Dacă există ceva mai plictisitor, mai leneş, mai flasc, mai artificial şi mai ieftin decât literatura exagerat de contemporană, asta e instituţia premiului literar. Aşa cum literatura ar trebui să dea socoteală, vorba lui Ştefan Caraman, despre ce nu s-a scris încă (şi atunci e întâi de toate "afacerea" unor atleţi solitari, de cursă lungă), nici premiile literare n-ar trebui acordate decât de cei care au tăria să spună cu voce tare că-s puii lui Nostradamus. Pentru că premiatorii ar trebui să convingă, înainte de toate, că au căzut din viitor printre noi. Răsfoindu-mi în pripă memoria, nu găsesc decât două idei indrăzneţe care-au atacat paradigma concursurilor literare:
1. Depozitul de diplome, cupe şi graaluri tezaurizate de Mitoş Micleuşanu în Depozitul de poezie.
2. Concursul literatletic iniţiat acum 5-6 ani de George Vasilievici la Vama Veche: aruncarea cu tomul, mai exact cu Istoria Literaturii Române a lui Călinescu. Poate suna scandalos, mai ales pentru cei care au relaţii intime cu trecutul, dar măcar e o disciplină exactă, care exclude relaţiile oculte cu viitorul (sau membrii juriului). Zic toate astea pentru că mi-am găsit recent numele amestecat într-o ciorbă de lauri din care aş vrea să îl scot. În articolul Premiul Eminescu pentru debut, de pe blogul Boomlit, un vecin de bloc literar, Răzvan Ţupa, spune aşa:
"In ceea ce priveste alegerea cartii mele ca debut premiat in 2001 la Botosani pot sa recunosc faptul ca in acel an juriul ar fi putut sa aleaga si alte debuturi si s-ar fi descurcat cel putin la fel de corect (din punctul meu de vedere). Este suficient sa spun ca in 2001 au debutat Gabriel H Decuble cu volumul Epistole… si alte poeme, Mugur Grosu cu Haltera cu zurgalai si se va intelege ca oricare dintre aceste carti ar fi fost alese in locul Fetis-ului meu, decizia juriului ar fi fost, zic eu acum, cat se poate de justa. Si in fiecare an se pot gasi destule titluri de debut care ar putea inlocui cu succes oricare dintre premiantii dinainte si de dupa 20001 [sic! n.m.]. Ceea ce a acreditat in fiecare an decizia luata de juriu a fost faptul ca, desi s-ar putea discuta despre posibilitatea unui alt premiant, nu se poate niciodata spune ca volumele laureate nu ar fi meritat acest premiu."
Întâi de toate ţin să-l felicit pe Răzvan că şi-a construit o imagine atât de solidă în privinţa propriilor merite literare, nu-i puţin lucru. Şi-i mulţumesc că m-a considerat demn de statutul de rezervă de lux, alături de ghinionistul Horaţiu Decuble. Mă simt, totuşi, dator să îngrămădesc pe acelaşi podium din umbră şi alţi debutanţi din 2001, pe care n-aş suporta să-i privesc de sus în jos nici la teatru: Vasile Leac [cu Apocrifele lui Gengis Khan], George Vasilievici [Gabi 78] şi Adrian Urmanov [Cărnuri canonice]. Acum: mă văd obligat să precizez că pentru a împuşca "cea mai respectată distincţie de acest fel" din literatura română [Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opera Prima], o condiţie esenţială este să te autopropui: candidaţii - aflu din regulamentul celei din urmă ediţii - ar fi trebuit să trimită "pe adresa organizatorilor (Gellu Dorian, Fundaţia Culturală „Hyperion-Caiete Botoşănene” Botoşani) cîte 6 (şase) exemplare din cărţile publicate." 6 exemplare!!! Cerule mare şi maică ecologie, ştiu cel puţin un colocatar literar care de curând a împuşcat tot ce putea împuşca în materie de premii şi cronici, graal-uri la kilogram, şi cum ştiu de ce tiraje se bucură poezia, mai ales la debut, nu pot să nu mă întreb câte cărţi mai ajung la cititorul "de rând" dacă scriitorul epuizează stocul pe ostenitele gene ale nenumăraţilor juri? Uite, Răzvan spune cu toată seninătatea ce-a făcut el la debut: "A fost prin iunie 2001, m-a ajutat cineva sa platesc la o editura un tiraj destul de mic, pe care l-am carat in spate pina acasa..., nu mai aveam bani de taxi. Pe drum m-am oprit la Carmen Mezincescu si la Ionut Chiva si le-am lasat o carte indoita sub clanta, apoi am cautat-o pe doamna Cimpianu sa-i las un exemplar. Dupa asta am trimis jumatate din carti pe la toate revistele literare pe care le stiam, am incercat sa o fac sa ajunga la majoritatea criticilor literari pe care ii citisem." Şi-acum vocea din dramoletele lui Sergiu Nicolaescu: "de ce, Răzvan, de ce??" Nu ştiam că debutul poate fi atât de chinuitor. Mărturisesc spăşit că nu m-am supus niciodată la astfel de cazne, am fost şi rămân un plezirist şi un leneş şi am motive să bănuiesc că majoritatea "rezervelor" de lux înşirate mai sus sunt la fel. N-am plătit pentru moftul de-a mă vedea publicat şi n-am trimis cărţi la redacţii şi jurii. Detaliu oarecum important pentru expunerea glorioasă de sus ce mă viza şi pe mine. Nu meritam premiul, clar, din moment ce nici măcar n-am intrat pe teren. Chestie de bun simţ. Cum de bun simţ ar fi să amintim că o carte care-a luat premiul cutare nu poate fi cartea anului, ci e, în ce mai fericit caz, cartea stocului celor trimise la jurii. Dacă aş avea o cât de mică influenţă printre debutanţii de azi, aş folosi-o sfătuindu-i să-şi vadă de literatură şi numai de literatură. Şi gata: la dracul cu sfaturile! Aşa cum cei care vor să fie premiatori onorabili, ba chiar au ambiţia să livreze "premiul cel mai râvnit" ar trebui să facă asta pe barba lor, din propriile resurse. Măcar să renunţe la iluzia că literatura "care contează" va veni la ei în ogradă, eventual li se va urca pe birou, ba chiar şi-ar deschide cu de la sine putere copertele. Aşa cum e treaba criticilor să îşi procure singuri cărţile pe care le comentează. Restul sunt trocuri, şi nu-s în stare să spun ce servesc şi cui folosesc. Cum obişnuiam să glumesc cu Vasilievici, scriitorii scriu; ăsta-i secretul, adevăratul secret.
14 comentarii:
Ai si tu dreptatea ta. Numai ca nu doar scriitorii scriu.
In principiu, ma gandesc eu, scriitorii mai si citesc... si nu doar atat, dar mai au si obiceiul complet exagerat de a intra in dialoguri cu cei pe care ii citesc. Altfel, as crede ca, Dichiseanu doar se dichiseste si Basescu nu ar face nimic altceva decat sa isi exerseze numele. In ciuda aparentelor, sunt sigur ca fiecare mai vorbeste din cand in cand si la telefon, fara sa fie asta profesia lui.
Cum, pe vremea aia eram sigur ca nicio editura nu o sa faca sa ajunga cartea mea la acei cititori care ma gandeam ca ar fi interesati de felul in care fac eu treaba cu poezia, am facut eu munca asta asta. E adevarat ca pe vremea aia nici nu prea lucram pe nicaieri si aveam timp sa fac asta.
Si acum serios, asta a durat cam o saptamana sau doua, fata de cinci ani in care am incercat sa inteleg ce vrea fiecare dintre cei care vin sa propuna poezie o data cu mine... asta a fost doar asa, alergare lejera.
fara nicio legatura cu premii si alte din astea. Si aici pot sa iti spun de ce era posibil sa intre cartea ta in discutie. Pe vremea aia nominalizarile nu se faceau ca acum. Doar pentru cartile trimise special la concurs. De altfel habar nu aveam de concursuri si nici nu ma interesa daca exista vreunul.
Ce spui cu premiatorii pe barba lor as zice ca e valabil doar pentru argumentarea necesara dupa o decizie.
Altfel, nicaieri in lume nu alearga criticul literar dupa carti (cu toate ca-ti inteleg fantezia un pic sadica de a vedea asta). Sigur ca, in mod normal, ar trebui sa fie treaba editurii sa gaseasca publicul potrivit pentru o carte. Dar, atunci cand vezi ca asta nu se intampla, de ce ai mai publica-o?! Eu stiu o singura editura care trimite cartile cui vrea scriitorul. Dar si acolo tot scriitorul face lista.
Acum, mi-ar fi placut sa ma fi vazut eu ca scriitor... dar adevarul e ca eu mai mult cu poezia. Si la asta m-a interesat mereu sa gasesc interlocutorul potrivit pentru ce aveam de propus acolo in texte.
