Topuri, mopuri şi smocuri de larmă

Articolul anterior a prilejuit o discuţie interesantă cu un cititor anonim, care mi-a stârnit apetitul de cârâială, deşi m-am jurat că nu mă mai bag în ciorbele literare unde linguriţa joacă rolul de polonic. Mi-am amintit, însă, că mâine începe Colocviului Tinerilor Scriitori, ajuns la a V-a ediţie şi - vorba papagalului dintr-un banc fără pene, asta-i fază de comentat. Mai ales că m-am plictisit să explic în stânga şi-n dreapta de ce nu particip. Să lichidăm, mai întâi, acest subiect arzător: nu merg la Alba pentru că n-am fost chemat, probabil pentru că anul trecut, când am fost invitat, am refuzat zgomotos, din cel puţin trei motive:
1. mi-am încheiat socotelile cu tinereţea, cel puţin după buletin (nu-mi spuneţi că asta-i valabil şi pentru alţi invitaţi, fiecare cu socotelile lui).
2. USR şi organizatorii gestionaseră lamentabil cazul Alexandru Vakulovski (nu mai intru-n detalii, e suficient să vă reamintesc poziţia preşedintelui USR şi faptul că n-au reuşit să-i trimită lui Alex o simplă invitaţie oficială care să-i permită să treacă vama, singura invitaţie care nu trebuia ratată; ca o reparaţie superb-inutilă, la sfârşitul acelei ediţii a fost emis un comunicat de solidaritate... şi mă opresc, pentru că iar îmi voi lua ouă stricate în cap... Sper ca măcar anul ăsta Alex să reuşească să ajungă la Alba: chiar dacă statul român a lălăit-o cu actele de cetăţenie, o invitaţie oficială şi o minimă osteneală din partea organizatorilor ar rezolva mintenaş formalităţile vamale...).
3. nu aveam nici cel mai mic zvâc lăuntric pentru tema colocviului. Pe de altă parte, ştim cu toţii (sau cel puţin aşa mi-au spus, din colţul gurii, majoritatea celor care-au participat) că ăsta-i doar un pretext să ne mai vedem unii cu alţii. Adevărat, suntem "scumpi" la vedere (mai ales cei care nu-s abonaţi la cantina cu ciorbe de lauri) dar lasă că în curând ne-om găsi cu toţii prin ceriuri, cu sau fără invitaţie...

Şi acum hai la fond:
Vă amintiţi care-au fost ultimele cuvinte ale lui Marin Mincu, din ceea ce ar putea fi considerat testamentul său live pentru generaţia pe care-o păstorise? "Ne lipseşte O-NES-TI-TA-TEA... şi profesionismul. (...) şi aici sunt tot felul de vedetisme, tot felul de mafiotisme, tot felul de influenţe... în aşa fel încât literatura de vară, şi mai ales literatura tinerilor, pe care încerc să-i ajut în Cenaclul Euridice, pe care-l ţin de 7 ani... iată, Cenaclul Euridice care de fapt a fost alungat chiar de preşedintele actual din Sala Oglinzilor, unde el şi-a petrecut primii doi ani..." Din grija moderatoarei, fraza a rămas neterminată, ca şi munca Profesorului... Ei bine, apropo de onestitate, misteriosul cititor amintit mai sus spunea, în ultimul său comentariu, aşa:
"Cred că boom-ul de scriitori post1989 se va calma de la sine, dar asta şi dacă va exista o mişcare din interiorul „gloatei”, un fel de conştientizare a faptului că literatura nu mai poate manipula mulţimi prin tiraje, ci ar putea deveni ceea ce pare a fi deja, prin cărţi, un obiect de lux, scos chiar la licitaţie. să fim serioşi: scriitorii îşi au ca cititori tot pe scriitori, mai ales pe cei în devenire sau chiar rataţi. am cunoscut pe cineva care făcea tablouri pentru nişte ferentarieni cu buzdugan pe acoperiş. şi chiar câştiga din asta, avea public, audienţă etc. aşadar, producea plăcere "estetică", arta lui funcţiona/funcţionează. acum ceva ani, cineva îmi propunea să-i scriu cartea vieţii lui. am râs. ca fraierul, zic azi. e o chestiune de onestitate: scriitorul nu trebuie să-şi mai dorească obscur să manipuleze, ci să se lase manipulat. poate îşi va câştiga şi ceva cititori oneşti, nu numai pe ăia diagonali din jurii."

