Ieri la clubul de lectură Institutul Blecher au citit Ştefan Manasia şi Radu Ianovi (aka Radu Dumbravă). Poezie. La Radu am simţit impulsul de-a remixa ce-a adus păstrând ce m-a atins, aşa că am făcut live un zapping poetry, încropind un poem, unul singur, din textele lui. Iată-l:
tu ştii să dansezi
eu ştiu să duc gunoiul, pe cea mai cumplită beznă, îmbrac
bluza pe dos şi alerg pe scări până trezesc toţi vecinii
o femeie bătrână care are mai multe buchete de flori la picioare. le vinde ca să-şi
păstreze memoria
logica mea subţiată de vise şi deschideri
de pleoape
e noapte şi degeaba e noapte
o să plec de aici din pieptul meu salvator
lucrurile se năruie cu o eleganţă a lor
noaptea se lasă ca o prelată pe deasupra noastră şi orchestra
mai face o pauză
cât mirele să sărute mireasa
când dragostea părăseşte mari teritorii din creier
câmpul ăsta cu arbori de pe care varul se scurge ca
zâmbetul din gura unui mort
de câteva luni de când te cunoaşte a devenit propriul său muzeu
trupul meu stă atârnat de o privire puţin confuză
pentru mine o zi nu începe ca o explozie oarecare însă
fiecare noapte se termină ca stingerea unui incendiu
până ajung propriul meu dresor
am învăţat o matematică a unghiilor tăiate
în grabă
obişnuit să-mi potolesc foamea cu gesturi
din încheietură
cu muzica mea am acoperit muzica altora
în fiecare seară mă gândeam cum ar fi să o scot
afară pe geam
am inventat o tehnică a însuşirii
sărutului doar pentru a recunoaşte poziţia ei ghemuită
pe străzi, în salopete murdare umblă tot felul de
orfani şi smintiţi
au secretele lor şi sunt oameni pe care cândva
i-am iubit, mereu apar alţii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu