joi, 4 februarie 2010

Zaveră vs. scandal

Acum 2 săptămâni publicam aici o reacţie la un articol din Observator Cultural pe care-l găseam scandalos. Prilej cu care am început un dialog pătimaş cu redactorul şef Ovidiu Şimonca. Deşi ar putea să vă pară surprinzător, faptul că aveam păreri diferite nu ne-a obligat să ne săpăm imediat câte-o tranşee. Regret să-i dezamăgesc pe inveteraţii polemişti levantini, dar am trădat "cauza" şi nu ne-am zvârlit nicio oală de noapte în cap. Ba chiar am lăsat să ruginească-n rastel arsenalul specific de grime, insinuări, vorbe tari, ironii şi măscări, suspiciuni şi acuze, fumigene şi alte odoare spiritualiceşti pe care ni le-a lăsat tradiţia ochelarilor de cal. Iar faptul că o oarecare ciocnire de idei n-a eşuat într-un război total à la Carl von Clausewitz (cum se-ntâmplă, de pildă, la partizanii politici) face, deja, mai mult decât două "victorii". E o veste care merită răspândită-n cetatea noastră cu elanul alergătorului de la Maraton. Am învins, amândoi am învins! Am reuşit să ne ascultăm până la capăt! Mai mult, Ovidiu Şimonca m-a invitat să fac cunoscute şi cititorilor Observatorului Cultural anumite detalii pe care i le înşirasem cu patimă (dar nu cu mânie). Invitaţia m-a surprins şi m-a bucurat. Iată istoria unui articol, din care public o parte aici:

În liniştea cuibului său de la Vălenii de Munte, Harry Tavitian s-a retras, de cîteva săptămîni, să se bucure de huzur, lîngă soba cu lemne şi graţioasa pisică Bedros, zîmbind uneori, pe sub barba cea deasă, unor duhuri îndepărtate. Iese din casă doar ca să mai dea prin nămeţi cu lopata sau pentru scurte plimbări cu soţia sa, Manuela. Dar beatitudinea acestui sacru huzur ascunde-un secret: o lucrare. Nu o creaţiune la pian, ci o carte, cu titlul de lucru Zavera. A renunţat şi la un concert pentru asta, căci opul secret se adună de prea multă vreme şi mai trebuie aranjat. În fapt, de vreo jumătate de veac lucrează la el, apar mereu date noi şi nu se mai termină. E cartea propriei sale vieţi, aşa cum s-a reflectat ea în felurite oglinzi ale vremii, cu bune şi rele: mii de cioburi, mai mari sau mai mărunte, şi care, puse în ordine, recompun o imagine, să-i spunem cubistă, a proiectului său ontologic – cu inevitabile exagerări, deformări şi bruiaje, care-i şi restituie farmecul: nu-i o carte convenţională, cu memorii şi mărturii glorioase, cu elogii mai mult sau mai puţin aranjate şi cronici „de bine“. În fapt, aş spune că astea îl preocupă cel mai puţin: toată crema sînt acele articole, mărturii şi sentinţe care marchează scandalul trecerii sale. (...)

* continuarea în numărul 511 din Observator Cultural [link].

3 comentarii:

Jokerman spunea...

Într-adevăr, o pace onorabilă:)

habanera spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
uhitto spunea...

interesanta dezvoltare, domnu:)