Cum mi-am petrecut primul seppuku

Am o veste bună pentru unii şi mai puţin bună pentru alţii. Instinctele mele de sinucigaş amator au cunoscut, de curând, un upgrade profesional, căci m-am alăturat cu entuziasm obsesiv compulsiv echipei care, în plină apocalipsă media, va lansa mâine a lansat o nouă revistă, Kamikaze - sau noul Caţavencu, scăpat de sub control.
Acesta este motivul pentru care am lipsit din decor în ultimele zile, v-am răspuns monosilabic la telefoane şi emailuri (sau nu v-am răspuns deloc!) iar pisicuţa de bibliotecă Ferdina (culeasă anul trecut dintre picioarele beţivilor grădinii de vară a MLR) a intrat brusc în postul Paştelui: am făcut aproape 30 de desene (din care-au intrat 8) şi am scris un articol surpriză, Plagiatul, marmota şi staniolul, pe care vă invit să-l citiţi în revista de mâine în viitorul apropiat, când va fi loc în revistă (recunosc, articolul era imens, mi s-a cerut să-l reduc la jumătate, dar şi aşa era foarte mare, aşa că nu i s-a găsit încă loc. Dar vă anunţ când i se va găsi. Locurile de publicare, ca şi locurile de parcare, nu sunt aşa de uşor de găsit, cum cred unii, dar mai ales alţii :))

O parte dintre voi aţi mirosit deja despre ce-i vorba. Ceilalţi puteţi citi telenovela originară aici [voila link]: o reconstituire a misterioaselor împrejurări în care textele poeţilor Ovia Herbert şi Eliza Nicolaina au ajuns în volumul de debut Număr scame al Gabrielei Mâncu, de la Editura Vinea. Pentru că nu-mi place să las lucurile pe jumătate (povestea trena de aproape două luni, scandalurile colaterale, diversiunile, ceaţa şi gazele lansate de "adversari" duseseră intoxicarea la paroxism, editura Vinea părea să-şi fi uitat promisiunea de-a face cât de curând o declaraţie oficială care să limpezească povestea, iar cei mai mulţi bănuiau că se pune la cale o muşamalizare), am dezgropat acest caz şi am cerut declaraţii de la toate părţile implicate. Surprinzător, singura care nu mi-a oferit nici acum vreun răspuns, refuzând, implicit, să aducă nişte minime clarificări a fost, din nou, Gabriela Mâncu. În rest, situaţia e cât se poate de clară - inclusiv motivele pentru care editura Vinea a avut nevoie, în comunicatul său, de 533 de cuvinte ca să propună, în loc de "plagiat", cuvântul "neglijenţă".

Pe scurt, lucrurile stau cam aşa:
În octombrie 2007, adică la mai bine de două luni după ce publicase în revista Tomis o versiune a poemului său pe care şi l-a recunoscut, ulterior, în volumul Gabrielei Mâncu, Ovia Herbert a fost implicat în organizarea festivalului no name fest, prilej cu care a folosit de câteva ori calculatorul Gabrielei, pe care a descărcat şi redactat anumite texte, inclusiv pentru un performance pe care urma să-l susţină în Club A împreună cu Medeea Iancu (moment care, între noi fie vorba, a ieşit ca naiba, dar asta-i cu totul altă discuţie...) O informaţie certă privind perioada în care s-au petrecut toate astea e un alt grupaj cu trei texte publicat la Liternet de Gabriela Mâncu, Medeea Iancu şi Ovia Herbert în 26 octombrie 2007, exact în ziua în care începea festivalul. În împrejurări care îmi scapă, unul dintre textele descărcate şi redactate atunci de Ovia pe calculatorul Gabrielei a fost ulterior încorporat, fără ştirea autorilor, într-un poem al Garielei. Un detaliu interesant, aflat de la cei care s-au ocupat de redactarea cărţii, e că unele texte au suportat din partea lor anumite modificări deloc neglijabile. Acum, dacă luăm de bune ideile unui cunoscut animator literar, că textul unui autor, odată ce suportă din partea altuia anumite modificări, chiar şi de paginare, devine un text autonom (pentru că i s-a schimbat un întreg univers de sensuri blabla), ar însemna că poemul cu pricina, sau poate întregul volum ar fi trebuit semnat de redactorii cărţii - sau cei care-au operat acele modificări care-au adus volumul în forma în care îl ştim acum! Cum ar veni, ei sunt autorii de drept! Dar asta numai dacă luaţi de bune ideile cunoscutului animator literar. Dacă judecaţi singuri, nu trebuie să vă spună nimeni ce zboară şi nu se mănâncă...

