Câteva cuvinte despre avangardismul domnului Grosu

A fost fain la lansare, cu foarte mulţi oameni dragi, unii veniţi de departe, ca Sorin Dinco şi Ştefan Caraman, alţii evadaţi de la propriile lor lansări - ca Iulian Tănase şi Florin Dumitrescu, alţii direct din copilăria mea, ca genialul meu văr Liviu David, alţii, deşi la mare distanţă, mai prezenţi decât mine, precum Cosmin Perţa - care deşi n-a putut ajunge a ţinut, printr-un text lecturat de Silviu Dancu, să-mi facă o prezentare stânjenitor de elogioasă, pe care însă nu mă sfiesc s-o transcriu mai jos:

Câteva cuvinte despre avangardismul domnului Grosu


Voi spune de la început ce cred, despre ce este vorba în propozițiile care urmează. De fapt voi repeta un lucru pe care l-am mai enunțat cu diverse ocazii publice sau particulare: Mugur Grosu, nu doar poetul Mugur Grosu, ci artistul Mugur Grosu în complexitatea sa, este, în opinia mea, cel mai autentic avangardist al momentului.
Nota bene: nu mă refer la curentul literar, încadrat istoric, al avangardei, ci la avangardism ca stare de spirit, ca stil dacă vreți.
Astfel, domnul Grosu manifestă sistematic sindromuri, mărci ale avangardismului său structural.
Teama cea mai mare a domnului Grosu este aceea de a nu fi original. Domnul Grosu probabil că știe în străfundul creierului dumisale, undeva, că originalitatea este un ideal la fel de greu de atins precum Nirvana, dar nu încetează a scormoni după ea, negând orice ține de orice tip de mimesis și trântind cu tradiția de pământ ori de câte ori i se dă ocazia.
Singurul motiv pentru care domnul Grosu scrie versuri la un nivel al formei scriptice cât de cât regulamentar este acela că, precum orice autor, în străfunduri năzuiește să fie perceput, înțeles și apreciat. Dacă nu l-ar împiedica această ancestrală și profundă prejudecată probabil că domnul Grosu ar scrie într-un limbaj inaccesibil nouă.
Versurile domnului Grosu sunt, precum autorul lor, intransigente. Adică păstrează de la început până la sfârșit o linie lingvistică necoruptă de limbajul comun, o frazare căutat surprinzătoare, o imagerie prolifică și extravagantă. Termenul de imagerie aici este folosit intenționat pentru că imaginația artistică a domnului Grosu este supusă unui proces de performanță, unei mecanici fluide, cu scopul decis de a-și bulversa, de a-și incita lectorul, de a-l provoca să gândească. Poezia domnului Grosu nu este un produs ușor de ingurgitat. Nu este o lectură de duminică, nu o putem savura cum am savura o prăjitură între două jogginguri în parc. Poezia domnului Grosu este însuși joggingul, nu se oferă, ci dimpotrivă se ascunde, obligându-și cititorul la o alergătură intelectuală pe cinste.
Deliciile poeziei domnului Grosu sunt, din nou, asemănătoare cu cele ale joggingului. Necesită efort, dar după lectură ai senzația că respiri altfel, că respiri un aer nou, nepoluat și, mai ales, nestătut. Acest val de prospețime rezidă tocmai din amestecul novator de formă stilistică și substrat ideologic, partizan e drept, dar necorupt de nicio dogmă și de nicio formă de fanatism.
