sâmbătă, 13 februarie 2010

fotografie cu urs



fragment.
din volumul de debut Haltera cu zurgălăi [Ed. Pontica, 2001]

12 comentarii:

gabimacovei spunea...

impresionat de discutia care a avut loc pe facebook datorita schimbului de stare civila si necunoscator al momentului, am scris asa ceva http://www.inethos.ro/2010/02/poezie-pasarea-de-prada/

clarobscur spunea...

asta, man, îmi confirmă ceea ce m-a făcut să mă las de meserie: "videopomele" de genul ăsta lucrează de cele mai multe ori fără succces la armonizarea a cel puţin trei dicursuri:
1. text(ul literar) (pe-ăsta mizăm, noi, scriitorii, în primul rând şi suntem absorbiţi de orice pretext pentru a ne livra mesajul)
2. imagine (aici, foarte faină prelucrarea în slow-motion, pencă se potriveşte de minune cu textul - adică, am dreptate cu ceea ce am spus la 1.)
3. sunet/soundtrack (youtube s-a şmecherit mult în ultima vreme, nu-ţi mai acceptă file cu copyright, sunt "însemnate", ţi le bagă în carantină, trebe să faci muncă de underground până găseşti una care să treacă de filtrul lor şi care să "te reprezinte", ceea ce e politically corect:) )
4. nu există, dar va fi inventat

aşa spunând, adicătelea "fără succes", m-am uitat la videou foarte relaxat, să văd ce mă prinde/ ce prind, dincolo de giumbuşlucurile (oau, ce cuvânt!) coneseurului. şi, crede-mă, nu am putut decât diferenţia, nu armoniza.
şi, ca un fragment în plus din această diferenţiere, cel mai mult m-a prins acel fluture de hârtie... adevăratul personaj, na!

Mugur Grosu spunea...

@gabi: scuze dacă mă repet, dar scoate odată cartea aia! :)

@sorin: ei, nu e fluture, e libelulă, nu-i de hârtie, ci de sticlă, în rest ne-am înţeles! neam! :)

clarobscur spunea...

e dreptul meu, ca al oricui, să selecteze, deşi treaba asta e o tortură pentru autor. autorul spune: draci, am făcut atâtea, am pus o grămadă de chestii în ciorba mea, iar ticălosul ăsta dă totul la o parte şi soarbe doar zeama... uh, ce cretin!
bine, sunt un astfel de cretin. iată, nici nu am putut deosebi un fluture de o libelulă - sau invers.

ştii, acelaşi cretin ar putea da seama de o minimă inteligenţă postând un comentariu mult mai scurt: e tare, frate!
dar n-am vrut să fie aşa. asta şi pentru că ne raportăm, că vrem sau nu, la un concept pe care l-am crescut împreumă, eu şi tu, pe hyperliteratura.reea.net, într-o vreme în care, pe nişte meleaguri mult mai relaxate decât ale noastre, problema asta nu mai era de mult o problemă.
apoi, ne mai urzicăm şi atunci când vrem să se înţeleagă că produsul e unul asimilabil unei convenţii estetice şi, astfel, încadrabil într-un gen. spun asta pentru că am fost apelat în ultima vreme să dau seama despre, pentru nişte redactori care conspectau din munca noastră cu aplombul circumspect că munca asta chiar ar conta undeva.
dar, mă rog, dincolo de toate, revin cu aprecierile mele referitoare la postarea ta: text ok, imagini faine, sunet super. ce să mai spun? că, dacă mi-aş pune batista pe ţambal, toate trei ar fi miere de albină.

nu te mai "confuza" aşa. bagă de seamă că pe youtube, la linkul ăsta, http://www.youtube.com/watch?v=yZOBjZgCrus, feţele noastre triste şi îmbuibate cu un air inconnu, facem ravagii:) peste 177 mii de "vedenii", 240 best-ratinguri şi peste 70 comentarii:)
keep on
keen on

uhitto spunea...

se asigura intrarea
apoi un ralanti in care nu vei fi aratat cu degetul deabia scos din borcanul cu miere
astepti o bomba
noi cei de dincolo de acvariu stim sigur ca tu ai o presimtire
acvariu nu stie
si nici femeile
cu atit mai putin cea pusa pe prag ca momeala

parca te-am visat, mugur, dupa ce-am murit ca un dobitoc
bine ca m-am trezit inainte de explozie

Mugur Grosu spunea...

