Troleul 43 se întoarce!

"Pentru a ajunge la poezie nu e întotdeauna nevoie să scrii. Este suficient să citeşti cu atenţie, înarmat cu un foarfece cu privire metalică, pătrunzătoare, şi auz ascuţit. Pentru a ajunge la poezie trebuie să fii pregătit în orice moment să tai în carnea vie a realităţii, să decupezi de acolo fragmente care nici nu visau ele să ajungă părţi ale aceluiaşi întreg.
Mugur Grosu ştie să vadă şi ştie să decupeze ceea ce vede. Fiind un poet cu umor, Mugur nu are nici o problemă să îşi trimită foarfecele la plimbare prin paginile ziarelor, iar foarfecele, ca un cîine de vînătoare bine pregătit fizic şi psihic, niciodată nu se întoarce acasă la Mugur cu mîna goală.
Poemele-colaj ale lui Mugur Grosu par rezultatul întîlnirii deloc întîmplătoare dintre un foarfece cu imaginaţie şi un poet cu umor (sau invers) pe o masă de disecţie acoperită cu ziare."
Iulian Tănase





















Cuvintele de mai sus, care-ar putea îmbujora de emoţie chiar şi o gogonea, n-au fost obţinute de la unul dintre părinţii Adorei sub ameninţarea cu foarfeca, deşi textul lasă loc pentru unele interpretări... A fost suficient un telefon bine ţintit, după lăsarea întunericului. Nu i-am spus asta, o să afle acum: nu eu l-am ales. Am mânuit telefonul pe întuneric, am apăsat pe taste aiurea lăsând întâmplarea să facă alegerea. Când i-am auzit glasul la telefon mi-am spus că ar trebui să joc mai des ruleta asta rusească, şi că, în genere, ar trebui să credităm întâmplările cu mai mult discernământ...

Textul născut din minunata întâmplare va ferici coperta celei de-a doua ediţii a volumului "Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot", ce va ieşi în curând pe străzi şi prin pieţe şi va începe să latre la lumea bună, cerşind eutanasierea fostului său stăpân.

actualizare: ceva pufos - pufosul perfect, cum ar spune reclama - mi-a oferit şi Octavian Soviany, pe blogul său. sorin dinco a scos şi el din pieptar un ţambal din vată de zahăr, pe Hyperliteratura.
ah, încep să mă obişnuiesc. o fi bine?

actualizarea actualizărilor: am aflat cu bucurie că voi lansa cartea în compania lui Mihai Vakulovski, care va scoate din cuptor volumul de teatru nEUROCHIRURGIE. am complotat să fentăm formalitățile inevitabile unui astfel de eveniment și, pe lângă alte nimicuri pe care le punem la cale, să ne tragem frumos de șireturi și să vorbim fiecare despre cartea celuilalt. Mihai a deconspirat deja pe blogul său detaliile evenimentului de la Gaudeamus [sâmbătă, 28 noiembrie, ora 19,00, Pavilionul Central Romexpo- nivel 3.20, stand 215 – Editura Vinea], dar a omis să anunțe și cartea sa. Frumoasă figură, zic, frumoasă reverență:
"Mugur Grosu este un exemplu viu că poeţii adevăraţi trăiesc poezia, o respiră, o lipesc pe pereţi (asta se vede şi-n carte, pereţii lui Mugur fiind plini de… colaje poetice). Aşa cum unii se gîndesc numai la bani, Mugur vede poezia peste tot, chiar şi în… ziare. „Troleul 43 s-a spânzurat cu cordonul de la capot” este un experiment marca Mugur Grosu, care decupează anumite fragmente din ziare, le lipeşte cum are el chef, iar ce iese – scrie-n carte. Un experiment fain, cursiv, plin de umor şi ironie, realist pînă la un absurd dada, ca-n Harms şi Urmuz, Ionesco şi teoriile lui Tristan Tzara, ca-n viaţa multor poeţi."

smârt! Cosmin Perţa vs. Mugur Grosu

Cosmin Perţa n-a putut fi prezent aseară la cenaclul Euridice dar a ţinut să trimită un text pe care Cosmin Dragomir l-a făcut cunoscut stupefiatei audienţe:

"Stimate domnule Marin Mincu, onorată audienţă,

Sper, după o îndelungă frământare, că v-aţi dat cu toţii seama că textele citite cu emfază de către domnul Mugur Grosu sunt o glumă. Şi încă una atât de grosolană încât nu ar trebui permisă în cadrul niciunui cenaclu din lume.
Din cauze absolut obiective nu pot fi azi alături de dumneavoastră, mă văd prin urmare nevoit să expediez această misivă pentru a preîntâmpina o groaznică nedreptate. Un mare filosof spunea odată undeva că poezia bună se scrie cu sapa. Întocmai aşa procedează şi domnul Grosu, numai că în sens invers, el transformă poezia în sapă... de lemn.
Ironia, pamfletul, fresca socială şi băutura ar trebui interzise cu desăvârşire unor persoane de teapa domnului Grosu, pentru că aşa cum ştim de la un alt mare gânditor, băutura, ca şi cultura, este pentru oameni, nu pentru animale.
Să fim totuşi aplicaţi şi să ne uităm la text: mi se pare futil să mai precizez că aşa cum literatura se poate scrie pe nesimţite, ca în cazul domnului Grosu, şi comentariul literaturii se poate scrie la fel de bine pe necitite şi neauzite, cazul meu.
Revenind, mi se pare că textele prezentate suferă de o maladie greu decelabilă: vorbăria. Deranjantă şi derutantă este apoi folosirea abuzivă şi insistentă a pronumelui personal "tu" în loc de firescul, corectul şi mult mai sugestivul "eu", în fond autorul doar despre el ne vorbeşte. Apoi, este deosebit de frapantă lipsa unei mize poetice profunde, aceasta fiind substituită de artificiu şi perisabilitate în mod degradant. Unde este metafora constructivă? În gaura neagră căscată de senzaţionalismul publicitar-erotic angoasant, cu tentă cotidiană practicat de domnul Grosu? Ei, bine, nu!
Şi nu în ultimul rând, folosirea substantivului "raţă" mi se pare deplasată şi inoportună în orice context.
Prin urmare, vă solicit imperios abolirea ordinarului, ceea ce în definitiv nu e mare lucru, abandonarea realităţii decadente în favoarea ficţiunii pure, excluderea discursului banaliţionist care îşi lasă tot mai apăsat amprenta băloasă ca o pată mare roşie pe obrazul poeziei tinere.
La final, să nu uităm, totuşi, că, după părerea mea, domnul Mugur Grosu este poate cel mai talentat, inteligent, inovator şi tembel avangardist al momentului, dacă de avangardă mai poate fi vorba în chiar momentul acesta...

Cu onor,
Al dvs.,
Cosmin Perţa
Bucureşti
21.10.09

Ps pt. Grosu: Smârt!"

*foto de Oana Ninu - Praga, 2009

...ce-aş mai putea spune? m-a uns. m-a topit. mulţam, Cosmin, eşti un prieten pe cinste!

la Metropolitană, birjar!

Vă rămăsesem dator cu o poveste despre aventura mea din ultimele zile la Tăşuleasa şi-o să rămân aşa până hăt; deocamdată am de făcut un anunţ. Dacă vă nimeriţi miercuri, după ora 18.00, prin ţinutul capital, vă aştept la Biblioteca Metropolitană [Str. Tache Ionescu nr. 4, pe lângă Piata Amzei], unde am fost invitat să redeschid, alaturi de Carmen Dominte, sezonul toamnă-iarnă al cenaclului Euridice condus de Marin Mincu. Voi citi un soi de literatură, de asta nu vă puteaţi îndoi, doar că nu ştiu exact cum să-i spun: deşi sezonul murăturilor abia a trecut, ce voi aduce n-a ajuns încă la faza sigilării-n borcan şi-a etichetării, necum a mumificării-n volum. De fapt, aşa am făcut de fiecare dată când m-am prezentat la o astfel de întâlnire; răsfoind însemnările din acest blog pot spune, cu oarecare precizie, că e a şasea oară când citesc la Euridice... Pentru că [încă] iau în serios ideea de cenaclu, cu atât mai mult când e vorba de unul condus de maestrul shaolin Marin Mincu, vorba lui Sorin Dinco, voi aduce texte brute, asupra cărora am păreri dintre cele mai confuze, motiv pentru care sunt deschis tuturor opiniilor şi capetelor în gură - mai ales dacă sunt nişte capete luminate... Pe Carmen Dominte o recomand cu toată căldura - ne-am cunoscut anul trecut, la Târgu Mureş, ca dramaturgi, fiind amândoi finalişti la Bursa de Texte de la Dramafest. Deşi, în mod cert, e mult mai interesant un start decât finişul - motiv pentru care m-aş şi bucura să vă avem alături acolo.

