marți, 3 noiembrie 2009

Troleul 43 se întoarce!

"Pentru a ajunge la poezie nu e întotdeauna nevoie să scrii. Este suficient să citeşti cu atenţie, înarmat cu un foarfece cu privire metalică, pătrunzătoare, şi auz ascuţit. Pentru a ajunge la poezie trebuie să fii pregătit în orice moment să tai în carnea vie a realităţii, să decupezi de acolo fragmente care nici nu visau ele să ajungă părţi ale aceluiaşi întreg.
Mugur Grosu ştie să vadă şi ştie să decupeze ceea ce vede. Fiind un poet cu umor, Mugur nu are nici o problemă să îşi trimită foarfecele la plimbare prin paginile ziarelor, iar foarfecele, ca un cîine de vînătoare bine pregătit fizic şi psihic, niciodată nu se întoarce acasă la Mugur cu mîna goală.
Poemele-colaj ale lui Mugur Grosu par rezultatul întîlnirii deloc întîmplătoare dintre un foarfece cu imaginaţie şi un poet cu umor (sau invers) pe o masă de disecţie acoperită cu ziare.
"
Iulian Tănase





















Cuvintele de mai sus, care-ar putea îmbujora de emoţie chiar şi o gogonea, n-au fost obţinute de la unul dintre părinţii Adorei sub ameninţarea cu foarfeca, deşi textul lasă loc pentru unele interpretări... A fost suficient un telefon bine ţintit, după lăsarea întunericului. Nu i-am spus asta, o să afle acum: nu eu l-am ales. Am mânuit telefonul pe întuneric, am apăsat pe taste aiurea lăsând întâmplarea să facă alegerea. Când i-am auzit glasul la telefon mi-am spus că ar trebui să joc mai des ruleta asta rusească, şi că, în genere, ar trebui să credităm întâmplările cu mai mult discernământ...

Textul născut din minunata întâmplare va ferici coperta celei de-a doua ediţii a volumului "Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot", ce va ieşi în curând pe străzi şi prin pieţe şi va începe să latre la lumea bună, cerşind eutanasierea fostului său stăpân.

actualizare: ceva pufos - pufosul perfect, cum ar spune reclama - mi-a oferit şi Octavian Soviany, pe blogul său. sorin dinco a scos şi el din pieptar un ţambal din vată de zahăr, pe Hyperliteratura.
ah, încep să mă obişnuiesc. o fi bine?

actualizarea actualizărilor: am aflat cu bucurie că voi lansa cartea în compania lui Mihai Vakulovski, care va scoate din cuptor volumul de teatru nEUROCHIRURGIE. am complotat să fentăm formalitățile inevitabile unui astfel de eveniment și, pe lângă alte nimicuri pe care le punem la cale, să ne tragem frumos de șireturi și să vorbim fiecare despre cartea celuilalt. Mihai a deconspirat deja pe blogul său detaliile evenimentului de la Gaudeamus [sâmbătă, 28 noiembrie, ora 19,00, Pavilionul Central Romexpo- nivel 3.20, stand 215 – Editura Vinea], dar a omis să anunțe și cartea sa. Frumoasă figură, zic, frumoasă reverență:
"Mugur Grosu este un exemplu viu că poeţii adevăraţi trăiesc poezia, o respiră, o lipesc pe pereţi (asta se vede şi-n carte, pereţii lui Mugur fiind plini de… colaje poetice). Aşa cum unii se gîndesc numai la bani, Mugur vede poezia peste tot, chiar şi în… ziare. „Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot” este un experiment marca Mugur Grosu, care decupează anumite fragmente din ziare, le lipeşte cum are el chef, iar ce iese – scrie-n carte. Un experiment fain, cursiv, plin de umor şi ironie, realist pînă la un absurd dada, ca-n Harms şi Urmuz, Ionesco şi teoriile lui Tristan Tzara, ca-n viaţa multor poeţi."

16 comentarii:

Mircea Ţuglea spunea...

"ameninţarea cu foafeca"? sub ameninţarea asta s-a spânzurat troleul? şi încă a doua oară?

Mugur Grosu spunea...

mulţam că eşti atât de subtil. altfel, naiba mai ştie? sunt atatea opţiuni! ar fi putut fi un foarfec [masculin], ar fi putut fi o foarfecă [feminin] sau ar fi putut fi un foarfece [neutru, cam ca basarabia supt voronin]. dar el, unde zici tu, alesese să fie o foafecă... aşa că nici de spânzurarea aia nu-s sigur că e ce pare-a fi. ştiai că spânzul - o plantă numită, printre altele, ochiul boului - e şi o boală de cai?

Iulian Tănase spunea...

Am ales varianta foarfece (nu foarfec sau foarfecă), pentru simplul motiv că abia acum îmi dau seama că am ratat următoarea expresie: „foarfece de bibliotecă“©. Nu?

Mircea Ţuglea spunea...

dacă vrei să ştii, sunt mult mai subtil decât atât
mă frământă altă dilemă: de ce-ai ales troleul 43 în loc de 42? cine cunoaşte kiustengea ştie la ce mă refer, cele două trolee (foste trolee, acum s-au făcut autobuze) au în mare parte traseul comun, se despart undeva pe la capitol şi 43-ul o ia spre gară, 42-ul spre port
eu, de pildă, vorbeam în prima mea carte despre troleul 42
este cumva o opţiune metafizică asta, între 42 şi 43?
acum ai văzut ce subtil sunt?

