duminică, 7 februarie 2010

Grosu vs. Mihail Vakulovski (3)

Titanic Fals

Miau

să fii femeie să stai la ultimul etaj al pantofilor negri cu toc
şi să priveşti în jos
unde bărbaţi colţuroşi să răstesc şi se-nfig unii-n alţii
ca pietrele cubice din Lipscani
şi dogoarea ochilor tăi să bată până la Mogoşoaia
unde statuia lui Lenin zace întinsă în iarbă
cap la cap cu statuia lui Petru Groza
şi iarba din jurul lor să se veselească să crească
şi să-i întoarcă unul spre altul să le aţâţe nările cu cruzimea ei verde
şi-atâta libov să stârnească în jur încât
Petru să lingă obrazul coclit al lui Vladimir ca o mâţă
şi Vladimir să-i răspundă blajin
cu un tremur profund democratic din ţăcălie
să gâlgâie viaţa oriunde-ţi deschizi axilele
să ştii că e bine
şi să te minunezi c-ai avut norocul ăsta
să fii femeie
să stai la fereastra acestei rochii mulate negre
şi să-ţi ridici uşor glezna ştiind că pământul va sălta lacom
să ţi-o sărute
să te laşi adulmecată de aerul dimineţii
să îi întinzi carnea ta lăsându-l să-i poarte solia
pe noptieră masă scaun pereţi şi alei
apoi să te scalde în aurul zilei până-l duci la ruină
iar ţie să-ţi vină subit să te cuibăreşti
în sufletul strâmt al străinului
care nici n-a aflat că exişti

*Textul parodiat poate fi lecturat aici.

18 comentarii:

Stefan spunea...

slabe amandoua... dar se mai intampla
k

Anonim spunea...

Băi, da' cine-s genialii ăştia care hotărăsc, aşa, ţac-pac, că un poem selectat de Şerban Foarţă pentru o antologie e slab, că o parodie făcută de un scriitor ca Mugur Grosu e slabă? Incredibil, blea!

Andrei

Mugur Grosu spunea...

blea, nu pune la suflet. nu mi-am propus să rescriu iliada şi odiseea, asta e clar. iar când o s-o fac, o să-i anunţ pe toţi în timp util să-şi pregătească spray-urile paralizante :)
în plus, kaos ăsta nici nu cred că stă să gândească ce spune. e doar un spammer simpatic care bântuie blogurile şi trage pârţuri să culeagă un ţâr de reclamă. inofensiv deocamdată. pune o batistă la nas şi uită-l

a.m. spunea...

n-o sa incep cu cuvantul vostru de legatura ("blea") :)), o sa spun doar ca poemele sunt foarte bune, ambele.

iar cuvantul de legatura i-l adresam acum lui kaos : "blea".

Anonim spunea...

cinstit sa fiu nu vad unde e parodia:) poti sa spui motivul, iscarea restristea sau ambrazura :)

misto, tare misto:)

Stefan spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Mugur Grosu spunea...

@kaos
nu te agita prea tare să nu-ţi înghiţi limba. prima oară ai venit şi ai trântit doar un link. a doua oară ţi-ai trântit linkul şi comentariul: “ia mi si citeste aici, cretinule :)”. a treia oară ai vărsat tot 6 cuvinte, cu fierea din dotare. a patra oară ai depus, în sfârşit, ceva mai mult efort. te-a deranjat că te-am făcut spammer simpatic? e un progres! am fost blând. caută în google cuvântul Troll şi-o să-ţi afli cv-ul pe wikipedia. n-ai decât să-ţi vânturi unde vrei „bărbăţia” în căutare de prozeliţi. aici, însă, trebuie să-ţi asumi o identitate înainte să scuipi în stânga şi-n dreapta. altfel rămâi pe oliţa ta de noapte, şi cerşeşte atenţie cui stă să te-asculte.