În altă dezordine de idei, nu mă pot abţine să nu vă pun la curent cu o zaveră stârnită săptămâna trecută de Marius Ianuş în ziarul Ring, cu interviul Uniunea Scriitorilor este un cadavru. La sfârşitul articolului prilejuit de Gelu Diaconu, Marius face o declaraţie surprinzătoare nominalizându-mă, alături de Grigore Şoitu şi Răzvan Ţupa, printre cei care ar putea repune pe picioare cadavrul: "Eu i-am încurajat pe câţiva tineri să candideze, să se implice la nivelul consiliului Uniunii, deoarece, de fapt, consiliul conduce Uniunea. Dacă acolo ar intra alţi oameni, dacă acei oameni s-ar opune anumitor mentalităţi, s-ar putea face lucruri bune. Printre scriitorii tineri, membri ai USR, care ar putea face treabă bună acolo sunt Grigore Şoitu, Răzvan Ţupa, Mugur Grosu. Asta depinde însă de voinţa lor de a candida, de a se implica." Îi mulţumesc fierbinte lui Marius Ianuş pentru cecul în alb dar, pentru că am primit în ultima săptămână semnale că asta ar fi stârnit nişte valuri, vă asigur că ideea candidaturii mele este un hoax. Altfel, citiţi şi comentariile de sub articol, sunt savuroase - în special ce zice unul care semnează Mihai. Dacă doar la strigarea asta m-am ales cu eticheta de homeless alcoolic, presupun că dacă-mi trecea pe bune prin cap să candidez aţi fi aflat despre mine că-s cel puţin un satanist-ucigaş-de-călugări-drogat... Vai celor care câştigă!

zeelande

mă sună amicul C, pe care-l credeam de multă vreme plecat în noua zeelandă. ce faci, te-ai întors? păi nici n-am plecat, îmi răspunde, încă strâng bani. doar că, pe criza asta n-a rămas mare lucru de strâns. nu sunt parale nici măcar de chirie, aşa că doarme la firma altui amic, la care lucrează pe promisiuni de mai bine. dar firma ta, C? firma am închis-o demult, de când ţi-am spus că mă pregătesc să plec în noua zeelandă. bine, măcar, că planul rămase intact. tu nu pleci în noua zeelandă? nu, dar am un amic, S, care s-a învârtit de o bursă acolo. eu de ce să plec? păi uite, chiar şi cunoştinţa noastră comună, M, pleacă în noua zeelandă. M care-avea afacerea aia grozavă cu diamante? chiar el! uite, îmi zice, chiar şi eu, cu diamantele mele plec, plec în noua zeelandă. dar ce-i veni, îl întreb, nu-i mai lucesc diamantele? ba tocmai, că lucesc foarte bine, dar cu cât mai tare lucesc cu atât mai puţin se bucură M de ele. plec în noua zeelandă, mi-a zis, pentru că aici, cu diamantele mele, am tot timpul senzaţia că mănânc o prăjitură într-o latrină!
asta să fie problema? atât mi-a venit să-i răspund: la alţii e tocmai pe dos! la alţii, dimpotrivă, senzaţia e că mănâncă zilnic rahat într-o cofetărie!

nu plec nici în noua, nici în vechea, nici în a şaisprezecea zeelandă, să fie clar. dar dacă alea sunt singurele opţiuni care ne-au mai rămas pe aici, ce mă fac?


[dar uite şi-un semn că lumea toată-i o budă: un instantaneu, de la-nceputul lunii, din Praga..]

Micul Paris acasă la Franz Kafka

În zori zbor la Praga împreună cu Oana Ninu, Domnica Drumea, Cosmin Perţa şi Răzvan Ţupa pentru o ediţie specială a Poeticilor Cotidianului găzduită de Cafeneaua Krásný ztráty. Ne revine astfel nobila misiune să închidem Luna 9 a Bucureştiului în Praga, o serie de evenimente organizate de ICR pe toată durata Răpciunelui. Până aici nimic despre Kafka, dar nu e timpul pierdut: Silviu Dancu, PR-ul Institutului Polonez, a avut grijă să mă pregătească de drum şi mi-a trimis un filmuleţ instructiv despre ce ne aşteaptă încă de la sosirea în Praga:



PS. Evident, e un hoax delicios, acel aeroport nu există. Dar am sentimentul că dacă Micul Paris s-ar muta pe bune o lună în capitala Cehiei s-ar întâmpla nişte grozăvii care-ar face din operele lui Kafka literatură pentru copii...