sâmbătă, 18 aprilie 2009

O faptă bună


Coborâse întunericul de ceva vreme şi mă grăbeam spre casă, mai degrabă golit decât istovit după încă o zi de muncă. Dar nu o pot numi muncă, aşa cum greşit m-aş numi istovit. Când spun golit am o imagine foarte exactă în minte: acel fel de mâncare căruia dintr-o pudoare legitimă îi spunem escargot. Probabil pentru că rostirea cuvântului melc ne-ar trezi în memorie imaginea acelei fiinţe ascunse, sensibile, incredibil de fragile care-ţi iese în drum imediat după ploaie şi pentru care ţi se rupe inima în bucăţi dacă o striveşti cu pantoful din neatenţie. Nu e uşor de suportat sentimentul că aceeaşi fiiinţă şi-ar putea întinde spre tine ochişorii săi lungi în propria ta farfurie. În schimb escargot, ei bine, deşi evocă aceeaşi moluscă, numeşte o delicatescă preparată în cel mai pur stil franţuzesc, cu usturoi, cu pătrunjel şi cu unt. Vezi bine, ochişorii aceia tremurători trebuie astupaţi cu ingredientele cele mai bine alese ca să ne potolim conştiinţa. S-au născocit şi nişte instrumente speciale pentru servire, o furculiţă specială şi un fel de forceps minuscul. E un ritual anume aici, un rafinament secret pe care mulţi îl prelungesc agonic prin sugerea compulsivă a cochiliei, pentru golirea completă: un fel de eradicare. Ei bine, despre asta vorbesc. Ei bine, asta e starea. După o zi, care nu poate fi numită „de muncă“, în care ţi-au îndesat în craniu anumite măsuri de usturoi, pătrunjel şi unt, după care ţi-au golit craniul metodic, cu cel mai fin forceps şi cele mai speciale furculiţe, după care te-au supt, plescăind, până la ultima fărâmiţă. Ah, da: cică Papa a introdus melcii în lista mâncărilor de post.

Coborâse întunericul de ceva vreme şi mă zoream, aşa golit, cu bucuria tâmpă că mai apuc slujba de Înviere. Mi-am aprins o ţigară şi, după câţiva paşi mi-au sărit în drum două arătări mici, ca doi melcişori, care mi-au cerut o ţigară. Am dus mâna la buzunar şi-n clipa aia incredibil de lungă am apucat să observ că am în faţă doi prunci ai străzii, două copile. Pentru o clipă, cele două ţigări pe care le apucasem să le scot din pachet au rămas pe jumătate afară, ca doi ochişori de melc, în timp ce apucam să mă-ntreb, cu voce tare, ca orice adult idiot, cu craniul golit, dacă nu s-au apucat de fumat prea devreme. Ochii mi-au alunecat însă pe pungile de aurolac pe care le strângeau în mânuţe, iar degetele au continuat să scoată mecanic ţigările, şi le-au întins. Îmi dai şi-un foc? făcu una dintre copile, şi mâna mi-a tremurat teribil, teribil de mult, până ce i-a aprins şi ţigara. Ca şi cum gestul era pe jumătate iertat dacă aş fi refuzat să i-o şi aprind. Ca şi cum craniul meu golit striga după usturoi, pătrunjel şi unt ca să-şi stingă fărâma de conştiinţă.
Nici acum nu-mi dau seama exact ce-am făcut. Îndepărtându-mă cu paşi repezi, mai greu decât întunericul, am ştiut doar că ratasem deja adevărata slujbă de Înviere.

Fiecare copil al străzii este eşecul nostru. Nu al tuturor, ci al fiecăruia dintre noi. Este, cu siguranţă, eşecul meu personal. O vină fundamentală, pe care nu mă pricep să o repar pentru că nu mi-o asum. Şi pentru că nu ştiu răspunsul la ceva atât de simplu înseamnă că nu sunt, de fapt, în stare de nimic. Totuşi în noaptea asta, târziu, voi mânca. Ce mă aşteaptă pe masă? Un castron de borş din care aş putea jura că mă priveşte, lung, un cap de miel.

6 comentarii:

warnin' bros spunea...

ioi... acu am repicat pe net, frate Mugure, dupa un sejur cu melci si iezi, in Pamintul Bun.
si vad ca mai toate textele tale, in ultima vreme, au ceva de manifest in ele.
sub fiecare ar trebui sa stea o lista de semnaturi:)
nu te intreb ce mai e nou, ca toate-s vechi, vad
vorba aia, Hristos a inviat!

543 spunea...

oaierles.

Mugur Grosu spunea...

@Sorin: n-ai timp de plictiseală în ţara asta, e clar. anul trecut, un prieten care, din întâmplare, este şi preot mi-a spus, pe un ton cât se poate de serios, că în România „cultele“ deţin monopolul pe lumânări şi pe cruci. şi a adăugat că, cel puţin teoretic, n-ar fi bine să mă duc să iau lumină de Paşte cu o lumânare „neomologată“, măcar că aş putea risca să fiu refuzat! am râs, dar a insistat şi a ieşit tărăboi, aşa că nu ne-am potolit până nu mi-a arătat Legea: 489/2006, Art. 29. – (1) „Cultele au dreptul exclusiv de a produce şi valorifica obiectele şi bunurile necesare activităţii de cult, în condiţiile legii.“
Din prietenie, am închis aici subiectul...

Din ciclul “Lumina noastră este mai sfântă decât a lor”, iată episodul din anul ăsta:
“Patriarhia spune că flacăra adusă de Gheorghe Flutur nu a fost sfinţită de ÎPS Daniel şi, prin urmare, lumina bună ar fi cea adusă de Biserică. La rândul său, Flutur susţine că el a adus primul lumina sfântă în România.“
restul thriller-ului aici:
http://www.realitatea.net/disputa-intre-patriarhie-si-gheorghe-flutur-pe-tema-luminii-sfinte_500397.html

Adevărat a-nviat!

@543: şi mai adevărat! :)

wolfram spunea...

La anu', Flutur o să dea lumina de la ora 11, la sediul PDL, ca să fie sigur că iese pe primul loc!

valentin spunea...

Mugure, nu mai stiam nimic de tine, vericule. Pe unde mai respiri aerul tarisoarei?
Te saluta,
Vali Coman

Mugur Grosu spunea...

pe-ntinsul capital, prietene, pe lângă Gara de Nord.. mă ţin la curent cu cine mai vine şi unde pleacă :) de fapt tot oraşul ăsta e doar o sală de aşteptare maaaare, cum n-ai văzut!