marți, 23 martie 2010

şi bezna să ţi-o scoţi cu degetele din ochi ca pe-o cremă de ghete

un dialog cu George Vasilievici
[Întrucât Iulian Tănase mi-a stârnit apetitul pentru arheologia zentimentala, cu un e-mail trimis lui Răzvan Exarhu în 2005, dezgrop şi eu un schimb de cuvinte pe messenger cu George Vasilievici, petrecut cu vreo trei ani în urmă. Îmi amintesc că era o discuţie tehnică despre nişte chestiuni putrede în redacţia revistei Tomis - pe care am şi condus-o împreună o scurtă perioadă de timp. Dar fragmentul salvat, pe care-l reproduc şi mai jos, pare să dea socoteală despre alte minuni, aşa că m-a surprins şi pe mine. Sau "uite de ce nu e bine să laşi doi poeţi să conducă o revistă":]

- hai ma mugurescule
lasa
fara regrete frate
- nu-i de regrete
dar lumea asta care si-a amanetat omenia
si-acum vinde cuie ca suveniruri
asta cum se poate uita
- iarta frate
iarta-ma si pe mine
iarta-i si pe ei
iarta
ca daca ierti nu uiti
transformi faptele ce trebuie uitate
in unele de care poti fi indragostit
- da? poate
vom sta mai putin pe scara trenului
zis literatura
nu stim cine pe cine mantuieste
in cele din urma
omul pe literatura sau invers
- dar nici nu avem nevoie sa stim
ce sa stim
avem toti dreptate
asta inseamna de fapt cunoastere
admiterea si acceptarea pana la iubire
a ceea ce intra in contradictie violenta cu tine
chiar daca iti taie capul
nu o fac pe desteptul
sa nu crezi asta
ca de obicei
- eu din toate astea raman doar cu mirarea,
uneori amara,
chiar usturatoare ca biciul peste fata
si cu imboldul dement
de-a descalci niste legaturi
niste ite
intre faptele omului
care ti-a trecut peste fata
sau pe sub talpa
- hehe
tu vrei sa intelegi lumea prin tine?
prin ce iti face tie bine sau iti provoaca nostalgii?
sau te doare si trebuie refuzat?
- nu
eu umblu prin bezna si ma lovesc de peretii ei ascutiti
si folosesc cuvintele ca pe-o lanterna
- foarte bine
inseamna ca iti place
nu te mai plange atat
- nu-i de placere aici
nici de plangere
asta-i o perspectiva foarte
foaaarte urbana
iar asta nu-i neaparat cea mai fericita
geografie
- nu frate
nu vb de asta
vb de necunoscutul asteptat cu sufletul la gura
de uimire
de mirare
ar putea sa ne mire si lama ghilotinei ce ne taie capul
- nu,
noi nu suntem atat de inalti pt. asta
pamantul ne intra in nari
- si totusi se invarte
- e o prefacatorie maxima
atat
si bezna sa ti-o scoti cu degetele din ochi
ca pe-o crema de ghete
- tocmai asta e ca bezna nu e o crema de ghete
si nici poezia nu exista
poezia e o prefacatorie
- ai putea paria pt. ce este si nu este?
- cuvintele sunt suprematia poeziei
fiecare luat in parte si gata
niciodata
nu as paria pe nimic
eu nu fac pariuri
- dar spui este
ca si cum chiar ar fi
si ca si cum acel este
devine o ghilotina in gura ta
peste capetele celorlalte
cuvinte
- si daca spun nu este intai spun tot este
cum poti sa pariez pe existenta si NE - EXISTENTA
pot sa pariez pe ce?
nu
- te legi de cuvinte, nu de ce spun ele
- astea sunt conventii duale care merg mana in mana
cu tot cu opusul lor
ele nu spun nimic
ele inseamna
ele denumesc
ele sunt nume
- spuneam ca spui este ca si cum ai decapita tot ce ar contrazice asta,
dar n-ai fi dispus sa pui la bataie propriul sange
la decapitarea aia.
vorbeam de lasitatea rostirii.
putem spune si demonstra orice
atata vreme cat vorbirea
e gratis
si nu se plateste cu cuie
in palme
asta era "pariul"