Şi iată legătura dintre subiecte:

Singurul colocviu al tinerilor scriitori la care-am participat a fost cel de la Cluj, din 2007, adică a doua ediţie. Îmi amintesc că s-a discutat foarte mult despre bani, de parcă ne adunasem la clubul flămânzilor anonimi. Dar din toată poliloghia s-a desprins - ca timbrul prost lipit pe-o scrisoare fără destinatar - scandalul din jurul topului junilor scriitori. era evident că vorbeam, de fapt, de un top al notorietăţii de circuit închis, dar asta nu le-a împiedicat pe închipuitele vârfuri de lance ale erei atomice să se împroaşte cu zoaie. un calcul simplu spunea următoarele: fuseseră aproape 100 de votanţi, care s-au exprimat în privinţa unor opere care n-au depăşit, de regulă, tiraje de 300 de exemplare (nu mai spun că puţini autori se pot lăuda cu tiraje epuizate, când subsolurile librăriilor gem de astfel de opere de "top"...). dacă presupunem că cei 100 citiseră toate cărţile celor votaţi înseamnă că volumele au circulat doar între junii scriitori, ceea ce n-ar fi cine ştie ce fală, şi-ar face ridicole cheltuielile cu astfel de reuniuni bubuitoare între autori a căror singură ispravă notabilă e că s-au citit între ei şi-au făcut mare caz din asta. o variantă şi mai nasoală e că majoritatea celor care votaseră n-aveau nici cea mai mică idee despre opera majorităţii celor votaţi, aşa că au dat cu pixul în dreptul numelor celor mai vehiculate pe "piaţă" (şi nu vorbim de tarabe, librării sau măcar biblioteci de liceu ci de site-uri, bloguri, cluburi şi alte cunoscute colhozuri unde împricinaţii şi-au ciocnit valijoarele cu interese) - adică un soi de ierarhie de haită care n-ar onora pe nimeni. aşa că nu pricep, nici legat de gura vulcanului Eyjafjallajokull, supărarea care-a urmat după comunicarea rezultatelor topului, cu atât mai puţin jihadul stârnit împotriva organizatorilor de-un anumit personaj care ocupase "dezonorantul" loc 2... Amuzat, dar cu serioase intenţii, m-am plimbat printre participanţi şi i-am rugat, cu discreţie, să-mi înşire câteva titluri din opera unor autori "emblematici" ai generaţiei (şi m-am limitat doar la numele prinse-n celebra antologie a lui Marin Mincu). Cum mă şi aşteptam, cu câteva mici excepţii, ceaţa era totală. Toţi ştiau nume, auziseră, într-un fel sau altul, de ceilalţi, doar la operă mai era de lucrat... Aşa că am profitat de ocazie să lansez invitaţia de a construi împreună o bibliotecă online cu textele generaţiei, o colecţie de e-books - domeniu în care Asalt făcuse pionierat acum aproape un deceniu, alături de Equivalences, Noesis, Respiro şi, mai târziu, Liternet. Pentru început am propus ca ea să fie găzduită, într-o secţiune aparte, de publicaţia colectivă Hyperliteratura - pe care-o administram alături de Sorin Dinco şi Robert Mândroiu (cred că aia a fost cea mai efervescentă şi vie perioadă a controversatei publicaţii, dar despre morţi doar de bine...) A urmat altă rundă de discuţii mai mult sau mai puţin sterile, cu strâmbături din nas şi strâmbe din partea unor figuranţi sau actanţi, plus rigle peste degete dinspre nişte edituri care se simţeau scoase din cărţi... Plus cei care n-aveau experienţă, răbdare şi viziune şi-au vrut s-o facă iute şi prost, sau chiar pe cont propriu, plus cei care-au sărit în sus că de ce acolo şi nu dincolo. În surdină, au fost aproape două luni de muncă pe brânci: am început nesfârşite negocieri cu autori şi edituri, am reluat legătura cu Adrian Rezuş, de la Equivalences, care a acceptat să se implice pro-bono şi să editeze inegalabilele sale e-bookuri (vechii clienţi ai bibliotecii Asalt ştiu ce spun... Standardul Equivalences n-are, încă, egal...) şi, mai ales, i-am bombardat cu e-mailuri pe cei din echipa lui Dan Mască, de la Reea - care ne oferea gratuit găzduire şi dibuia soluţii tehnice pentru toate cerinţele unei biblioteci "profi". După vreo două luni am semi-lansat o versiune pilot, cu vreo 10-15 titluri, suficient cât să-i mobilizeze şi pe cei care încă se îndoiau de proiect. Din păcate, cred că hiba a plecat de la faptul că solicitasem în mod special echipei Reea să putem contabiliza de câte ori este descărcat fiecare volum. După două săptămâni rezultatele erau, aş spune, spectaculoase, dar n-au plăcut tuturor, pentru că cele mai descărcate volume nu erau din rândul celor mai "vehiculate" nume. Mai mult sau mai puţin întâmplător, la scurtă vreme după asta, un alt scandal zgâlţâia Hyperliteratura: un anumit personaj, acelaşi care pornise şi jihadul din Cluj, ne-a blocat toate conturile invocând chestiuni puerile, şi prima măsură pe care s-a grăbit să o ia, cu sau fără intenţie, a fost distrugerea muncii din ultimele luni, prin schimbarea setărilor şi desfiinţarea bibliotecii online. După ce "noua" publicaţie a schimbat, fără prea mare succes, tot felul de formule de resuscitare mai mult sau mai puţin fanteziste, a fost euthanasiată discret anul ăsta şi basta: sic transit gorila mumu... Povestea asta închide în ea toată zarva aşa-zisei noastre generaţii: nişte topuri, nişte mopuri, nişte larmă şi muuult, prea mult fum fără foc.