În avanpremiera articolului de mâine săptăluna viitoare vă propun un soi de making off, cu informaţii de background din 5 declaraţii scrise de cei implicaţi, inclusiv mult-aşteptata poziţie a Editurii Vinea, care cred că nu mai lasă loc de echivoc:

Ovia Hebert:
"Începem cu sfârşitul, căci începutul cu preluarea textului meu nu pot decât să-l bănuiesc, deoarece eu nu mi-am dat nici un acord în privinţa publicării acestui text, de către Gabi Mâncu, în volumul ei şi nici ea nu mi-a cerut vreodată acest acord.
Am aflat despre textul "furat", "plagiat", "updatat" - asta rămâne să decidă unii mai deştepţi - la "Poeticile cotidianului" (proiectul lui Răzvan Ţupa), joi 21 ianuarie 2010, când Claudiu Komartin a citit acest text din volumul ei recomandându-l ca unul din textele bune din acestă carte. Normal că am rămas surprins, nu îmi venea să cred că este vorba de un text semnat de Gabi. Pentru a mă convinge, după ce Claudiu a terminat de citit, m-am dus şi i-am cerut volumul să recitesc. Textul era al meu cu modificări insignifiante (se pot vedea ambele variante pentru lămuriri).
Acest text a avut incluse, într-o primă variantă de lucru datând din 2006, şi 4 versuri dintr-un volum al Elizei Nicolăină, din 2001, rămas în manuscris (adică bătut la maşina de scris), care sunt preluate fără ghilimele şi fără iniţială la sfârşitul volumului "Număr scame" - Gabi Mâncu. Versurile Elizei le-am preluat cu acordul autoarei şi erau între ghilimele şi cu o iniţială a autoarei de drept pusă la sfârşitul versurilor citate. Textul acesta ca multe alte materiale în lucru le păstram în documente word în mailul personal.
În iulie 2007, Mugur Grosu, redactor în acea perioadă la revista culturală "Tomis", mi-a cerut câteva poeme pentru a le publica în paginile revistei. Printre alte poeme selectate i-am înmânat şi textul plagiat de Gabi sub titlul "sunt.ura creşte. mă scufund". Precizez că în varianta publicată în revista "Tomis" am scos definitiv versurile Elizei Nicolăină.
Pe Gabi Mâncu am cunoscut-o ulterior în septembrie 2007.
În octombrie acelaşi an, am fost de mai multe ori pe la ea pe acasă în acea perioadă, când pregăteam împreună cu Mugur Grosu şi un cristian festivalul "no name fest". Neavând calculator la dispoziţie am lucrat pe cele 2 calculatoare ale lui Gabi multe din lucrurile de care era nevoie pentru acest festival. Bănuiesc că în acele zile mutându-ne de la un calculator la altul, deschizând mailurile personale, textul a rămas pe un calculator al lui Gabi. Asta deoarece eu nu i-am trimis pe email nici un document cu textele mele aflate în lucru, nu am scris împreună cu ea nici un text şi nu a fost vorba niciodată de vreo preluare de poeme de la unul la altul.
În final nu pot să spun decât că textul "ei" este un plagiat sau furt deoarece poemul acesta nu îi aparţine şi nu mi-a cerut niciodată acordul pentru preluarea, modificarea sau publicarea lui într-o formă sau alta, în volumul ei de debut Număr scame".