Răzvan, punctual:
formularea "scriitorii scriu" nu exclude alte activităţi, fie şi fiziologie, desfăşurate de ei. dar sunt definitorii, au cu adevărat relevanţă? după mine, formula "scriitorii iau premii" e la fel de irelevantă în contextul dat pe cât ar fi că "au minute gratuite în reţea" sau "au scăpat de gripa porcină". nu am la dispoziţie date care să probeze că premiile literare au jucat un rol cât de mic în literatura noastră - nu văd diferenţe notabile (măcar de statut sau de cotă) între scriitorii premiaţi şi loazele nepremiate. uite chiar un caz popular: Marius Ianuş. Faptul că n-a primit niciun premiu i-a tăiat vreo felie din cozonac? Nu aş spune. Atunci de ce şi-ar umple scriitorul mintea cu grija premiilor?
miezul discuţiei, după mine, nu e ce ni s-a întâmplat mie şi ţie - mai ales că niciunul dintre noi nu e nemulţumit, nu? ce mă îngrijorează pe mine ţine exact de faptul că acest subiect nu ne mai aparţine, dar interesează la maxim un debutant, care poate ajunge la ideea greşită că asta-i "intrarea în literatură", când de fapt deschide cel mult accesul spre cutare cantină.
îmi place să cred că am putea ajunge la acel nivel de înţelegere a literaturii care exclude orice găunoşenie de concurenţă - nu văd miza competiţiei şi nu mi-am putut imagina niciodată scriitorii la start ca la atletism. să comparăm ce cu ce? lăsăm concursurile a căror miză e debutul în volum, dar după ce ai terminat cartea, las-o să descurce, vorba ceea, habent sua fata libelli, nu mai sta pe capul ei, e majoră; competiţiile astea literare îmi amintesc prea tare de şabloanele prin care erau puse să treacă tipele care se înscriau în concursuri de frumuseţe.
îmi place să cred că dacă o sumă de oameni de treabă înţeleg să acţioneze diferit, pot aduce schimbarea; îşi pot redefini statutul refuzând cutume şi raporturi slugarnice, refuzând să-şi înstrăineze pe nimic opera, ba şi să plătească pentru a o vedea pubicată, refuzând să-şi trimită cărţile la jurii şi publicaţii - exceptând, evident, interesul legitim pentru opinia unui critic anume, ori schimburile cordiale. cât timp se vor găsi colecţionari de premii şi cronici la kil şi oameni interesaţi de intrările de serviciu în literatură, nu trebuie să ne mire că piaţa cărţii la noi are ceva din damful tranzacţiilor clandestine din Piaţa Obor şi nici să ne batem capul c-am avea ceva de arătat la export..
ps. la Tomis a fost o vreme un obicei amuzant: când la şedinţe se stabilea că ne trebuie musai pe masă cărţile ics igrec zet, dar nu aveam bani să le cumpărăm, de regulă se ducea George să le fure din librării, hehe. deci nu-i bătut totul în cuie :)
6 exemplare, minunat, tot tirajul, daca nimeresti la cine stie ce editura :D
totusi, pana prin 2008 faza se intampla altfel: autorii nu erau obligati sa trimita nici macar un singur exemplar, ba unii autori nici macar nu stiau de premiu. asa s-a intamplat in 2003 (cand am aflat la n-spe zile si strict intamplator ca am fost nominalizat si eu la the grand), asa s-a intamplat si dupa aceea, pana cand a aparut justificarea nenominalizarii lui Vlad Moldovan: aceea ca n-ar fi trimis cartea. dar in 2007 (si pana in) sigur nu era o astfel de conditie. poate era totusi in 2008, cand a debutat Vlad. iar din 2009 s-a introdus in regulament: 6 exemplare cu deadline si cu tot... adica cu vreo 4 mai putin decat tot ce-i revine unui debutant la CR, de pilda.
dar este si bine: poate ca-n virtutea faptului mai cresc si tirajele :))
:)) iată avantajele unei culturi cu un singur poet naţional. dacă aveam, ca indienii, 8 poeţi naţionali, fiecare cu premiul său naţional de debut, ne intrau junii barzi în insolvenţă din primul volum
http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_national_poets
:))
Si ceva completari (c-am citit acum si ce ati discutat voi prin commuri):
Exista un critic caruia ii trimiteau cu totii cartile (Al Cistelecan; aflasem asta inca din 2000, la cenaclul lui Ianus), dar in general nu prea circulau cartile (cum nici acum) si nici autorii nu si le trimiteau si nici nu stiau unde. Razvan e un caz aparte daca chiar e adevarat legat de cei “cinci ani in care am incercat sa inteleg ce vrea fiecare dintre cei care vin sa propuna poezie o data cu mine”. Era atent la asta, dar poate ca nici chiar asa. Desi, ca exceptie, e posibil.
