noul Tomis

Numele Tomis, ca orice moştenire, e un transfer gratuit de valori, iar comunitatea de azi îl exploatează cu mare sârguinţă: dacă ar fi să-i „trecem în revistă“ pe toţi cei ce şi l-au însuşit (de la mărci alimentare, magazine şi societăţi cu răspundere limitată până la echipe sportive, stabilimente şi instituţii educative) s-ar strânge un op de patimi cât opera de exil a lui Publius Ovidius. Ar fi inadmisibil ca oamenii locului să nu dea ceva în schimb, măcar simbolic – dacă nu prin isprăvi culturale demne de gloria vechii urbe, măcar printr-o publicaţie precum.„vechiul“ Tomis, care preţ de patru decenii şi jumătate a plătit, cum s-a priceput mai bine, acest obol cultural. Şi tocmai acum, când criza trânteşte ferestrele şi toţi se plâng de subţierea paralelor, eu sper la mai mult: la urma urmei „obolul“, veche monedă grecească, valora doar o şesime de drahmă, şi e nevoie de mii de drahme să aduni un talant. Nu degeaba cuvântul „talent“ se trage de-aici. Sunt convins că „noul“ Tomis nu va fi doar un grefier cultural, ci şi un furnizor de talanţi, iar cei ce vor paria un obol pe copertele sale se vor înavuţi negreşit!    

* Acesta este salutul meu pentru noua revistă Tomis, ce va fi lansată-n curând. L-am aşternut în juma' de minut, la somaţia lui Dan Mihuţ [care, de când şi-a pus cortul pe culme, scrie cea mai frumoasă poezie invizibilă din univers; cel puţin la fel de frumoasă cum, în zilele mai senine, se poate vedea, dincolo de cămaşa mea, marea.] Pentru cei care-au închis televizoarele mai târziu şi-au pierdut un banc magistral, amintesc că "singura revistă cu ieşire la mare" a fost închisă de edilii Constanţei chiar când serba 45 de ani de existenţă. După ce s-a stins zarva, aproape toată redacţia şi-a luat zborul. Însă două făpturi s-au încăpăţânat să se-agaţe de ideea unui proiect independent: Dan Mihuţ şi Daniel Clinci Nu ştiu cum au reuşit, nici cât or să-i ţină curelele. Dar le urez să facă risipă de suflu. Suflet. Suflare. De-aici se iese ca din Titanic: cu cântec!