sâmbătă, 7 mai 2011

erată

Liei Bugnar


ce tristeţe trebuie să fi fost pe cuvintele care nu-şi găseau rima
pe când zăvoarele dantelatului piept se deschideau cu terţina,
aşa cum şcolarii împerechează vacanţa cu Franţa
iar afurisita de muscă pică mereu în zacuscă.

se făcea că, mergând într-o mierlă pe jos, nimerii un sonet onctuos 
şi-al meu zvon atonal şi barbar s-a prins şi s-a legănat arbitrar
într-o rimă îmbrăţişată, sfruntată, cu o interzisă silabă stelată.

apoi s-a publicat o erată.

2 comentarii:

clarobscur spunea...

:)

iulia popescu spunea...

ce tristețe? fix tristețea care nu poate vedea the world spinning round... adică, cea mai adevărată si mai tristă tristețe!