Iar legat de “Cum, pe vremea aia eram sigur ca nicio editura nu o sa faca sa ajunga cartea mea la acei cititori care ma gandeam ca ar fi interesati de felul in care fac eu treaba cu poezia, am facut eu munca asta asta”, cert e ca anul trecut (desi tot nu era nici o astfel de editura, sau poate una, daca e sa il cred) n-a mai procedat asa, altfel nu imi explic cum de n-a trecut cartea lui pe la mine :D. Sau de ce n-a publicat-o pe hartie, de ex.
Primul autor, dintre cei de care stiu, care chiar a luat foarte in serios faza cu premiile a fost SGB, la fel si cativa din debutantii anului 2010, dar asta si pe fondul unor frustrari (mari de tot) privind lipsa cititorilor de carti (repet: de carti), intr-o lume literara in care nici macar criticii literari nu prea mai citesc... Si atunci trebuie sa gaseasca si ei consolare in ceva, nu? Fie si daca trebuie sa trimita 6 exemplare undeva pt. asta.
PS: Cat despre Ianus, era un bun manager al propriei imagini pe atunci (iata, si Ianus) – faptul ca nu a luat un premiu a fost, din contra, in favoarea lui. (dar a luat dupa aia vreo doua (plus nominalizare la USR), cu o singura carte. Si fix de atunci n-a mai scris mai nimic :D)
PS: (de asta data pt. Razvan) mai sunt si critici care chiar isi procura cartile sau macar cauta (pe cont propriu, fara sa le ceara neaparat autorilor) sa le citeasca. Imi vine in minte un nume: Stefania Mincu.
DDM, stai că nu scapi nici tu, bine că mi-ai amintit :D Cred că ţi-am spus, când ne-am întâlnit ultima oară, că m-am întrebat ce-ar fi spus magistrul MM dacă-ţi răsfoia antologia de la P45. Şi am găsit recent prin arhive un soi de răspuns, într-un interviu pe care i-l luasesi chiar tu, în 2006 :) M-a amuzat teribil că îl chestionai despre nişte nume care, ce nimereală, aveau să lipsească apoi şi din volumul tău:
"DDM: Daca m-ar fi intrebat cineva, in ianuarie 2004, ce surpriza pregateste Editura Pontica, as fi raspuns aproape fara nici o ezitare: antologia De la Claudiu Komartin la Marius Ianus. Komartin nu apare deloc in Generatia 2000 (Pontica, 2004), iar inainte de Ianus sint, printre altii, Iulian Fruntasu, Sorin Ghergut, Mircea Tuglea, Adela Greceanu, poeti pe care-i vedeam definitiv "adjudecati" de antologia de la sfirsitul anilor ’90; imi rasturnati complet viziunea!...
MM: Imi pare rau. Inseamna ca "viziunea" dumitale asupra generatiei douamiiste e prea ingusta, ca sa nu spun prea partizana. Eu am riscat, din necesitati maieutice, sa am o viziune critica ceva mai larga. Astfel, din punct de vedere "teritorial" – ca sa zic asa – am vrut sa depasesc limitele previzibile ale "perimetrului bucurestean" si – cronologic – am impins ceva mai inapoi de anul 2000 momentul coagularii unei alte sensibilitati si scriituri, corespunzatoare altui orizont de asteptare."
[Suplimentul de cultura 91/ 2006]
bun bun bun!:))
Nu trage, dom' Semaca! Sunt eu, Mihai Eminescu! Premiul literar, Mihai Eminescu. Înainte să pui anatema pe debutanții în goana după aur, ar trebui să știi că eu îl vedeam mai mult ca pe un premiu de consolare decât ca “The Prize”, chiar dacă s-a mitizat atât în jurul aurei M.E. încât nu mai știi dacă e sacru sau profan. E profane desigur, doar că în lumea de care zici, în care scriitorii doar scriu, e valabilă și faza în care vom fi cu toții celebri în viața de apoi a scriitorului, adică atunci când nu prea mai contează pentru scriitor în sine. Altfel, normal că trebuie să-ți vezi de literatură. Doar că adevărul e pe undeva pe la mijloc și e greu să stai în turnul tău de fildeș.
nu are decat tangential legatura cu postarea ta, dar daca tot m-ai prins "la inghesuiala" sa-ti raspund:
1. antologia lui MM era una de semnalare a douamiismului. nu avea prin urmare, in opinia mea, de ce sa lipseasca din ea nume pe care chiar dumnealui le promovase pana la un moment dat.