Deducem astfel că domnul Grosu nu lucrează doar cu imaginile, sonoritățile, închipuirile, ci și cu ideile. Că nu este doar ludic, ci și profund. Că nu accesează doar realitatea, ci și irealitatea. Că este polifonic, nu doar la nivel de registre stilistice, ci și la nivelurile de realitate și irealitate pe care le excită. Că nu este doar un DJ, un mixer talentat al tuturor acestor elemente care constituie un univers poetic amalgamat, schizoidal, diform, complex, pregnant, dramatic, ci că este un veritabil compozitor, inventator al elementelor, nu dor regizor al lor.
La o privire de suprafață poezia domnului Grosu poate părea facilă, repetitivă, combinatorică. Nimic mai fals. Acesta este doar unul dintre procedeele de seducție ale autorului, el păcălindu-și victima cu orizontul unei lecturi reconfortante și facile. Farsă şi glumă. Dar dincolo de jocurile de limbaj și înscenările parodice ale domnului Grosu se deschide o câmpie a grotescului și a tragicului cu nimic deosebită de esența tragică a existenței în sine.
Criticul Radu Săplăcan îmi spunea la un moment dat, în mare secret, o propoziție cu aură mistică. Ea nu poate fi probată științific dar Radu Săplăcan credea în ea și, mai târziu, am ajuns să cred și eu. Propoziția este următoarea: „Poezia autentică seamănă cu autorul ei. O poezie care nu seamănă cu autorul ei este contrafăcută”.
Poezia lui Mugur Grosu seamănă enorm de tare cu autorul ei. Este un indiciu al autenticităţii pe care, cum spuneam, nu-l pot proba, decât intuitiv, însă mie îmi este suficient.
Tonică, ludică, acidă, nepărtinitoare, provocatoare, exuberantă, inteligentă, spectaculoasă, excentrică, analitică, critică, sclipitoare, profundă, poezia lui Mugur Grosu este una de referinţă în actualul spaţiu liric contemporan.
Mugur Grosu împărtăşeşte însă cu devotament soarta avangardismului în genere. Prin urmare poezia sa nu a fost, nu este şi nici nu e de sperat să fie în curând recunoscută la adevărata ei valoare. Mugur Grosu nu a fost, din câte ştiu eu, văzut mereu ca o ciudăţenie. Cu foarte multe calităţi, e drept, dar o ciudăţenie care nu serveşte niciunui ism, niciunui curent, niciunei bisericuţe. Mugur Grosu a fost ferit de catalogările abuzive ale criticii tinere şi bătrâne deopotrivă şi nu a fost înregimentat fără de voia sa niciunei formule poetice funcţionale a vremii. A fost, pe cât se poate, ocolit şi respectat ca mâţa neagră. Nu se ştie ce se poate face cu el, ca să nu mai spun că e al naibii de greu de scris despre el pentru că, dom-le, nu e nici limpede cu totul ce urmăreşte acest individ obscur, dar nici ermetic cu totul nu e. E o struţocămilă acest Mugur Grosu pe care nu putem nici să-l excludem din peisaj pentru că e original şi autentic, dar nici nu putem să-l eroificăm pentru că nu este subscris cu totul viziunii estetice contemporane. Prin urmare îl ţinem la periferie şi sperăm să nu ne facă probleme. Cam asta este atitudinea, iar avantajul ei este, pe de o parte acela că îl menţine pe autor într-o zonă liberă de infatuare şi aere urât mirositoare, spre deosebire de confraţii poeţi artişti vizionari şi profetici, şi pe de altă parte acela că reclamă o reacţie justiţionară de la generaţiile viitoare care, sunt convins, vor descoperi poezia lui Mugur Grosu cu aceleaşi satisfacţii cu care am descoperit-o noi pe aceea a lui Gherasim Luca şi îi vor acorda atenţia care i se cuvine.
Cât despre mine, iertaţi-mă, vă rog, că v-am ţinut atât, dar, vorba domnului Creangă, „am scris lung pentru că nu am avut vreme a scrie scurt”.

Cosmin Perţa

ps. V-am promis că revin: duminică, de la ora 21, în clubul La Scena - mai exact, la Teatrul Arca (din pod) al cărui co-fondator sunt - editura Tracus Arte organizează, ca after-party, un maraton de poezie, jazz şi alte minuni cu cei 16 poeţi lansaţi la târgul de carte. Hai!

Pâine şi poezie

Azi m-a lovit un chef ciudat să mă uit la mine cu ochi străini şi răi, ca şi cum m-aş uita la televizor cu revolverul telecomenzii în mâini. Şi mi-am adus aminte că aveam înregistrarea unei emisiuni de acum 9 luni, pe care n-o văzusem: "Poezie pe pâine" (Realizator - Ileana Bâja. Reverenţe!) A fost distractiv! Luaţi cu pâine:

M-am ciuruit!

Am observat, în ultima vreme, un mit cultural pe care-l voi demonta aici foarte lesne: acela că Mugur Grosu ar fi scriitor. Până şi Wikipedia i-a făcut o pagină de prezentare.
Dacă pentru a fi numit scriitor e suficient să-ţi apară numele pe nişte cărţi, atunci l-am putea numi scriitor şi pe Grosu! Dar şi Ceauşescu a semnat câteva sute de tomuri şi nu îl găsiţi în istoriile literare. Vărsător, ca şi dictatorul, Mugur Grosu a publicat, deocamdată, doar patru cărţi, dar nimic nu ne garantează că se va opri aici.
Cine ştie ce-ar mai putea urma, poate vreo Epocă de Iridiu: e de notorietate megalomania nativilor din Vărsător, le-ntinzi un deget şi-ţi pun pe el Casa Poporului. E bine să lămurim din timp lucrurile. Penultima sa carte a fost, de fapt, o colecţie de sms-uri trimise şi primite de dânsul în șapte ani. Nu vă miroase a cult al personalităţii? Iar asta nu e nimic.
Ultimul său volum* zdrobeşte una dintre credinţele noastre cele mai sfinte: aceea că scriitorii scriu, aşa cum vameşii vămuiesc. O să credeţi că vă înjur dacă spun că Mugur Grosu n-a scris acolo nimic: doar a decupat nişte titluri din ziare (în special tabloide) pe care le-a combinat aberant, le-a lipit pe hârtie şi a strâns fotocopiile într-o aşa-zisă carte de poezie.
O să spuneţi că la fel făcuseră şi dadaiştii, dar şi ăsta-i mai degrabă un mit, plus că ei cultivau arbitrarul total şi s-au ostenit măcar să transcrie. El nu, dar a manipulat cu perversitate cuvintele decupate, pentru a compune nişte mesaje absconse, parazitând credibilitatea de care se bucură informaţiile din ziare.
Dar iată şi câteva „versuri“: „ghinionul anului: moartea a fost călcată de tren pe când mergea să depună contribuţia pentru pensie“. Sau: „şase metode simple de a reduce riscul apariţiei unui sân: buretele de baie, arborii din zonă, 3 tone de fân, tăcerea, un cutremur, Duhul Sfânt“. Sau: „zgomotul valurilor a părăsit Portul Constanţa, deşi era sub sechestru impus de Tribunal“. Dacă şi asta se poate numi poezie, atunci eu voi fi preşedintele României!
(Mugur Grosu)

* Mugur Grosu, Troleul 43 s-a spânzurat cu cordo­nul de la capot, Ed. Vinea, 2007 / ediţia a II-a în 2009.

** articol din nr. 5 al revistei Kamikaze / Autocritica literara

poezie pe pâine

pradă sau prădător? ce fel de hrană aş fi ajuns dacă n-aş fi primit această piele de om care-n zilele mai senine e vopsită cu poezie? oricum, ceva indigest. n-am fost menit să umflu nici maţe nici creiere. un posibil răspuns vom afla azi, la emisiunea Poezie pe pâine de la Jurnalul Cultural al TVR Cultural. undeva între 19.00 şi 19.45. sau în reluare luni, la micul dejun, după ce se cântă imnul, pe la 7. ori pe la prânz, de la 12.

Happyendologie

Ştiţi care-i cea mai mare virtute a anului 2009? Că se termină! De altfel asta-i valabil cam pentru toţi anii care s-au dus. Bine că s-au dus! Bine că am scăpat! ...Cam aşa ar suna, pe scurt, doctrina happy end-ului la români. Dacă doriţi să cunoaşteţi şi versiunea lungă, o puteţi cerceta în Almanahul Academiei Caţavencu 2010, la care-am contribuit şi eu cu un studiu, alături de iluştrii happyendologi Iulian Tănase, Ştefan Agopian, Dan Stanciu, Gabriel H. Decuble, Matei Pleşu, Ioan T. Morar, Şerban Foarţă, Alin Ionescu, Alina Moscalu, Marius Chivu, Bogdan Asaftei, Florin Iaru, Simona Tache, Nic Sârbu, Cristian Tunsu, Mitoş Micleuşanu, Roxana Şteblea, Andrei Manţong, Radu Alexandru, Cătălin Prisacariu, Octavian Blenchea, Incze Klara, Cătălin Stănescu, Rareş Petrişor, Alexandra Jivan, Avicena (!), Sorin Costreie, Alina Moscalu, Dan Mihai Popescu, Daniel Anghel, Bogdan Asaftei, Nic Sârbu, Dragoş Muşat, Silviu Dancu, Ştefan Dumitrescu, Cristian Teodorescu, Alexandru Căutiş, Cristian Şuţu, Alexandru Vărzaru, Gabriel Dobrogeanu, Alexandru Cristorian, Mirca Toma, Maria Stoica, Doru Buşcu, Alexandru Duţu şi Cătălin Matei.
Dar, ce s-o mai lungim, vorba lungă sărăcia pomului de Crăciun! Un op care nu trebuie să lipsească de pe nicio masă de sărbătorori, şi care poate ţine cu succes loc de porc, cozonac sau masaj thailandez cu finalizare!
"Poate fi găsit la pachet cu Academia Caţavencu din 16 decembrie, la preţul de numai 16,9 lei. Sau separat cu numai 14, 9 lei. Primii o mie de cumpărători vor primi gratis dreptul de a rîde înaintea celorlalţi."