Mugur Grosu spunea...

@Iulian: da, aş putea fi gelos, dar sentimentele astea sunt precum creditele, pe termen lung, dacă nu chiar pe viaţă, aşa că m-am oprit la o ofertă şi mai halucinantă, venită din partea poetului Ifrim Cătălin, care creează în cadrul Penitenciarului Botoşani, fiind condamnat definitiv la 30 ani pentru omor deosebit de grav. Iată o poezie de-a sa:

"INTROSPECŢIE
Foarfecele ce-mi cunoaşte măsura
mă împarte-n umbre tot mai reci
şi decăzute

Cărările se topesc fără nicio ieşire
goale de îmbrăţişarea acestei lumi
neîntregi

Numai pietrele, verzi talismane,
cu stinse străluciri mă orbesc
uneori

Sunt ostenit de mine şi, mai cu seamă,
de ceasul-acvilă ce-acoperă tot cerul
cu zboruri (...)"

sursa - blogul lui Istodor - "Criminalii, violatorii. Au festivalul lor de poezie. In Penitenciarul Rahova":
http://istodor.catavencu.ro/2009/11/03/criminalii-violatorii-au-festivalul-lor-de-poezie-in-penitenciarul-rahova/

ps. si daca tot am adus vorba, intinsul capital va gazdui in curand si un festival de teatru pentru detinuti, pe 25 - 26 noiembrie la Nottara! asa ceva chiar nu se poate rata!

Mugur Grosu spunea...

@Mircea: da, însă înainte de toate să spunem că amândouă au capătul de linie [micul lor purgatoriu] în cartierul meu [cândva şi al tău] Tomis Nord. sigur că aş da oricând un troleu care merge spre port pe unul care duce la gară [fie el şi reîncarnat în autobuz adus din belarus...]. dar n-am avut de ales: asta mi-a adus, din vânătoarea sa, foarfeca... [îmi place în continuare să cred că era o ea] cine ştie, poate de-aia s-a şi sinucis 43-ul. poemul care dă şi titlul volumului vorbea şi de-o iubită de-a sa, de la universitate.. între timp, băieţii din administraţia urbei au scornit şi 43-ul barat, care duce la carrefour - ăsta da capăt de linie!

warnin' bros spunea...

acu, bătrâne Urs, aştept să devii canonic. clasic eşti, nu-i bai...

Mugur Grosu spunea...

sorine, ca să-mi reglez vocabularul după evenimentele zilei: n-am uitat că abia am scos nasul din divizia CT.. dar m-aş bucura tare mult să prind "primăvara europeană" :)

Sabina spunea...

Poetii tai puscariasi au ajuns si in ziare. Si cred ca-i prima oara cind isi vad acolo numele pentru altfel de “fapte”: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/874462/Inchisoarea-si-femeia-muzele-poetilor-de-penitenciar/

warnin' bros spunea...

Mugure, adevăr grăieşti când spui despre divizia aia. Luând-o pe etapele astea:
Grig e mare dragoman în A.S.B.
Mircea e terziman în cosmopolita Kustenge
Ileana-i pierdută de mult pe holurile TVR
iar eu mi-s negru-vodă pe la Ciuta.
semnalăm cu această ocazie fatala dezmembrarea a "grupului de la Constanţa". "Cooperativa lui Mincu" a fost dovedită şi aruncată în istorie. sau Istorie...
dixit!

Mircea Ţuglea spunea...

"terziman"? ăsta-i antonimul lui "superman"? sau doar "terciuman"-ul turcesc? adică-s un fel de "terci uman"? inumanule!

Mugur Grosu spunea...

ce de îmbrăţişări! uite cum s-a născut mitul lui Shiva...
[am făcut o mică actualizare mai sus, cu reverenţele de rigoare]

ovia herbert spunea...

esti un monstru al literaturii pan-europene, al tinuturilor pieilor rosii, ai la picioare locuitorii din demisoalele tuturor capitalelor europene plus bucatile de raze de soare care nu mai ajung la ei, vei fi felicitat in direct prin intermediul unei televiziuni de nisa de ultimii 10 castigatori ai premiilor nobel si puli tzzer, animalelele gradinilor zoologice din china vor citi pe nerasuflate cartea ta distribuita in aceasta tara (gratuit)deschizand noi perspective asupra omului dinspre orbirea lor...
si nu in ultimul rand
nici pe primul
tzara si urmuz vor ciocni la lansarea ta un pahar de sampanie si iti vor propune o calatorie in timpul lor gratis oferta bonus moca free...

bravo!
informatiile sunt confidentiale urmand a deveni intime si folositoare poporului

nideleacristian spunea...

Buna ziua.
Ma numesc Nidelea Cristian, administratorul directorului web www.edelbeta.ro.

Va propun un schimb de link-uri. Va pot promova blogul prin introducerea lui la rubrica Parteneri, in cadrul directorului.

In schimb as dori sa plasati la dvs. in blogroll urmatorul link:

Titlu - Web design
url - http://www.nidweb.ro

Daca sunteti de acord, va rog sa ma contactati la nideleacristian@gmail.com cu detaliile link-ului dorit de dvs

Mugur Grosu spunea...

@ovia: știam că pot conta oricând pe suportul tău umoral! :)

Mugur Grosu spunea...

@nidelea cristian: nu vă fie cu supărare, nu sunt interesat.