dar ti-a scapat printre degete...
- oare?
pai ce s-a platit cu cuie in palme?
nu tot vorbirea?
- aici sunt alte cuvinte
nu intelesuri
cuvintele se pot ordona asa placut
unele langa altele
si atat
asta-i tot ce poate acea "poezie"?
-mai placut ca un copac langa alt copac langa alt copac
printre care daca te uiti atent poate te loveste o raza
in ochii iubitei in care te uiti ca in oglinda
nu
vezi
cuvintele astea de mai sus nu inseamna nimic
dar daca esti acolo nu ai nevoie de ele
- acolo unde
- cuvintele sunt ale memoriei umane si intelectuale
atat
- si-a fi undeva anume e o mare mirare sau o mare
fagaduinta
dar cat este al nostru
din asta
cu adevarat
la marea aia la care ne zgaim toti cu mirare sau lene
indeosebi vara
s-au mai zgait miliarde si miliarde cu astfel de
minunari leneviri
si s-or mai zgai
- da, ai dreptate
si cati dintre ei au avut curajul
sau pretentia meschina sa scrie apoi mare
MAREA
a facut a dres
chiar si in mine
nu suntem deloc niste gazde bune
dam tot pe goarna
ne facem reclama
- nu stiu daca despre curaj este vorba
cat despre gratitudine
- da frate aici in mine marea s-a simtit cel mai bine
- ti-a spus ea asta?
- a avut pasta de dinti noua in fiecare dimineata
chestii
prosoape curate sa se stearga cand iese din apa
tot
- nu chiar tot
- asta e reclama
suntem hoteluri umane
asta sunt poetii
hoteluri umane
care invita alte sentimente si oameni si elemente
sa locuiasca acolo
facem si reclama
- frumos. dar nu cred ca ei sunt intr-un fel anume
cu totii
- pai da ma grosule ca si ei sunt locuitorii altor hoteluri
pleaca si ei in vacanta
- devin directori de banci
sau sunt concediati
- hehe
- hehe
- da
- hai ma
tu iti bati capul cu asta
asta e frate se intampla
- cu omul imi bat capul,
cu omul. el bate cuiele unde trebuie.
- lasa frate cuiele
nu mai e loc pt inca un isus
- omul e bancul de lucru. asta ma preocupa,
ce vrei
- nici macar moral
nu vreau nimic
vreau sa fii fericit si vesel
vreau sa fii fericit si pt ca esti trist
si ca traiesti asta
nu stiu frate
esti prietenul meu
desi nu pare eu te iubesc
cacat
nu stiu ce o fi in capul tau
asta e altceva
dar o sa fie bine
pana la sfarsit o sa fie bine
- nu, nu pricepi. nu eul ma preocupa.
e doar o chestiune de timp pana la putrezire
deci nu asta
cu miasmele ei
te rog
- hahaha
fricosul dracului
ai mai putrezit pana acum?
de unde stii ca nu o sa iti placa?
- pai repet - nu eul si problemele lui
puturoase
cu asta s-a rezolvat inainte
cu mult inaintea noastra
- dar iti faci griji pt omenire cand tu nu o sa mai fii om?
- felul in care imbraci tu situatiile o fi incantator
nu si veridic
aduci rochiţe peste elefanti
sau pui trompe papusilor barbie
atat
nu vb despre aceleasi lucruri, fiinte
in fine
- dar nu tre’ sa fie veridic
nici nu are cum ma mugure
bai uite
eu nu aduc nimic
si nu fac nimic
asa e viata mea
asa stau lucrurile pt mine
- da, dar nu stiu cum naiba
vb mereu despre ceilalti
cu aerul ca ai rezolvat ecuatia
desi e ecuatia lor
si-n fata unei ecuatii straine nu vii cu raspunsuri
ci cu intrebari
- e doar impresia ta
inseamna ca nu ma cunosti
eu nu rezolv ecuatiile celorlati
e un mare razboi
pt ca aproape niciodata nu inteleg nimic
de multe ori ma doare
si ma lupt sa iubesc
nu sa traduc pe intelesul meu
- nici n-am zis asta
- ma chinui ca eu plus lumea sa dea lumea
atat
lumea toata si vesela
- dar, vezi? in toata aceasta discutie
n-ai pus o singura intrebare
