Spre ştiinţa domnului Nicolae Manolescu

Sunt un simplu membru al Uniunii Scriitorilor din România, statut pentru care fac economii serioase ca să-mi pot plăti cotizaţia care, tocmai în acest an de crize a fost mărită la deloc neglijabila sumă de 100 de lei. Cu toate acestea, n-am ezitat nicio clipă să achit câteva sute de mii pentru printarea unei petiţii prin care Preşedintele României era rugat să urgenteze acordarea cetăţeniei române scriitorului Alexandru Vakulovski, document semnat până acum de peste 1350 de cetăţeni, printre care nenumărate personalităţi şi foarte mulţi scriitori, majoritatea membri ai Uniunii Scriitorilor din România, precum: Iulian Tănase, Mircea Ţuglea, Ştefan Caraman, Lucian Dan Teodorovici, Traian T. Coşovei, Ştefania Coşovei, Octavian Soviany, Gheorghe Neagu, Şerban Foarţă, Radu Paraschivescu, Dan Iancu, Gabriel H. Decuble, Bogdan Suceavă, Victor Ţarină, Florin Lăzărescu, Vasile Leac, George Vasilievici, Grigore Şoitu, Bogdan Ghiu, Dumitru Radu Popa, Ovidiu Nimigean, Radu Pavel Gheo, Ruxandra Cesereanu, Petru Ilieşu, Vlad Zografi, Dan Stanciu, Leo Butnaru (membru în Consiliul USR), Marcel Tolcea, Liviu Papadima, Liviu Antonesei, Paul Goma (ah, nu se pune? a fost exclus din USR în 1977, inclusiv prin votul dvs.), Dumitru Ungureanu, Tudor Ţepeneag, Romulus Bucur, Liviu Ioan Stoiciu (ah, iar am uitat ceva?), Dumitru Crudu, Nicolae Ţone sau Robert Şerban.

În schimb dumneavoastră, care dispuneţi de infinit mai multe resurse, la două săptămâni după expulzarea lui Alexandru Vakulovski din ţară şi la o zi după predarea petiţiei la Cotroceni, spuneţi într-un interviu din Cotidianul aşa:

“I-am rugat pe colegii din USR să ia legătura cu el şi să vadă exact ce se întâmplă şi cum putem să-l ajutăm. Eu îl cunosc şi pe el şi pe fratele lui, ştiu foarte bine ce e cu el, dar în afară de faptul că ştiu doar că ar fi fost expulzat, nu ştiu nimic. E foarte ciudat ce i s-a întâmplat, dacă i s-a refuzat cetăţenia. O să încerc să dau de urma lui şi să văd ce se întâmplă, când s-or mai linişti lucrurile la Chişinău că deocamdată acolo e revoluţie în toată puterea cuvântului.

Eu nu mai cred de mult în liste de sprijin de genul ăsta. Oficial trebuie făcut ceva. Şi în momentul în care o să am datele şi o să dau de el, o să fac oficial, prin USR, un demers şi o să cer nişte explicaţii. Că se rezolvă sau nu situaţia, nu ştiu. Mi se pare inutil să semnezi, e frumos moral, dar nu rezolvă nimic. Nu e nimeni sensibil la liste de semnături în acest moment. Nu mai e, s-a terminat, asta a fost la începutul anilor 90, a fost un simptom epidermic al democraţiei, ca să zic aşa. Acum nu mai ascultă nimeni, s-a terminat, nu mai au nici o eficienţă. S-au demonetizat. În momentul în care se iese în stradă sau se semnează de sprijin nu numai pentru un expulzat pe nedrept, dar pentru unul care şi-a pus bătăuşii să-i maltrateze chiar pe nişte hoţi, în momentul ăla s-a terminat. Eu nu mai sunt dispus să semnez nimic. Seamănă între ele aceste lucruri. Când i-am văzut ieşind şi urlând că Becali e nevinovat…”

Nu pot să cred că nu puteţi face diferenţa între semnatarii amintiţi mai sus şi bătăuşii lui Becali, între aşa numiţii “golani” din Piaţa Universităţii şi minerii chemaţi să îi cureţe, între tinerii revoluţionari din Chişinău şi vandalii infiltraţi printre ei.

Nu pot să cred că dumneavoastră şi instituţia pe care-o conduceţi, deşi dispuneţi de infinit mai multe resurse decât fiecare dintre noi, aţi reuşit să aflaţi şi să faceţi infinit mai puţin.

Nu pot să cred că tocmai dumneavoastră, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, nu cunoaşteţi, sau găsiţi inutil acest important instrument legal, pe care-l numiţi “un simptom epidermic al democraţiei”, “demonetizat”, “ineficient”, la care „nu mai sunteţi dispus să recurgeţi“, deşi e reglementat de Legea nr. 233/2002 şi O.G. nr. 27/2002:
„Prin petiţie se înţelege cererea, reclamaţia, sesizarea sau propunerea formulată în scris ori prin poştă electronică, pe care un cetăţean sau o organizaţie legal constituită o poate adresa autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, companiilor şi societăţilor naţionale, societăţilor comerciale de interes judeţean sau local, precum şi regiilor autonome, denumite în continuare autorităţi şi instituţii publice. (...)Autorităţile şi instituţiile publice amintite sunt obligate să organizeze un compartiment distinct pentru relaţii cu publicul, care să primească, să înregistreze, să se îngrijească de rezolvarea petiţiilor şi să expedieze răspunsurile către petiţionari."

Nu pot să cred că aveţi nevoie de cercetări aprofundate şi informaţii suplimentare pentru a vă convinge că scriitorul Alexandru Vakulovski merită cetăţenia română. Despre asta e vorba! Şi pentru că nu pot, încă, să cred toate acestea, vă rog să vă alăturaţi oficial demersului nostru, prin care solicităm acordarea cetăţeniei române scriitorului Alexandru Vakulovski (al cărui dosar îşi aşteaptă de mai bine de patru ani soluţionarea), precum şi asigurarea unui cadru legislativ decent, pentru ca toţi conaţionalii noştri să fie trataţi cu demnitate egală, petiţie depusă la Administraţia Prezidenţială, direcţia Probleme Cetăţeneşti, în ziua de 7 aprilie 2009, cu numărul de înregistrare 7711.

În caz contrar, e foarte posibil ca anul acesta să nu-mi mai plătesc cotizaţia.