joi, 25 martie 2010

Voi vinde rolul de figurant pe care nu pot să-l joc

Săptămâna trecută v-am relatat, cu modestie specifică, despre debutul meu cabotinicesc. Nu vă ascund că zilele, şi mai ales nopţile care-au urmat s-au scurs într-o aşteptare chinuitoare: nici Anca Rotescu, nici Iulia Popovici, nici Victor Scoradeţ şi niciun alt corifeu al fenomenului teatral contemporan nu s-a ostenit, încă, să consemneze fulminantu-mi debut pe vreo manşetă de ziar. Şi cum în gubernia noastră ioropenească gloria nu soseşte dacă nu-i asiguri transportul, cazarea şi masa, mi-am scris singur cronica tulburătoarei experienţe actoriceşti, iar mogulii de unică folosinţă de la revista Kamikaze au avut destulă tărie în vene s-o publice în ediţia din săptămâna asta:
Pentru prima oară în viaţă m-am dus la teatru ca spectator jucător: în loc să stau printre muritorii din sală, am fost invitat în straturile rarefiate ale scenei, printre actori. Bine, n-am primit rolul principal, trebuia doar să fac figuraţie, dar nici Caramitru nu şi-a început cariera cu Hamlet. În schimb mă puteam lăuda cu un debut internaţional*: urma să joc pentru Teatr KTO din Cracovia, sub îndrumarea regizorului Jerzy Zoń. Prima indicaţie preţioasă a fost să-mi procur singur ţinuta – cămaşă albă, pantaloni şi pantofi negri. Provocare profesională pentru care mi-am pus la bătaie toate relaţiile, dar tot n-am găsit decât pantofi cu un număr mai mic. Că scena cere sacrifii ştie şi ultima piţipoancă, aşa că am strâns cu demnitate din dinţi. Ce-i drept, nu m-am înţolit de acasă aşa, de unde încă o provocare: cabina actorilor fiind ocupată, mi-am pus vanitatea în cui şi m-am schimbat la toaletă. Apoi am ieşit şi-am început să mă plimb cu un aer indiferent printre colegi, interesându-mă discret când începem. Marele Jerzy Zoń ne-a măsurat pe rând, apoi s-a scuzat rugându-ne să mai aşteptăm, pentru că lipseau doi români. Figuranţi. Au apărut, ca nişte starlete, cu 45 de minute înainte să-nceapă spectacolul. Unul nici măcar nu-şi adusese ţinuta! Jerzy l-a concediat sec apoi ne-a spus că din cauza întârzierii nu mai aveam timp să repetăm mare brânză. Pe fete le-a pus să facă o mişcare spectaculoasă cu câte-un mecanism care rotea nişte rochiţe albe. Ne-a explicat că spectacolul e dedicat scriitorului Bohumil Hrabal, care-a avut o relaţie specială cu trenurile, iar eu şi celălalt mascul figurant am fi fost un fel de controlori, care în anumite momente intram suflând în nişte fluiere. Din cauza întârzierii, însă, nu ne-a mai folosit decât în prima parte. De fapt, înainte de început: ne-a pus la intrare, să luminăm cu lanterna pantofii spectatorilor, fiindu-ne strict interzis să zâmbim sau să spunem ceva. Nici asta n-a fost uşor, datorită prietenilor pe care-i chemasem la spectacol şi care, de cum ne-au văzut, au început să se hlizească, încercând să ne smulgă o cât de mică reacţie. N-au reuşit: mi-am luat jobul în serios şi-am făcut un adevărat rol de creaţie!
* Voi vinde casa în care nu mai pot locui - Teatrul Act, 20 martie 2010
** Foto de Filip Jacobson

13 comentarii:

an inmigrante spunea...

ah, ce m-a furat peisajul paginii 20...:)

Mugur Grosu spunea...

te-a furat autocritica literara a lui SGB? păi ăsta-i avocat, ştie să te fure cu talent! :)

Stefan spunea...

Bai, deci Grosu... am o dilema : din bruma de bani pe care o am, sa sacrific o parte pe tren, avion si tramvai ca sa vin sa te vad si sa rad ca un cretinde tine, sau sa-ti trimit prin posta contravaloarea ca sa-ti iei niste pantofi potriviti? :)

Mugur Grosu spunea...

băi, deci Kaos Moon, alege calea de mijloc: trimite-mi prin poştă contravaloarea trenului, avionului şi tramvaiului, şi râdem unul de altul!

Stefan spunea...

bai, deci Grosu, mai bine iti trimit par avion cu trenul contravaloarea postei si rad toti de noi aiurea in tramvai... hai ca e o oferta buna

Mugur Grosu spunea...

băi, deci care-i numele tău mic? Kaos sau Moon? În fine, iată ultima ofertă: suie tramvaiul în tren iar avionul îl facem poştă

Stefan spunea...

de ce alegi lucrurile complicate? nu e mai bine sa vopsim trenul in tramvai, sa mergem cu el pana la constanta, luam o sticla de votca ne facem avion si dupa aia, luam o dama la taclale si o facem posta? (sau luam 4 dame sa ne faca ele pe noi posta)
bai, deci numele meu mic nu e vede, ca de aia este mic... dar cu titlu de confidenta ar putea fi "precious" :)

Mugur Grosu spunea...

mie poţi să-mi spui Harpagon: n-aş împărţi ceva nici cu mine... aşa că măi precious cu p mic şi invizibil, decât să-mpărţim ceva la două nevoi, mai bine trimite-mi ce ai şi-ţi înapoiez ce rămâne :)

Stefan spunea...

bai, deci iti trimit saracia; pastreaza restul:)

Mugur Grosu spunea...

da, îmi amintesc că la Eminescu dădea cu rest: "şi nevoile şi neamul, tot ce mişcă-n ţara asta". Sunt dispus să facem jumi-juma: eu păstrez bunurile mobile, râuri, ramuri, trenuri şi avioane, şi ţi le las ţie pe alea imobile, adică nevoile şi neamul, cu tot cu mişcări sindicale. fair enough?

Stefan spunea...

eu ti l-as cita pe un poet contemporan (Daniel Banulescu, asta ca sa nu iti pierzi vremea pe goagal) : BEM SI NE FUTEM; jumi juma :)

Mugur Grosu spunea...

din Bănulescu puteai cita, mai degrabă, "Te pup în fund conducător iubit"! Ţi-ar fi ieşit deal-ul... Cât despre băutură şi fomei, mai bine-un Solitaire cinstit - ştiu că te pasionează, chiar dacă te ascunzi sub maimuţă :)

Stefan spunea...

asta e roman, iar cum scrie el roman mie nu-mi place... am trecut la next level : topsy turvy;
de fapt ma ascund de maimuta