Stefan spunea...

ma!
1. Nu ma agit si cu atat mai putin cu tine
2. N-o sa inteleg niciodata de ce daca iti indic un link de blog mai trebuie sa-i fac si antreul; la un distrofic e explicabil, dar la unul care se crede cool, nu... dai click si te uiti, iti place bine, nu-ti place, iarasi bine... iti suna straniu?
3. "Ia si citeste aici cretinule"? ma, daca te cunosc? daca suntem prieteni si-mi permit o sarada? ai imbatranit, blondule; si ce gasesti prost in a cauta prozeliti... faci la fel, de aia ti-aio tras blog... sau e un brand exclusiv?
4. de ce sa am o identitate? daca pe un blog apare unul Mugur Grosu, inseamna ca gata, stiu de unde sa-l iau? Si daca da, de ce? De ce opinia sa aiba carte de identitate? De ce sa nu ma ascund, azi cand toti nu fac altceva decat sa se uite la sarma mea de rufe (si a ta)? De ce sa n-am moftul asta?
5. ca de obicei, te inflamezi dintr-una; pana la un punct iti confera un farmec; de acolo insa doar te caci pe tine... :)

sora_de_razboi spunea...

Mugur, frumoasa parodie. Imi aminteste de ce spunea Mihaies, un om pe care-l eu una il cunosc si-l apreciez, despre parodii: ca trebuie sa iubesti cumva lucrul parodiat ca sa-ti iasa. Altfel, e zeflemea acra. La fel de acra precum ... doi de k. :)))))
Cit despre cel ce ar trebui sa se semneze cu doi de k, pare scapat de la sectia intimidari&frustrari-blegoase-ce-se-vor-muscatoare. Subscriu la blea.

(PS: In textul lui Vakulovski e o singura chestie care nu mi-a placut: aia cu soarele care-si aprinde dimineata chibritul de pe blana pisici ... imi pare cam cautata, asa, nu iese figura. Finalul insa e foarte sprintar si delicat totodata).

Mugur Grosu spunea...

Cătălina, K e un amic tare glumeţ, amator de şotii indigeste. ştiam cine e, dar n-am sărit la trompetă, pentru că mă amuza teribil să ştiu că nu ştie că ştiu... între timp i-am demonstrat în particular ce şi cum, aşa că batista s-a dus singură pe ţambalul de pe care sărise :)

sora_de_razboi spunea...

Hahaha, indigeste indeed.
Vezi ca pregatim ceva. Te sun miine sa iti spun ce.

Stefan spunea...

suna-ma si pe mine, sis

Anonim spunea...

- salutare, Mugur, mulţumesc de rescriere, îţi ies foarte bine (normal... că-ţi ies).

- Andrei: da.

- hihi, mie exact faza aia cu soarele-mi place cel mai tare (acum, după vreo 15-16 ani de la scriere nu mai e textul meu), Cătălina, nasol că-ţi pare forţată (pt că n-a fo' cînd s-a scris, dar lectura e altceva, ştim amîndoi)

sora_de_razboi spunea...

Pai, Mihai, de ce sa fie nasol? N-are de ce, nici pentru mine, nici pentru tine. Ca si cum tie ti-ar placea mincarurile foarte iuti si mie nu si am zice ca-i nasol.
Iar mie chiar nu-mi plac alea foarte iuti. :)))

Anonim spunea...

nici mie alea f. dulci:)

Mugur Grosu spunea...

mie nu-mi place mâncarea în general, de-aia mă şi implic voluntar în lichidarea ei de pe orice masă :)

sora_de_razboi spunea...

Mihai, faza cea mai tare-i ca ne-am nimerit la fix cu mincarurile. Eu nu ma impac cu cele iuti, tu cu cele foarte dulci. Mie imi plac cele foarte dulci ... gen baclava ... stati sa salivez. :)))

Anonim spunea...

Mugur:
mai ales de la masa de scris:D

Cătălina:
deci n-o să ne certăm niciodată de la mîncare (doar poate de la descrierea mîncării).
cu băutu' cum stai? (io prefer vinul roşu... dar la băut ar trebui să ne potrivim)