luni, 23 aprilie 2012

înconjurat de toate speciile de pisici, canarul

Ieri spre amiază, la invitaţia iresponsabililor mei prieteni Iulian Tănase şi Mitoş Micleuşanu am descins în emisiunea lor duminicală de la Guerrilla, Războiul sfârşitului săptămânii. Venisem cu taxiul şi mă plimbasem un sfert de oră în plus ca să mai sporovăiesc cu şoferul - desprins parcă din filmul lui Jarmusch, Night on earth: eram primul lui client după nu ştiu câţi ani, în fapt împrumutase taxiul de la fiul lui ca să facă rost de bani pentru o înmormântare-n Olteniţa la care trebuia să ajungă peste câteva ore; pe cel ce repauzase nu-l mai văzuse de 15 ani. Era cu atât mai straniu cu cât nu mai dormisem de ceva vreme şi, de cum am intrat în direct m-am apucat să citesc o poezie dintr-o carte apărută recent la Herg Benet, "În burta grasă a peştelui de duminică", de Sorin Lucaci. Apoi am sporovăit câte-n lună şi stele, orice mai puţin chestiuni pământene, până o doamnă a sunat să reclame că vorbim doar despre lucruri care ne interesează pe noi. Între timp soarele revărsase pe străzi ceva mai mult decât obişnuita lumină, de nedescris, dar poate nici asta nu interesează pe nimeni, n-am să insist. Cu poeziile lui Sorin Lucaci, însă, voi recidiva marţi, în clubul La Scena, când se lansează şi cartea - un fel de taxi din care, când ţi-e lumea mai dragă, şoferul coboară din mers.
"o să-mi cumpăr oraşul acesta  
de Sorin Lucaci

m-am născut undeva într-un cătun în ucraina
aproape de cernăuţi
noaptea vorbeam mult în somn
după ce toată ziua spărgeam baloane rozalii de săpun în urechea bunicului
atcroite cniga, ţipa mama mereu
în timp ce eu citeam suferinţele tânărului Werther 
îi spuneam că n-am chef să-nvăţ
îl aşteptam pe tata până-şi termina borşul de peşte
pe vremea aceea aveam mult peşte prutul era aproape
şi plecam împreună pe ogredina
făceam fotografii la minut cu aparatul tatei smena
învăţam câte cinci cuvinte ruseşti pe an
aveam o copilărie fericită
atât de fericită încât ne ascundeam emoţiile prin hambare stranii
mai la vale aveam un lot mare de pământ
unde cultivam criza de hârtie
copiii satului ridicau lângă şcoală piramide gigantice
din borcanele puse pentru iarnă
într-un colţ al casei înconjurat de toate speciile
de pisici
canarul începea să creadă în binefacerile coliviei
într-o zi am primit nişte bani de la tata
eram bucuros
o să-mi cumpăr oraşul acesta, îi spuneam
o să vă arăt eu că o să-mi cumpăr oraşul
e ieftin
nu costă decât două ruble şi cincizeci
e frumos oraşul
văd totul ca-n palmă
mi-ar mai trebui o jachetă
s-a cam lăsat frigul"

2 comentarii:

Anonim spunea...

interesant taximetristul?

Anonim spunea...

nu.interesanta e lumina...