2. cea din 2010, o data fenomenul semnalat in urma cu deja 5 ani, nu a facut decat sa atraga atentia asupra a ceea ce a confirmat in cei 5 plus 5 ani si sa pastreze doar ceea ce e mai relevant dintr-o generatie aflata deja la maturitate (oricat ar crede unii ca ne aflam inca in plin douamism. din pacate nu e asa, ar fi bine sa mai fim la prima adolescenta, ca sa nu spun tinerete, dar iata ca nu mai suntem).
3. e o situatie care totusi numai la noi se putea intampla, aceea de a nu-l putea antologa pe Marius Ianus (desi era in antologie pana cu o zi inainte de intrarea acesteia sub tipar; s-a scos singur de acolo, printr-un "manifest" cel putin egal cu acela care ni l-a si adus in prim plan la debut; numai ca daca atunci ni l-a adus ca poet, acum ni l-a adus ca pe un excesiv crestin, viitor calugar sau cine stie) si nici pe CK, un poet care, dezamagit poate si prea tare de neincluderea in antologia lui MM, dar si de mediul literar romanesc de la inceputuri si pana in prezent, nici nu a dorit sa mai auda de vreo initiativa a mea in ce priveste orice gen de antologie. asa se face ca, dupa o tentativa de a ma ocupa de alte doua antologii (esuata, in parte, tocmai din pricina zidului CK, care, cum spuneam, n-a dorit sa auda), pt. aceasta din urma nici nu l-am mai "convocat". nu l-am convocat pt. ca stiam deja reactia lui. n-as fi facut decat sa-mi pierd timpul.
altfel, mie imi pare rau si ca nu e CK, si ca nu e Ianus in "Poezia antiutopica..." (si ca nu sunt alti poeti al caror debut parea sa anunte o neintarziata confirmare), insa oricat mi-ar fi placut poezia lor, eu nu ii puteam antologa cu forta pe cei doi.
ce am spus deci in interviul cu MM ramane valabil. cum si ce a spus MM.
Adrian: sigur că-i greu, în turnul de fildeş n-ai loc de mafia imobiliară iar la subsol sunt şobolani. dar cine te pune să stai? pune mâna şi levitează! :)
DDM: ai stofă de premiator! eu cred că şi tu eşti un pui de nostradamus, sigur ai căzut din viitor printre noi! cine va lua premiul Nobel în anul 2222?
in 2222 nu va mai exista Nobelul. se va merge pe formula ta si nimeni nu va mai castiga vreodata un premiu literar, incepand de acum si pana in 2222. si nici dupa aceea, desigur :)
ha, cine-ar fi crezut ca avem aceleasi pareri, Mugur.
Ai spus foarte exact: alte activitati, fiziologice.
Exact asa le-am vazut si eu pe alea cu cartile, si acum imi dau seama de ce am raspuns asa repede, ma simteam ca si cum ai intrat peste mine la baie :)
in logica asta totul se leaga.
Plezirismul tau si tipicaraia mea tin chiar de felurile complet diferite in care ne facem treaba asta mai mare sau mai mica, dupa cum ne taie si pe noi.
Dar uite ca tipicaraia mea e asa locvace ca fix pe dos se tot intelege articolul ala:)
Si la faza cu "premiile nu conteaza pt scriitori" suntem in acelasi film.
Articolul ala vrea si el sa zica balbait ceva ce nu vrei sa accepti in ruptul capului: ca, sigur ca pe scriitor nu il face mai destept sau mai prost un premiu. Dar pentru amaratul de premiu, e al naibi de important sa premieze carti ok, si n-ar trebui sa fie greu doar sunt atatea debuturi macar bune intr-un an.
Si cu toate astea ei tot o dau cu bata in balta cateodata.
DDM: cum, şi Nobelul e un premiu pentru debut? Un fel de Opera Crima?
p.s. dă-i totuşi o şansă lui SGB! nu vezi că vrea să se lase de literatură? http://chipurile.blogspot.com/2011/02/veste-buna.html
:)
e in regula, atunci. restabilim Nobelul in drepturi si i-l dam lui sbg. daca reuseste sa se lase de scris.
PS: poate sa nici nu se lase de scris. premiul i-l dam oricum pt. pace.
Răzvan: cum să nu vreau să-nţeleg, înţeleg! Mai ales dacă-i vorba de ruptul capului: lasă-l aşa! :)
n-am comentat subiectul, nu-s la curent cu ce-au mai furat arbitrii. am scris doar din perspectiva celui care n-a priceput ce-a (mai) ratat :)
Trimiteți un comentariu