marți, 21 septembrie 2010

Poezie en gros

Cu sârguinţa vânătorului pornit la pescuit cu maşina de cusut, Felix Nicolau a publicat pe blogul său, în mai bine de două luni, un răspuns foiletonistic la ancheta "Iarăşi poezia..", iniţiată în luna mai de revista Paradigma. [Pentru a citi episoadele, clic aici: 1, 2, 3, 4]. În ultima sa intervenţie, "criză şi crizaţi", răspunsul e mai scurt decât întrebarea:
"Cât despre criza poeziei, eu o înregistrez la nivel semantic. Adică avem o poezie scrisă tehnic foarte bine, cu din ce în ce mai puţine burţi, însă nu prea spune mare lucru. E o criză de conţinut, de mesaj puternic. Probabil pentru că poeţii trăiesc prea mult într-un mediu de seră şi se interesează doar de cultura poetică. Experienţa lor culturală e îngustă. Uneori am senzaţia că ei sunt asemenea politicienilor, rupţi de viaţa adevărată, reală."
Deşi mi se-ntâmplă tot mai rar, am simţit tentaţia să comentez. Dar o eroare fatală mi-a înghiţit comentariul sub pixeli. Aşa că am pus pe hârtie ce-aveam de zis, să-i trimit prin poştă. Glumesc. Rândurile alea nu fac un timbru. Le-am pus aici:
"Aş duce chiar mai departe analogia cu politica. Poezia (să continuăm această generalizare stânjenitoare) s-a "trezit" ecranată de zarva discursurilor despre poezie. Ce nu făcuse discursul critic - al cărui metalimbaj a tăiat punţi, a otrăvit fântâni şi-a pârjolit ogoare în calea cititorilor - a reuşit discursul "electoral" al ariviştilor şi animatorilor de tot felul, preocupaţi mai degrabă să-şi hăcuiască vreo feudă privată. La fel ca-n politică, deşi ţintesc de zor către public, sfârşesc în celule clientelare tot mai înguste, ce rivalizează pe rupte, disputându-şi feudele, iar cei străini "comentează" prin absenteism. Atât elitismul cât şi populismul (ba chiar mesianismul) discursurilor despre poezie fac acest spaţiu nefrecventabil pentru intelectuali cumsecade, "obişnuiţi" - care cândva făceau grosul cititorilor de poezie. Acum e taman invers: mii de scriitorbi  îşi scot ochii pentru colţii de argint ai unui mistreţ-cititor abia bănuit."
Anchetatorii doreau să afle şi nişte tendinţe noi, care merită semnalate. Şi m-am gândit la colhozurile literare din ultimii ani, care s-au făcut şi s-au desfăcut ca să se facă iar, şi mai multe şi mai mărunte, fabrici şi uzine de literatură, câte-n stele şi-n lună.Şi vreau neapărat să vă semnalez şi eu ceva. La atâtea colhozuri şi fabrici de literatură - care, pe criza asta, mai mult ca sigur produc pe stoc - era cât se poate de firesc şi de natural s-avem şi-un depozit de poezie. Şi iată-l, puteţi să-l pipăiţi cu un singur clic: DEPOZITUL DE POEZIE!
Un demers cât se poate de onorabil şi admirabil, un rapel la decenţă şi excelenţă care-a strâns deja numeroase premii naţionale şi nu numai.
Pentru că "industrializarea generală a poeziei, introducerea obligatorie a rimei în discursul administrativ-legislativ, înlocuirea politicii de stat prin Poetică de Stat, ar putea oferi pe viitor o şansă reală pentru supravieţuirea factorului uman!"
Un proiect al mogulului literar Mitoş Micleuşanu. (Evident, ca orice mogul, cu numeroase proprietăţi literare offshore, va nega că e implicat. Mai vorbim când va fi arestat)

7 comentarii:

BitRiver spunea...

Genial depozitul lui Mitos!!!
Ce misto sunt "Sponsorii nostri oficiali". Aia cu "Branza si cas/ mananca si mars!" sau "...salon de estetica mortuara/Mai frumosi ca mortii nostri nu exista!" De fapt, toate m-au dat pe spate :D!
Ce volum, in genul troleului 43..., ar iesi din asta!

Mugur Grosu spunea...

daaa, un volum doar cu sponsori, temenele şi mulţumiri. să moară duşmanii poeziei de ciudă, dacă nu i-a căsăpit deja criza asta :)

ism spunea...

de ce se merge bre aşa departe, păi intrare nu e deja blocată dinainte de lansare că românul se postează şi online oriunde ar putea apărea ceva şi de obicei revelaţiile le are când nu vine faitonul de carne (asta pentru internaţionalizarea rimei) altfel nu m-a mai căsăpit un râs icnit online de ceva timp ca-n halu' ăsta. pot să votez undeva? să dau c.v.-urile cu mopul, să stau la intrare când vine lumina de dimineaţă?

Mugur Grosu spunea...

deci vrei o pilă la mogul? stai că pregăteşte vitrina cu Graal-uri, ţine aproape. i-ar trebui nişte badigarji, că nu mai poţi expune un pixel auriu fără să ţi-l fure. plata în cagule!

Mugur Grosu spunea...

revin cu precizări: azi noapte au apărut Graalurile, deocamdată alea mici şi mijlocii, care au încăput în sediu. la celelalte se va construi câte o vitrină în jurul lor - ceva deosebit, cu parcări subterane de câte 3000 de locuri. şi dacă ştii unde să cauţi, vezi că au pus la bătaie un post de paznic la baloturile de facturi, care-i mult mai bine văzut decât paznicul la baloturile de scrisori, care-i infinit mai bine plătit decât paznicul la baloturile de la depozitul de proză.. rog seriozitate

anticanonice spunea...

ti am raspuns la mine pe blog, si te am adaugat in blogroll, pletosule

Mugur Grosu spunea...

frumos. mi-ai amintit de un cântec foarte frumos: "o ultimă cadavră uitată într-un colţ pe etajeeerăăă..."