joi, 4 martie 2010

Video-document: ultimele imagini cu Marin Mincu

Azi se împlinesc trei luni de când Euridice a rămas fără Orfeu. Ştim că plecările astea sunt inevitabile, dar ne prind mereu pe picior greşit...
În 20 octombrie 2009, sâcâit de înţepăturile unor apropiaţi care se minunau că mai citesc la cenacluri, în special la Euridice, publicasem în Rocultura un mic anunţ, Resuscitarea Euridicei:
"povestea spune că hades n-a mai eliberat-o din fundul lumii pe euridice cu toate strădaniile lui orfeu, care-a scos din minţi cu o liră toate fiarele de pe marginea styxului preţ de 7 zile, sau chiar 7 luni, după unele surse. ceva mai aproape de noi şi de soare, cineva şi-a petrecut peste 7 ani încercând s-o resusciteze pe nimfă. n-am priceput niciodată de ce i-a căzut cu tronc tocmai ea, botezând cu numele său atât cea mai grea colecţie de poezie contemporană de după revoluţie cât şi tumultuosul cenaclu înfiinţat la 8 mai 2002. nu mi-am propus să dezleg tocmai eu această enigmă, am pus doar cuvenitele ţoale festive unui anunţ altfel destul de banal: marin mincu m-a invitat să redeschid, alaturi de carmen dominte, sezonul toamnă-iarnă al cenaclului euridice. deşi ar fi trebuit să fiu deja în constanţa, am acceptat fără nicio clipire să-mi strâmtez calendarul tocmai în numele strădaniilor sale absurde la marginea styxului dâmboviţean."
Două zile mai târziu, însă, zorind pe Autostrada Soarelui spre Constanţa, Marin Mincu mi-a mărturisit că ar fi vrut să tragă oblonul peste anii ăia de dichis şi prigoană, în care Euridice fusese de două ori alungată, de la Sala Oglinzilor a USR la Sala Rondă a Muzeul Literaturii şi-apoi (după moartea lui Alexandru Condeescu) la Sala Mircea Eliade a Bibliotecii Metropolitane. Dar că ar închide bucătăria doar ca să facă o sufragerie: un festival internaţional de literatură care ar trebui să se numească, fireşte, Euridice... Cel mai mult, în toată povestea asta, îl încânta ideea de a-l face la Techirghiol** (nume turcesc, care s-ar traduce "Lacul barbunului")! Am aflat mai apoi, după o discuţie cu Alina Bârgăoanu-Vasiliu, că Marin Mincu obţinuse şi un acord de principiu de la oficialii locali.
Am descoperit, recent, un document extrem de preţios, înregistrarea emisiunii din seara zilei de 30 noiembrie 2009 de la TVR Cultural, unde fusese invitat cu ocazia lansării volumului Cvasitratat de/spre literatură. Acestea sunt ultimele sale cuvinte înregistrate: la câteva clipe după ce-a ieşit din direct, Marin Mincu s-a prăbuşit în studio în urma unui accident vascular cerebral care avea să-i fie fatal. Ce m-a izbit e că ultimele sale cuvinte, într-o expunere pe care n-a mai apucat s-o ducă până la capăt, erau tot despre literatura Generaţiei MM şi cenaclul Euridice:


"R: Ce ne lipseşte, totuşi, nouă aici, în România, pentru a fi, poate, la fel cu cei din Italia, pentru că, iată, despre ceea ce se întâmplă acolo vorbiţi foarte frumos?
MM: Ne lipseşte O-NES-TI-TA-TEA.. şi profesionismul. Noi luăm un model, modelul nostru este vârful piramidei din ultimii 5 ani, şi în literatură, vorbesc de domeniul meu, lucrurile se petrec identic, în oglindă. Deci şi aici sunt tot felul de vedetisme, tot felul de mafiotisme, tot felul de influenţe..., în aşa fel încât literatura de vară, şi mai ales literatura tinerilor, pe care încerc să-i ajut în Cenaclul Euridice, pe care-l ţin de 7 ani... iată, Cenaclul Euridice care de fapt a fost alungat chiar de preşedintele actual* din Sala Oglinzilor, unde el şi-a petrecut primii doi ani...
R: ...mda, nu este aici, alături de noi, aşa că e bine să nu intrăm în astfel de discuţii pentru că nu este deontologic...
MM: ...sigur că da, o să avem ocazia altă dată...
"
..............................................
* [preşedintele USR, căruia-i dedicase şi ultimul său articol, din Cotidianul]

