Aşa că plânge şi se îmbogăţeşte

The kite runner, de Marc Forster, după Khaled Hosseini:

"- I-a plãcut.
- Ce sã-i placã?
- Povestea mea.
- Desigur cã i-a plãcut.
Spui nişte poveşti foarte frumoase.
- "Bravo", mi-a scris. Bravo!
- Bravo?
- Tu ştii ce înseamnã "bravo"?
În limba italianã înseamnã geniu.
- Despre ce e povestea?
- Despre un om
care gãseşte o cupã magicã.
Şi descoperã cã, dacã plânge în cupã,
lacrimile lui se transformã în perle.
E foarte sãrac, ştii?
La sfârşit, stã pe un munte de perle,
cu un cuţit însângerat în mânã
şi cu soţia moartã pe braţe.
- Deci el a omorât-o?
- Da, Hassan.
- Aşa cã plânge şi se îmbogãţeşte.
- Da, eşti ager la minte. Ce?
- Nimic, Amir aga.
Ai terminat cu micul dejun?
- Ce?
- Îmi dai voie sã te întreb ceva?
- Fireşte.
- De ce a trebuit omul acela
sã-şi omoare soţia?
- Pentru cã fiecare lacrimã
devine o perlã.
- Da, dar de ce atunci nu a mirosit
o ceapã?"

Ceva plutind

Reconstruction, de Christoffer Boe:



"Aşa se sfârşeşte întotdeauna.
Puţinã magie, puţin fum.
Ceva plutind.
Dar nu merge fãrã ingredientele potrivite:
Un pic de râsete, un bãrbat,
o femeie frumoasã
şi iubire.

S-o luãm de la capãt.
La început, un bãrbat.
Nu, nu e singur.
Încă.
Acesta e primul pas.
Bãrbatul.
Urmeazã râsetele.
Femeia. Iubirea.
Priveşte-l.

Bãrbatul intră într-un bar.
Zãreşte o femeie frumoasă.
Oare se cunosc?
Nu s-ar zice, dar
par familiari.
Cine pe cine cunoaşte?
Este acesta un început sau sfârşit?
Iată ce urmeazã sã vedem.
Începutul şi sfârşitul.
Dragoste şi despãrţire.
Ştiu cã nu trebuie, dar am sã zic:
aminteşte-ţi, totul e doar un film.
Totul e o construcţie.
Chiar şi aşa, însă, doare."

De ce fac asta? Întotdeauna pleacã în zori

The Trip, de Michael Winterbottom:



"- Ai putea face un film istoric aici,
nu-i aşa?
- Absolut...
- Mel Gibson coborând de pe deal...
- Mi-ar face mare plãcere
sã fac un film istoric între aceşti munţi,
sãrind şi alunecând pe aceşti pereţi,
cu o teacã în mânã.
şi cu ochii goi,
fiindcã am vãzut atâtea filme de groazã,
cã deja sunt imun.
Şi ei ar spune ceva de genul:
Domnilor, la culcare!
Domnilor, la culcare,
fiindcă mâine plecãm în zori.
Mâine ne vom lupta,
şi poate vom muri,
dar ţineţi minte, moartea
este doar un moment.
Laşitatea-i o viaţã întreagă de suferinţã.
- Frumos.
- La culcare, cãci mâine
plecãm când se crapã de ziuã!
- Foarte bine, foarte bine.
Foarte impresionant.
- Întotdeauna pleacã
atunci când se crapã de ziuã.
Niciodatã nu pleacã, să zicem,
pe la 9.30.
Domnilor, la culcare,
pentru cã vom pleca la 9.30!
- Oarecum.
- Oarecum.
Domnilor, la culcare pentru cã plecãm...
La ce orã-i bãtãlia?
Cam pe la 12 amiazã?
...sunt cam 3 ore de mers cãlare.
deci, plecãm pe la 8, 8 jumate?
- Între 8.30 şi 9.
- Da.
Domnilor, la culcare, fiindcã
plecãm mâine între 8.30 şi 9,
şi ne trezim pe la 7.30,
imediat dupã ce se crapã de ziuã.
Domnilor, la culcare, fiindcã
plecãm la 9.30 fix.
Fix.
- Vreţi sã faceţi puţin jogging
de dimineaţã, sire?
- Da, da.
- Ca sã slãbiţi, sire.
Chestia pe care n-o spun niciodatã,
este...
am face bine sã ne mişcãm,
vreau sã mã întorc pe luminã!
Am face bine ne punem în mişcare.
- La culcare. Mâine ne trezim şi
plecãm pe la 10.
- Acum, la culcare, doar dacã
nu eşti unul dintre aceia ca mine
care nu pot adormi
fiindcã au mâncat brânzã,
în acest caz, mai stai o vreme lângã foc,
sã vorbim despre bãtãlii trecute.
Iar apoi, sire, du-te la culcare.
- şi somn uşor.
- Dormi somnul celor 1.000 de martiri.
- Dormi uşor, fratele meu.
- Dormi uşor, sora mea.
Dormi cu sora mea!
- Dormi uşor, fratele meu,
dormi uşor, sora mea,
dar te rog
nu dormi cu sora mea.
- N-o bãga pe sorã în asta, bine?
Lasã-mi sora în pace.
Nu te atinge de ea.
- Domnilor, la culcare, fiindcã
atunci când se va crăpa de ziuă...
- Micul dejun!
- ...vom lua micul dejun!
- Sire, sire!
- Da?
- Un mic dejun continental.
Ne va lua doar 20 minute, maximum.
- Mulţumesc, frate Rob.
- "Frate Rob"?
Nu-mi spune frate Rob.
Eu aş fi fratele Jed.
- Nu, nu, nu.
Ai vãzut Rob Roy?
Pe Liam Neeson într-un kilt.
Sigur ca te-ai numi Rob.
- Frate, mâine,
mâine vom lua micul dejun.
Ne vom trezi la 9 şi-o vom roi
de dimineaţã.
- Mulţumesc, frate Rob.
Lasã-mã sã spun asta.
Uitã-te în ochii mei.
Eşti fratele meu,
dar parcã ai fost Billy Connolly.
- ştiu, ştiu, dar nu mã pot abţine.
- Domnilor, la culcare,
pentru cã mâine
plecăm în zori.
- Plecãm în zori.
...De ce fac asta?
Întotdeauna pleacă în zori."