Eliza Nicolăină:
"Le citeam lui Ovia si altora din grupul nostru (Adi, Andrei, uneori Razvan, Adela Greceanu) textele mele, le dadeam si pe printuri spre citire acasa si reciproc. Se intampla in anul 2000. Textele circulau intre noi fara sa ne facem probleme. Ovia mi-a preluat mai multe fragmente pe care le lua cu ghilimele si uneori le semna mikos, cum ma mai numea el, sau cu initiala m...
Probabil ulterior textele astea ale lui cu ale mele inserate au inceput sa treaca in varianta electronica. Pe unele le copia/transcria el sau Catalina .. Nu stiu in ce perioada .. Poate dupa 2005.. Stiu ca multa vreme nu a avut un computer al lui si ma ruga si pe mine sau pe alti priteni sa i le transcrie. Sau el insusi lucra pe computere de ... circumstanta..
Nu se gandea nimeni sa-si puna lacat pe texte sau inspiratie, ori pe incredere...

Eu am descoperit un fragment de-al meu, de sertar, dintr-o poezie scrisa in 2000, la tine pe blog. Fragmentul incepe cu imaginea unor trenuri si se sfarseste cu ideea de frica etc.Mi-ai spus ca o citezi din volumul Numar scame de G Mancu. Nu stiu cum a ajuns in acest volum dar stiu ca textul il avea si Ovia Herbert, copiat intr-unul din caietele lui de lucru. Ulterior am aflat ca Ovia a utilizat cu ghilimele acest fragment, partial sau integral, intr-un poem propriu.
Acel fragment, din 2000, a evoluat in manuscrisele mele din acea perioada, in diverse moduri, pana ce a ajuns la forma unui poem pe care eu l-as numi despre dragoste si frica.
Dupa ce am aflat de acest.. imprumut putin inspirat realizat de autoarea volumului Numar scame, am cerut lamuriri prin intermediul blogului tau care devenise o adevarata platforma de dezbatere a acestui ...caz. Domnul Tzone, pe care l-am contactat, a primit de la mine, la cererea dumnealui toate detaliile, manuscrisele care tin de acest poem al meu. S-a aratat deschis sa lamurim aceasta situatie propunand chiar o discutie in care sa ne intalnim eu, Ovia Herbert si G Mancu. Am fost de acord atat in discutii telefonice cat si pe mail. Totul a ramas insa in acest stadiu. Iti trimit si tie forword de la mailurile trimise dumnealui ca sa ai acces astfel la fotomanuscrise si la variante ale fragmentului meu. Eu consider ca am facut tot ce tine de mine in aceasta poveste am trimis ce era de trimis, am dat declaratii, m-am aratat deschisa la orice fel de dialog.
PS: poate ar fi bine sa ai ceva si de la Catalina George care a declarat ca a tehnoredactat fragmentul prin 2006."

