viaţa revăzută şi adăugită

cel mai lung poem pe care l-am scris
a-nceput cu mult înainte de mine:

(...)
dar am zărit şi-n ograda voastră sperietoarea de ciori,
pentru că şi voi vă-ntrebaţi
separat,
poate prea separat,
ce se-ntâmplă

(...)

fireşte, tot greul se petrecuse deja
cu mult înainte de naştere.
dormeam în sângele bunicului meu
şi el m-a purtat aşa prin ger, schije şi gloanţe
prin cele mai aglomerate aorte ale istoriei:
doar la Stalingrad au căzut peste două milioane.
vreo 200.000 erau din părţile noastre,
m-aş fi putut număra şi eu printre ei, nimeni n-ar fi ştiut,
nimeni nu era sigur,
nici măcar mâinile care goleau tabla de şah:
jucătorul Paulus se trezi cu un tic incontrolabil al ochiului
care apoi îi afectă partea stângă a feţei
iar numitul Ciuikov se căptuşi cu-o eczemă teribilă
aşa că fu nevoit să-şi petreacă restul războiului
cu mâinile bandajate.
de-acolo am prima mea amintire din moarte,
primul semn că găurile se suprapun, uneori, peste găuri.
oare la Stalingrad să fi fost? sau la Cotul Donului?
nu-mi mai amintesc bine, dormeam în sângele lui.
doar o aşteptare chinuitoare şi lungă
de câteva sute de kilometri
liniştea uscată şi grea înainte de moarte,
toţi ştiau asta. şi-o aşteptau cu o floare în mâini.
bunicul meu, însă, s-a culcat liniştit
şi-a pus vestonul pe pământ, s-a întins şi-a căzut imediat
într-un somn adânc: să mă trezeşti peste două ore,
atât i-a spus ordonanţei,
şi-a adormit. şi imediat avu un vis tare ciudat,
visul acela care mă ţine încă în viaţă:
veni cineva şi îi spuse: ioane,
te vei trezi şi vei primi un ordin
de înaintare. veţi coborî o vale şi-apoi
veţi urca un deal,
apoi veţi coborî iar
şi când veţi urca, tu să nu mai mergi înainte:
acolo-şi vor găsi toţi sfârşitul.
imediat cum se trezi uită totul.
veni şi ordinul, porni cu trupele înainte
apoi coborî o vale, urcă un deal şi coborî iar.
şi când urcă, deodată i se deschise în faţă tot visul.
îşi aminti, cu lux de-amănunte, tot ce avea să se-ntâmple acolo.
şi-aşa a fost. toţi ceilalţi, sute de mii de făpturi, au murit.
ai lui nu.
iar eu am dormit în sângele lui încă treizeci de ani.
încă nu-mi amintesc ce-am visat.

* o versiune mai lungă (revăzută şi adăugită recent) poate fi citită doar în revista Echinox din luna martie. Cuvenitele mulţumiri lui Bogdan Odăgescu.

** foto de Camelia Hâncu: Mugur Grosu la Câineni, 2006