**Deocamdată, singurul eveniment mondial care-a făcut ceva valuri la Techirghiol ar fi Festivalul Internaţional al Sporturilor Tradiţionale Înrudite cu Oina. Cum poezia e tot un soi de sport naţional de dat cu băţul, cu un pic de mobilizare cred că proiectul festului literar ar avea şanse de reuşită... Cred că încep să mă prind de ce era aşa încântat de idee Marin Mincu: literaturii noastre i-ar mai trebui doar nişte nămol ca să-şi scoată nasul din buric. Să-l scoată în lume. Nasul, nu buricul. Deşi e tot mai greu să facem diferenţa.

7 comentarii:

ovia herbert spunea...

poti intra si pe blogul lui robert cozmeanu, pentru ultima lansare /sau poate nu/ a ponticei.
emisiunea aceasta am văzut-o din întâmplare în direct la "tvr cultural". eu mai am nişte fotografii de la euridice, ceva filmat din şedinţa cu cătălina de acum câţiva ani şi probabil apare şi la filmarea de la antologia lansată prin 2007, în engleză si română într-un demisol drăguţ.
trebuie însă trase de pe casete pe dvd-uri. ceea ce se va rezolva, până la urmă.

clarobscur spunea...

pfffiuuu... în sfârşit, m-am îngrozit complet
e de căutat în arhiva tvr3 material documentar, MM a fost în mai multe emisiuni la ei. materialul ăla, dacă este, e mină de aur pentru un ziarist inspirat. citeşte şi nu da ideea mai departe:)

prudence spunea...

au trecut deja trei luni, pe moment cand am citit am spus ”nu se poate, cum deja trei?”... deja, da.
si mai acum nici trei zile vorbeam catorva oameni la un grup de lucru despre onestitate, despre spunerea fata-catre-fata a tuturor lucrurilor, despre a fi onest in primul rand tu cu tine insuti, apoi cu celalalt, cu ceilaltii si asa mai departe. si le aminteam despre sinceritate si dreptate si ii rugam sa nu uite, mai ales de princiile temeinice ale fiintei.

si am citit acum mai sus despre acel ”Ne lipseste O-NES-TI-TA-TEA...”, si am auzit rostind cu vocea grava a lui Marin Mincu, si iar mi-am spus ca voi vorbi oamenilor mai departe tot ce au de auzit. oriunde, oricine.

multumesc, Mugur, ptr acest ”au trecut trei luni de la...”, uneori uitam sa mai numaram cat mai trece, mai ales cand trecerile sunt definitive.
sa ne pastram onestitatea, atat si asa cum este ea.

Mugur Grosu spunea...

dragă Ela, din vremurile nenorocite care mi-au mâncat copilăria am rămas cu o agnoasă teribilă în faţa cuvintelor mari, şi chiar a cauzelor măreţe. fascinaţia mea pentru cele din urmă se va consuma mereu în clandestinitate, la fel cum odinioară ascultam pe-nfundate Vocea Americii sau Europa Liberă. Poate sună ciudat, dar pentru mine Marin Mincu a fost mai ales asta, acea voce rostogolită parcă de pe Sinai, care putea rosti în numele nostru cele mai grozave şi mai tunătoare cuvinte, idei, idealuri. Aşa mă puteam simţi şi eu bine, cu grijile, musculiţele şi sucelile mele mărunte. E complicat.

Mugur Grosu spunea...

*angoasă.
agnoasa nu ştiu ce e, cine e, bănuiesc că o rudă ţâfnoasă de-a agnosticeştilor

clarobscur spunea...

avem nişte cuvinte mari, dar ce să facem cu ele? leţ prudans

Mugur Grosu spunea...

să luăm nişte cuvinte mici, de pripas, să le creştem, să le hrănim zi de zi, să le ştergem la fund, să le îmbrăcăm, să le facem vaccinuri, să le alinăm când fac febră sau le cad dinţii de lapte, să le ducem la şcoală, să le cumpărăm biciclete şi mingi, să le plătim geamurile sparte, să le tolerăm prima ţigară, primul pahar, primul amoc şi să le facem cu mâna când pleacă de-acasă, ştiind că le-am putea vedea pentru ultima oară