Cătălina George:
"Textul lui Ovia, care a sfîrşit în volumul lui Gabi Mâncu, a trecut prin transformări şi transformări de-a lungul repetatelor prelucrări. Mie însă mi-au rămas foarte clare în minte anumite formulări, care nu au căzut sub exigenţa autorului în nici una dintre variante. Pot să le enumăr. În primul rînd, sînt citatele din Eliza Nicolăină, din mesaje sms sau emailuri ale ei, sau chiar din poeme (ştiu sigur că pe cîteva mi le-a arătat Ovia chiar în varianta scrisă de mînă, într-un vechi jurnal de-al lui, unde le păstrase). Cum ziceam, îmi amintesc perfect următoarele:
- mă urăsc pentru că descopăr cea mai fragilă parte a mea. nu
bănuiam până acum.-p.
- gândurile nu mai sunt împotrivă ci pentru. vreau să fiu pentru tine o
intrare continuă.- p.
o să mă tragi de limbă până se va face autostradă între noi doi.
- cum am reuşi să ne continuăm unul pe altul în lipsă.
în lipsa unui drog mai devastator.
- ne-am rănit prea mult cu propriile nereuşite. am aşteptat atâţia ani ca să ce –p.
Trebuie să recunoaştem că unele dintre aceste formulări sînt departe de a fi comune, astfel încît mărturia mea să fie demontată cu atacuri gen “ţi s-ar putea doar părea”. Aşa este, de exemplu, limba făcută autostradă între doi iubiţi. În plus, am trecut prin tehnoredactări successive ale textelor lui Ovia, pe care mă ofeream să le fac deoarece aveam mai multă experienţă şi dexteritate la tastare. Astfel, prima oară i-am bătut textele, în timp ce el mi le dicta, pe computerul Smarandei Voicu, fosta prietena a lui Tupa, în primăvara lui 2006. Cu siguranţă Smaranda nu le-a păstrat, iar discheta pe care noi le-am stocat atunci nu cred să mai existe, dar există mărturia mea. Ovia voia să le adune într-un volum şi nici eu, nici el nu aveam atunci un computer. Apoi, ştiu atît de bine aceste texte şi le pot recunoaşte pentru că le-am revăzut de cîteva ori de-a lungul anilor.
Gabi Mîncu pretinde că a scris acest text împreună cu Ovia. Nimic mai neadevărat. Chiar în perioada pe care a petrecut-o la ea în casă, împreună cu Medeea Iancu, singurul lucru făcut în comun, în ceea ce priveşte literatura, a fost publicarea a trei poeme pe Liternet, cîte unul de la fiecare autor (Ovia, Medeea, Gabi) şi nici gînd un lung poem scris la şase mîini. Medeea a certificat si ea, nu?
Astfel, realitatea o trădează pe poeta pierdută undeva la graniţa textelor ce probabil i-au plăcut atît de mult încît, deşi nu avea nici un drept asupra lor, le-a inclus în propriul volum."

Medeea Iancu:
"Articolul care este publicat pe Liternet este din data de 26 octombrie 2007.
Era chiar in perioada No name fest-ului (26-28 octombrie 2007). Cum bine stii, eu impreuna cu Ovia am avut acel performance de sms-uri, dupa retragerea Catalinei.
Textele (al meu, a lui Ovia si a lui Gabi ) au fost publicate la recomandarea lui Adrian Nita pentru Liternet. Cum comunicatul festivalului a fost publicat si in Liternet, au fost si cele trei texte alaturate. De ce?
Gabi nu era inclusa in festival decat cu videopoem-ul ( nu mai stiu exact ce titlu avea ), si cum ideea era sa fie promovat festivalul, am acceptat, ca si Ovia si Gabi, publicare in Liternet. Iar cum eu si Ovia, in acea perioada stateam la Gabi, textele au fost trimise de pe Pc-ul ei.
Eu, si pot spune asta si in cazul lui Ovia, nu am scris niciodata un text impreuna,nici eu cu el, nici eu cu ea, nici el cu Gabi.
Asta e foarte limpede pentru mine, stiu sigur ca lucrul asta nu s-a intamplat.
Probabil, in seara respectiva* s-a intamplat inevitabilul. Pentru ca Ovia si-a luat textul care ulterior a fost postat pe Liternet din manuscris, doc. adica. Probabil ca acel document a ramas salvat in Pc-ul lui Gabi.
Gabi nu are niciun cd ( din cate stiu eu, evident) cu trei texte misterioase. Stiu doar doua situatii: exista un cd cu videopemele noastre care au fost prezentate in festival, si un altul cu textele mele si ale ei care fusesera copiate pt cenaclul lui Mincu in care ar fi trebuit sa citesc, dar nu s-a mai intamplat lucrurl asta. ( s-a amanat cenaclul, iar la sedinta urmatoare eu nu am mai fost in Bucuresti).
Deci Gabi nu cred sa detina un astfel de cd, indiferent cine ar fi a treia persoana ( adica ori eu, ori cine?)
Inca un lucru: Gabi si Ovia nu se cunosteau decat la nivel de complezente cand am venit eu in Bucuresti ( septembrie).
Cam atat despre: as vrea sa nu se ajunga la alte chestiuni care n-au legatura ca problema de fata si sa se pastreze bunul simt( stiu, asta nu depinde de tine), dar ma simt datoare sa spun.
Sper sa-ti fi fost de ajutor.
*(octombrie 2007, perioada festivalului si dupa festival. si data publicarii in liternet coicinde cu perioada festivalului.)"