@sorin: scumpul meu prieten, mea culpa. Te-ai ostenit cu un prim comentariu elaborat, adecvat la sistem şi probabil foarte corect, din care eu m-am grăbit, egoist, să pricep doar că-mi scapă anumite lucruri şi că operăm cu intrumente incompatibile pentru că avem preocupări complet diferite în faţa aceluiaşi „obiect.” Ceea ce nu mi s-a părut nici mai rău nici mai bine: cum poezia nu dă socoteală unor înţelesuri anume, de ce-aş avea alte pretenţii de la comentariile pe care le stârneşte. Aşa că ţi-am dat un răspuns pe măsură, la fel de laconic şi de neînţelept ca poezia aflată-n discuţie. Ai revenit cu un comentariu şi mai trudit, împins pe meleaguri şi mai îndepărtate, şi chiar cu o oarecare amărăciune, motiv pentru care m-am simţit teribil de prost: aşa desfăşurare de energie în jurul unei căruţe de mere... Aşa că-mi voi călca pe limbă şi voi renunţa temporar la cuvenita muţenie... Şi sper să-mi ierţi limbuţia, pe care te invit, ca de obicei, să o pui pe seama condiţiei capitale de-a ne armonia termenii, înaintea oricărui dialog serios care suferă anumite ...”sincope”.
Îţi aminteşti de butada minimalistă „less is more”? Părea că nimic nu spune mai mult în atât de puţine cuvinte... La fel de valabilă s-a dovedit şi reciproca: nimic nu spune mai puţin decât un potop de cuvinte. S-ar fi cuvenit, probabil, să-i zic „reciporca”, pentru că ştim ce scurtă e cariera porcului îngrăşat în ajun... Dar pentru că tot l-am invocat aici şi pe domnul cu râtul, să recunoaştem că din falsa dilemă „less is more” şi “more is less” se iese doar cu picioarele înainte când „less is mess”...
Poate că toată confuzia asta vine din faptul că ne închinăm la cuvinte ca la moaştele sfinte. Întrucât, cum scria în cea mai slăvită carte, el, măria sa cuvântul, a fost primul pe lume, înaintea cuvântătorului, şi chiar înainte de înţeles. El cică Era, pur şi simplu. ...And cică the rest is silence.
În fapt, un singur cuvânt se întâmplă să spună prea mult: cuvântul absolut (nu-i aşa?) corupe absolut. Pentru a-i restrânge puterea îl înconjurăm de alte cuvinte. Care şi ele, în mintea fiecăruia dintre noi, compun diferite-nţelesuri, spun lucruri trăznite şi-ajung vinovate pentru tot felul de fapte de corupţie...
[revin, abia m-am încălzit!]

Mugur Grosu spunea...