aici copiii nu se găsesc în doze de cola

Mary and Max, de Adam Elliot:

"Fragila existenţă a lui Max
a devenit iar agitată.
Dupã ce  s-a holbat 18 ore pe geam
a luat, în sfârşit, o decizie:

- Dragã Mary Daisy Dinkle,
îţi mulţumesc pentru scrisoarea pe care-am
deschis-o şi citit-o la ora 21:17,
dupã întâlnirea Mâncãcioşilor Anonimi.
Încerc sã slãbesc,
deoarece psihanalistul meu,
dr. Bernard Hazelhof,
spune cã un trup sãnãtos
înseamnã o minte sãnãtoasã.
El spune cã mintea mea
nu-i chiar aşa sãnãtoasã.
Desenul tãu e o interesantã viziune portretizată
a propriei persoane.
N-am cunoscut niciodată pe cineva din Australia.
Mai întâi îţi voi rãspunde la întrebare:
Din nefericire, în America
nu se gãsesc copii în doze de cola.
Am întrebat-o pe mama când aveam 4 ani
şi mi-a spus cã pruncii provin din ouã
clocite de rabini.
Dacã nu eşti evreu, atunci
sunt clocite de călugăriţe catolice.
Dacã eşti ateu, sunt clocite
de prostituate spurcate singuratice.
Iată de unde provin copiii
în America."

Tu, cel în viaţă

"Fii mulţumit, tu cel în viaţã,
în patul tãu încântãtor de cald,
înainte ca valul rece ca gheaţa al lui 
Lethe sã-ţi lingã piciorul dezgolit."
Goethe - Elegiile romane

"Am avut un vis noaptea trecutã.
Sã nu crezi c-a fost unul plãcut.
Am visat cã eram la o petrecere de familie.
O ditai petrecerea de familie.
Nu puteam pricepe de ce eram acolo.
Nu eram înrudit cu nimeni.
Nici mãcar nu cunoşteam pe careva.
Era o adunare jalnicã.
La naiba, ce deprimant era.
Nu pricepeam de ce,
dar aveam sentimentul cã era vina mea..
... Era aşa deprimant!
Am simţit cã ţinea de mine sã înviorez atmosfera,
sã fac ceva amuzant.
M-am gândit sã fac şmecheria cu faţa de masã.
Chiar dacă n-o mai fãcusem vreodatã.
Erau acolo afurisit de multe porţelanuri
care-au cãzut odatã cu faţa de masã.
Sfinte Doamne...
A venit poliţia
şi a urmat un proces.
Am fost acuzat de neglijenţã crasã
şi lipsă de respect faţă de proprietatea altuia.
Cel mai grav lucru posibil,
au spus."
Du Levande [Tu, cel în viaţă] de Roy Andersson