Nicolae Tzone, director Editura Vinea:
"Plagiatul şi acuzaţia de plagiat sunt foarte grave în sine.
Opinia mea, ca editor, după discuţiile deja purtate cu Gabriela Mâncu, Ovia Herbert şi Eliza Nicolaina, este că nu sunt întrunite condiţiile pentru a putea susţine acuzaţia de plagiat. Gabriela Mâncu nu a spart ferestrele nici unei case, n-a spart nici o parolă a unui calculator străin, n-a furat nici un text din paginile unei cărţi deja de notorietate etc. Apoi, prin cele două texte în discuţie, nu s-a obţinut nici un fel de câştig, material îndeosebi, în condiţiile în care volumul „Număr scame” are un tiraj de abia 300 de exemplare şi care, cu excepţia prezentării la una din serile lui Răzvan Tzupa, nici măcar nu a fost pus în circulaţie. Singurele volume ieşite din editură, în afară de 10 exemplare luate de autoare pentru amintita prezenţă de la „Poeticile cotidianului”, fiind încă 6, pe care editura le-a trimis juriului de la Premiile Eminescu, Opera prima, de la Botoşani.
Este vorba de un caz evident de neglijenţă. Destul de grav, însă, fără a rămâne fără urmări. Ca atare, cartea nu se afă în circulaţie şi nici nu va fi pusă până nu se vor face reparaţiile de rigoare: se vor retipări cele două texte în discuţie cu ghilimele necesare, astfel încât să nu mai existe nici urmă de dubiu în privinţa paternităţii lor. De asemenea, se va aplica o amenda administrativă, echivalentă cu costurile retipăririi şi refacerii volumului, care nu sunt de neglijat.
Că e vorba de neglijenţă se poate proba şi cu textul trimis iniţial la editură, în care nu existau fragmentele în discuţie. Am solicitat redactorului de carte, Andrei Ruse, să discute cu Gabriela Mâncu un sumar mărit, pentru că, tehnic, volumul fiind foarte restrâns ca întindere, nu se putea scrie pe cotor numele cărţii şi al autoarei.
Ovia Herbert a avut o scurtă perioadă acces la claculatorul autoarei, aici fiind cheia a ceea ce s-a întîmplat ulterior. Tot prin Ovia au ajuns în calculator şi textele Elizei Nicolaina. Se poate aduce în discuţie, dar nu este decent să dezvoltăm, faptul că Gabriela avut grave probleme, care au fost rezolvate prin spitalizare.
De altfel, volumul „Număr scame” este tocmai jurnalul vindecării de traumele prin care a trecut. Pe foarte scurt spus, avem în el minimonografia unei disperări, autenticitatea trăirilor fiind în afara oricăror discuţii, ca şi, pornind de aici, valoare literară intrinsecă a textelor. De altfel, tocmai acest lucru pare a fi total uitat în acest caz: că este vorba de o carte bună de poezie.
În concluzie, după reparaţiile de rigoare, făcute cu acordul tuturor părţilor, cartea trebuie să-şi urmeze drumul către public. Sunt sigur că de acum înainte fiecare autor va fi foarte atent cu gestionarea textelor proprii. Gabriela Mâncu a greşit, dar ceea ce s-a întâmplat, regretabil, repet, nu poate avea drept consecinţă eliminarea ei din literatură.
Mă întreb, nu în cele din urmă, fiind bine cunoscute datele mai apăsate ale experienţei ei biografice, dacă nu s-a exploatat oarecum prea apăsat sau prea grosier acest caz.
Altfel, sper ca timpul să facă dreptate, şi asta se va putea vedea în viitorul apropiat când un nou volum al Gabrielei Mâncu va intra în circuitul literar."