- pt ca nu ma preocupa
- ai adus de-acasa raspunsurile
- si asta inseamna ceva?
- poate ca da
- poate ca nu
nu am adus nimic de acasa
am vb cu tine liber si atat
- poate: deja e un semn de-ntrebare. il vezi?
- ti s-a parut ca am fabricat ceva aici?
nu frate
nu ma mai judeca
si chiar nu crezi ca ar fi mai bine
sa nu ma mai judeci deloc?
- nici asta n-am zis
nici judecata nu-i
asculti tu prea tare
nu lua intrebarile drept judecati
si bataile la usa drept cuie
asta nu mai e fapta mea
- si chiar si asa
desi asta cu bataile e exprimat cam poetic
de ce sa nu le iau asa
nu sunt?
- poate ca nu
- dar poate ca da
si noi doi vb oricum de undeva de sus
unde punctele de vedere sunt fff bine conturate
si ca sa ne intelegem unul ar trebui sa intre in clasa 1
sa fie copil
- pentru ca avem vorbe si avem fapte.
uneori vorbele sunt ele insele fapte,
alteeori faptele-fapte sunt mai puternice decat vorbele
- fapte?
noi doi nu avem fapte
avem idei
si extazul lor
- dar avem numiri diferite pentru aceleasi lucruri
si numiri asemanatoare pentru valori straine.
ele tin de viata si faptele noastre.
daca eu in vorbe spun ca si tine,
in fapte cuvintele se despart.
daca eu spun prieten
si apoi faptele mele numesc prietenia cu o piatra in cap,
faptele mele despart cuvantul meu de cuvantul tau
- da
asa e stiu ce spui
dar nu o sa discutam asta pe net
o sa o discutam fata in fata si doar noi doi
- non idem est si duo dicunt idem.
spunem aceleasi cuvinte.
dar nu ne-ntelegem.
- si aici nu o sa fim la concert
o sa fim la suflet
si atat
- eu nu am mai multe feluri de-a fi
ar trebui sa stii asta
- ba da, ai
- ba nu, n-am
- si o sa iti si spun
de ce si cum si ce
poate nu ai
poate
si nu ai
asa e
doar ca esti tot tu in alt context
nu tu te schimbi
contextul se schimba
- am un corp si mai multe haine.
e treaba mea, uneori şi a ta, din ce vezi sau trebuie
sau nu trebuie
sa vezi.
iar gura mea e asemeni corpului meu.
nu am rupt-o de trup
niciodata
iar daca religia mea cere feregea,
nu voi trece peste ea sa-mi scot partea din interior a gurii
si s-o arat in piata
atat
- hehe
normal ca nu
- nu trebuie sa demonstrez nimic
prin despuiere in piata
- nimic
asta asa e
tocmai despre asta o sa vorbim
o sa vezi
poate o sa intelegi
sunt sigur
dar nu acum si nu aici
- nicaieri, mai exact. si niciunde
- ba da
ba da
la noi
pt ca tu imi faci mie mult rau sufletesc
nu pt ca ma gandesc ca ai avut sau nu dreptate
nu imi pun intrebari din astea
ai mereu dreptate cand vb
ca si mine
ca si tot
ci pur si simplu pt ca ma gandesc dupa aia ca prostul
de ce gandeste un prieten asta despre mine
si in termenii astia cand
ar trebui sa fie poate mandru
ca m-a format
- daca am luat vreodata ceva ce nu era al meu, imi pare rau.
nu a lua este verbul meu.
si nici a avea.
problema e cand nu mai ai nici ce-ti apartine
despre asta e vorba
- haha
bine ma o sa vb
sunt contextele astea
o sa vb
acum ma intorc la scris
- drum bun atunci
o sa fie o calatorie lunga
cred
- da frate autostrada este padurea contemporana
- da, si nici un om pe ea
numai masini
- asa a vrut planeta
e noua ei freza
s-a tuns pt planeta pe care o iubeste in secret
- stiu ca stii senzatia
singurul viu
de pe autostrada aia
esti tu
si mergi pe jos
asta e scrisul
- ASTA E SCRISUL
vezi tampitule
hai pa
gata am plecat
- cale batuta

Un comentariu:

luke spunea...

nu mai citesc revista Tomis de când a plecat Dinescu!