Şi, dacă tot ne-am împrietenit, nu mă pot abţine să nu remarc, în acelaşi număr din 16 decembrie, o cronică la volumul Prima mea dezamăgire din dragoste (despre care vă povestisem aici) şi unde micul meu text de proză e mângâiat blând pe creştet, drept "unul dintre cele mai bune ale cărţii, dacă nu cumva chiar cel mai bun." Să nu i se urce la cap, atât vă zic... Că aşa se smintesc toate textele care vor să ajungă Miss şi nu mai ascultă de cei care le-au oferit un adăpost şi un sens în viaţă pe când erau orfane...

PS: Cum e happy end-ul la ortodocşi? E Preahappy end...

Troleul 43 se întoarce!

"Pentru a ajunge la poezie nu e întotdeauna nevoie să scrii. Este suficient să citeşti cu atenţie, înarmat cu un foarfece cu privire metalică, pătrunzătoare, şi auz ascuţit. Pentru a ajunge la poezie trebuie să fii pregătit în orice moment să tai în carnea vie a realităţii, să decupezi de acolo fragmente care nici nu visau ele să ajungă părţi ale aceluiaşi întreg.
Mugur Grosu ştie să vadă şi ştie să decupeze ceea ce vede. Fiind un poet cu umor, Mugur nu are nici o problemă să îşi trimită foarfecele la plimbare prin paginile ziarelor, iar foarfecele, ca un cîine de vînătoare bine pregătit fizic şi psihic, niciodată nu se întoarce acasă la Mugur cu mîna goală.
Poemele-colaj ale lui Mugur Grosu par rezultatul întîlnirii deloc întîmplătoare dintre un foarfece cu imaginaţie şi un poet cu umor (sau invers) pe o masă de disecţie acoperită cu ziare."
Iulian Tănase





















Cuvintele de mai sus, care-ar putea îmbujora de emoţie chiar şi o gogonea, n-au fost obţinute de la unul dintre părinţii Adorei sub ameninţarea cu foarfeca, deşi textul lasă loc pentru unele interpretări... A fost suficient un telefon bine ţintit, după lăsarea întunericului. Nu i-am spus asta, o să afle acum: nu eu l-am ales. Am mânuit telefonul pe întuneric, am apăsat pe taste aiurea lăsând întâmplarea să facă alegerea. Când i-am auzit glasul la telefon mi-am spus că ar trebui să joc mai des ruleta asta rusească, şi că, în genere, ar trebui să credităm întâmplările cu mai mult discernământ...

Textul născut din minunata întâmplare va ferici coperta celei de-a doua ediţii a volumului "Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot", ce va ieşi în curând pe străzi şi prin pieţe şi va începe să latre la lumea bună, cerşind eutanasierea fostului său stăpân.

actualizare: ceva pufos - pufosul perfect, cum ar spune reclama - mi-a oferit şi Octavian Soviany, pe blogul său. sorin dinco a scos şi el din pieptar un ţambal din vată de zahăr, pe Hyperliteratura.
ah, încep să mă obişnuiesc. o fi bine?