@sorin [2]:
Îţi aminteşti când am citit prima oară în Cenaclul de Marţi al Facultăţii de Litere din Constanţa? Acolo se făcea „analiză pe text”, se lucra cu „semnificantul” şi „semnificatul”, cu cele mai arzătoare formule şi fenomene, cu butaforii lexicale şi terminologii care compuneau tot felul de şabloane şi grile prin care textul era pus să defileze ca o candidată la Miss ca să ia notă de trecere... Ai scris apoi, într-un oarecare proem, că râd tot timpul. Păream „un tip foarte cool”, mi-ai povestit mai târziu... Cam asta spusese şi Mincu, într-o primă descriere, că nu m-aş „sinchisi aproape deloc”.. În fapt, era mult mai simplu: nimerisem cu o căruţă de mere într-un cerc de fanatici ai geometriei, care luau măr cu măr din căruţă şi perorau despre sfere şi cuburi... Multă vreme am avut imaginea asta, uşor amuzată, despre studenţii la litere şi critica literară: nişte tipi care pot perora savant ore întregi, descriind tot felul de gesturi cabalistice în jurul unor merinde, mai vechi sau mai proaspete, comune sau necunoscute, aduse de scriitor... Râsul acela era doar un scărpinat în cap, amuzat, uşor absent şi lipsit de ostilitate: era limpede că aveam preocupări diferite, că ne nimerisem ca berbecii pe punte, dar şi mai fain e că reuşeam să mimăm conversaţia, ba chiar să ne şi împrietenim! (Deşi sunt clar din alt film, scriitorul şi teoreticianul literar pot rămâne prieteni, ba chiar uneori vieţuiesc în aceeaşi persoană bine mersi, după cum bine ştii...) Sau, dacă vrei un exemplu mai cult, era ca şi cum o arcadă dintr-o oarecare construcţie ar ajunge sub ochii unor experţi în cărămizi, care pot spune totul despre elementele din ansamblu dar pot rata, cu graţie, tocmai esenţa: golul asigurat de tensiunea care închide-o arcadă... Or poezia s-ar putea să fie nu acolo unde se aglomerează cuvintele, ci în golurile şi tensiunile dintre ele, care deschid astfel de „bolţi” nevăzute pe care cititorul le„umple”, vremelnic, cu trecerea sa. Cam aşa şi cu videopoemul.Cât despre arzătoarea chestiune a „instituţiei”videopoemului, care mă preocupă infim spre deloc, te invit să reciteşti textul „prima mea vidioţenie” de aici:
http://mugurgrosu.blogspot.com/2007/09/prima-mea-vidioenie.html

pax & chili!

clarobscur spunea...

vezi? ţi-am spus eu aseară că mai bine o lăsăm pentru "mâine"...
de acord cu detaliile evocării, dar mi se pare mie că prea mă faci un fel de mic ainştain în CdM, când ăla era Mirce. tocmai asta ne-a apropiat, că în tine găsisem, într-un fel bovaric, l'autre moi! :))
hai, mă duc să citesc...

hamlet's helmet spunea...

da' care-i ursul? că am identificat doar ursoaica! :))

Mugur Grosu spunea...

@sorin: cu văzul stau încă bine, din 1973 încoace, mulţam... dar şi alaltăieri, şi azi şi mâine şi poimâine mă va intriga aceeaşi "orbire" subtilă ce sabotează o comunicare (mai ales între scriitori, care pare-se că au un handicap special...) din simplu motiv că interlocutori cu preocupări şi „viziuni” diferite par să dialogheze despre acelaşi lucru, mimează destul de bine asta, dar nu se pot înţelege în limite rezonabile decât dacă-şi împrumută lentilele: era o glumă foarte reuşită într-un film cu Woody Allen, unde tipul are revelaţia că e „blurat” în ochii celorlalţi, că are o problemă de percepţie, şi singura soluţie care-i trece prin cap e ca toţi să poarte ochelari ca ai lui... e o imagine pe cât de comică pe atât de adevărată privind un anumit beteşug (altfel foarte select) al scriitorimii... problema nu e că ar avea „viziuni” diferite când scriu, ci că poartă aceleaşi lentile când merg la măcelărie.. sau că rămân cu ochelarii de hipermetropie pe nas când conduc o maşină... ba se mai şi enervează pe restul şoferilor - care, fără excepţie, s-au trezit să meargă pe contrasens... :)

Mugur Grosu spunea...

@hamlet's helmet: poate ursul e chiar libelula!

...dacă am şti toate amănuntele, poate n-ar mai fi poezie :)

Anonim spunea...

absolut de acord cu tot, Mugur.
daca mutam bucataria in sufragerie, nu mai vezi poezia de fum!

noni