Un detaliu jenant din viaţa poeţilor, şi o ciudată scăpare din partea astrelor care i-au hăruit, e că şi ei sunt supuşii stomacului, ca restul lumii: de necrezut, dar şi poeţii mănâncă, fac piaţa, plătesc facturi, deci au nevoie de bani... Chiar mai mare ca alţii, din moment ce-şi „mănâncă“ o parte din timp cu creaţia. Orice altă activitate le-ar aduce, probabil, profit – cum e tipul care s-a gândit să vândă terenuri pe lună şi s-a îmbogăţit. Cu poezia, însă, nu s-a căpătuit nimeni. Cu atât mai bizară e inflaţia de poeţi de la noi, şi patima cu care se negociază, fără finalitate concretă, ierarhiile literare: avem zeci de mii de poeţi, mai mult sau mai puţin vizibili pe internet, şi doar o mână de edituri care publică poezie, şi care se plâng că nimic nu se vinde, de multe ori cerând chiar poeţilor să-şi finanţeze volumele. Nu-i de mirare că autorii noului val au ajuns să discute tot mai mult despre marketing, şi să propună chiar ei soluţii editurilor înţepenite-n proiect.
În ziua de 28 ianuarie au avut loc două evenimente editoriale între care cu greu s-ar putea găsi legături, actorii lor aflându-se la antipozi: pe de o parte, cel mai bine vândut scriitor român, Mircea Cărtărescu, şi o editură de top, Humanitas, pe de alta un grup de 56 de poeţi, departe de-a fi celebri, şi o editură de nişă, Vinea, orientată aproape exclusiv spre poezie, în special a noului val, şi care şi-a consumat într-un anonimat aproape deplin gloria de-a fi mizat pe poezia Hertei Müller cu patru ani înainte ca aceasta să ia Premiul Nobel, publicându-i volumul „În coc locuieşte o damă“, în tirajul modest de 500 de exemplare. Ce ar avea în comun antipozii? Organizarea unor evenimente editoriale aparte, menite să cucerească noi cititori. Şi nu vorbim de compromisuri privind conţinutul, ci de acţiuni adaptate la alte categorii de public. Humanitas, în parteneriat cu Gazeta Sporturilor, a lansat un produs editorial inedit – numit de presă Cartea Viitorului. În fapt, o reeditare a volumului Nostalgia, de Mircea Cărtărescu, într-un format nou, un concept inovator, de import, prin care volumul poate concura un iPhone, cel puţin ca dimensiuni: foi extrem de subţiri şi o paginare sucită cu 90 de grade, pentru ca trecerea între pagini să fie cursivă, de sus în jos, asemeni lecturii pe Internet. Cititorii „tradiţionali“ au strâmbat, fireşte, din nas: ce legătură au amatorii de ştiri sportive cu fineţurile intelectuale din Nostalgia? În fapt, nu ei erau luaţi în vizor, cei deja „convertiţi“ la literatură, miza fiind „racolarea“ altor segmente de public. În special tineri. Tot lor li se adresează cu predilecţie şi volumul colectiv de la Vinea, lansat, strategic, în plină febră consumeristă pentru Valentine’s Day: antologia de poezii Iubirea e pe 14 februarie. Ce-l particularizează e că iniţiativa a venit chiar din rândul autorilor – unul dintre ei, Andrei Ruse, asumându-şi răspunderea de-a gestiona „ca la carte“ întregul proiect, de la concept şi selecţie până la promovare.
(...)
* Articolul poate fi citit integral de luni, 1 februarie, doar în revista VIP.
3 comentarii:
maladeţ, mugur:D
Şi mie mi s'a părut tare ciudată mişcarea de marketing a celor de la Gazetă - pare mai mult ideea lui Tolontan (mă refer la titlul ales).
Pe de altă parte, Gazeta are un public schizoid: o parte reprezentată de decerebraţii de la galerie (vezi comentariile imbecililor la articolele lui Radu Cosaşu, ca să dau un singur exemplu) şi cealaltă (în minoritate, of course :D), reprezentată de ceilalţi :D.
Atîţi sînt, peste zece mii? Dacă s-ar mobiliza, ar pune de o poeziadă, o mineriadă a poeziei, să spargă, domnule, geamurile! Cui? Nu contează! Să spargă tot!
eu cred că Nostalgia e un titlu cât se poate de potrivit pentru cititorii unei gazete sportive autohtone.gândeşte-te doar la stelişti: 1986... am căştigaaat, am luat cupa! ce vremuri, ce ameţitoare culmi ale minţii! şi alţii ca ei, care răsfoiesc şi oftează mereu, cu gândul la glorioasa juneţe cu Nadia & Bela Karolyi, Năstase & Ţiriac, Ivan Patzaichin, Doina Melinte sau Vasile Stângă... (cică aruncarea lui de 76 de metri n-a fost nici până azi depăşită). Azi ce să citeşti? Ce-a mai tras pe nas Mutu? Sunt clar în target...
PS. Am însă o bănuială privind următoarea mişcare publicistică Humanitas / GSP: se pregăteşte Manualul Războinicului Luminii, de Coelho (cu adnotări şi note de subsol de Gheorghe Becali) într-un format revoluţionar, eclatant, inedit: Cartea Valiză!
Trimiteți un comentariu