actualizarea actualizărilor: am aflat cu bucurie că voi lansa cartea în compania lui Mihai Vakulovski, care va scoate din cuptor volumul de teatru nEUROCHIRURGIE. am complotat să fentăm formalitățile inevitabile unui astfel de eveniment și, pe lângă alte nimicuri pe care le punem la cale, să ne tragem frumos de șireturi și să vorbim fiecare despre cartea celuilalt. Mihai a deconspirat deja pe blogul său detaliile evenimentului de la Gaudeamus [sâmbătă, 28 noiembrie, ora 19,00, Pavilionul Central Romexpo- nivel 3.20, stand 215 – Editura Vinea], dar a omis să anunțe și cartea sa. Frumoasă figură, zic, frumoasă reverență:
"Mugur Grosu este un exemplu viu că poeţii adevăraţi trăiesc poezia, o respiră, o lipesc pe pereţi (asta se vede şi-n carte, pereţii lui Mugur fiind plini de… colaje poetice). Aşa cum unii se gîndesc numai la bani, Mugur vede poezia peste tot, chiar şi în… ziare. „Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot” este un experiment marca Mugur Grosu, care decupează anumite fragmente din ziare, le lipeşte cum are el chef, iar ce iese – scrie-n carte. Un experiment fain, cursiv, plin de umor şi ironie, realist pînă la un absurd dada, ca-n Harms şi Urmuz, Ionesco şi teoriile lui Tristan Tzara, ca-n viaţa multor poeţi."

smârt! Cosmin Perţa vs. Mugur Grosu

Cosmin Perţa n-a putut fi prezent aseară la cenaclul Euridice dar a ţinut să trimită un text pe care Cosmin Dragomir l-a făcut cunoscut stupefiatei audienţe:

"Stimate domnule Marin Mincu, onorată audienţă,

Sper, după o îndelungă frământare, că v-aţi dat cu toţii seama că textele citite cu emfază de către domnul Mugur Grosu sunt o glumă. Şi încă una atât de grosolană încât nu ar trebui permisă în cadrul niciunui cenaclu din lume.
Din cauze absolut obiective nu pot fi azi alături de dumneavoastră, mă văd prin urmare nevoit să expediez această misivă pentru a preîntâmpina o groaznică nedreptate. Un mare filosof spunea odată undeva că poezia bună se scrie cu sapa. Întocmai aşa procedează şi domnul Grosu, numai că în sens invers, el transformă poezia în sapă... de lemn.
Ironia, pamfletul, fresca socială şi băutura ar trebui interzise cu desăvârşire unor persoane de teapa domnului Grosu, pentru că aşa cum ştim de la un alt mare gânditor, băutura, ca şi cultura, este pentru oameni, nu pentru animale.
Să fim totuşi aplicaţi şi să ne uităm la text: mi se pare futil să mai precizez că aşa cum literatura se poate scrie pe nesimţite, ca în cazul domnului Grosu, şi comentariul literaturii se poate scrie la fel de bine pe necitite şi neauzite, cazul meu.
Revenind, mi se pare că textele prezentate suferă de o maladie greu decelabilă: vorbăria. Deranjantă şi derutantă este apoi folosirea abuzivă şi insistentă a pronumelui personal "tu" în loc de firescul, corectul şi mult mai sugestivul "eu", în fond autorul doar despre el ne vorbeşte. Apoi, este deosebit de frapantă lipsa unei mize poetice profunde, aceasta fiind substituită de artificiu şi perisabilitate în mod degradant. Unde este metafora constructivă? În gaura neagră căscată de senzaţionalismul publicitar-erotic angoasant, cu tentă cotidiană practicat de domnul Grosu? Ei, bine, nu!
Şi nu în ultimul rând, folosirea substantivului "raţă" mi se pare deplasată şi inoportună în orice context.
Prin urmare, vă solicit imperios abolirea ordinarului, ceea ce în definitiv nu e mare lucru, abandonarea realităţii decadente în favoarea ficţiunii pure, excluderea discursului banaliţionist care îşi lasă tot mai apăsat amprenta băloasă ca o pată mare roşie pe obrazul poeziei tinere.
La final, să nu uităm, totuşi, că, după părerea mea, domnul Mugur Grosu este poate cel mai talentat, inteligent, inovator şi tembel avangardist al momentului, dacă de avangardă mai poate fi vorba în chiar momentul acesta...

Cu onor,
Al dvs.,
Cosmin Perţa
Bucureşti
21.10.09

Ps pt. Grosu: Smârt!"

*foto de Oana Ninu - Praga, 2009

...ce-aş mai putea spune? m-a uns. m-a topit. mulţam, Cosmin, eşti un prieten pe cinste!