marți, 20 octombrie 2009

la Metropolitană, birjar!

Vă rămăsesem dator cu o poveste despre aventura mea din ultimele zile la Tăşuleasa şi-o să rămân aşa până hăt; deocamdată am de făcut un anunţ. Dacă vă nimeriţi miercuri, după ora 18.00, prin ţinutul capital, vă aştept la Biblioteca Metropolitană [Str. Tache Ionescu nr. 4, pe lângă Piata Amzei], unde am fost invitat să redeschid, alaturi de Carmen Dominte, sezonul toamnă-iarnă al cenaclului Euridice condus de Marin Mincu. Voi citi un soi de literatură, de asta nu vă puteaţi îndoi, doar că nu ştiu exact cum să-i spun: deşi sezonul murăturilor abia a trecut, ce voi aduce n-a ajuns încă la faza sigilării-n borcan şi-a etichetării, necum a mumificării-n volum. De fapt, aşa am făcut de fiecare dată când m-am prezentat la o astfel de întâlnire; răsfoind însemnările din acest blog pot spune, cu oarecare precizie, că e a şasea oară când citesc la Euridice... Pentru că [încă] iau în serios ideea de cenaclu, cu atât mai mult când e vorba de unul condus de maestrul shaolin Marin Mincu, vorba lui Sorin Dinco, voi aduce texte brute, asupra cărora am păreri dintre cele mai confuze, motiv pentru care sunt deschis tuturor opiniilor şi capetelor în gură - mai ales dacă sunt nişte capete luminate... Pe Carmen Dominte o recomand cu toată căldura - ne-am cunoscut anul trecut, la Târgu Mureş, ca dramaturgi, fiind amândoi finalişti la Bursa de Texte de la Dramafest. Deşi, în mod cert, e mult mai interesant un start decât finişul - motiv pentru care m-aş şi bucura să vă avem alături acolo.

În altă dezordine de idei, nu mă pot abţine să nu vă pun la curent cu o zaveră stârnită săptămâna trecută de Marius Ianuş în ziarul Ring, cu interviul Uniunea Scriitorilor este un cadavru. La sfârşitul articolului prilejuit de Gelu Diaconu, Marius face o declaraţie surprinzătoare nominalizându-mă, alături de Grigore Şoitu şi Răzvan Ţupa, printre cei care ar putea repune pe picioare cadavrul: "Eu i-am încurajat pe câţiva tineri să candideze, să se implice la nivelul consiliului Uniunii, deoarece, de fapt, consiliul conduce Uniunea. Dacă acolo ar intra alţi oameni, dacă acei oameni s-ar opune anumitor mentalităţi, s-ar putea face lucruri bune. Printre scriitorii tineri, membri ai USR, care ar putea face treabă bună acolo sunt Grigore Şoitu, Răzvan Ţupa, Mugur Grosu. Asta depinde însă de voinţa lor de a candida, de a se implica." Îi mulţumesc fierbinte lui Marius Ianuş pentru cecul în alb dar, pentru că am primit în ultima săptămână semnale că asta ar fi stârnit nişte valuri, vă asigur că ideea candidaturii mele este un hoax. Altfel, citiţi şi comentariile de sub articol, sunt savuroase - în special ce zice unul care semnează Mihai. Dacă doar la strigarea asta m-am ales cu eticheta de homeless alcoolic, presupun că dacă-mi trecea pe bune prin cap să candidez aţi fi aflat despre mine că-s cel puţin un satanist-ucigaş-de-călugări-drogat... Vai celor care câştigă!

8 comentarii:

an inmigrante spunea...

:))
deja m-au sunat unii să le vorbesc despre tine, să le dau detalii, adică: ce te bagă mai repede sub masă, care-i ambalajul preferat (cutia de carton sau osb-ul), dacă faci urât când n-ai ţigări etc. i-am dus cu vorba, nu de alta, dar să le consum creditul...
altfel, ce să fac, domle? să vin? stai să mă uit ce tren am înapoi, seara... asa, ar merge unul pe la 23.00. am ore dimineata si tre musai sa ma intorc. te sun miine, pe la prinz, sa-ti spun sigur

an inmigrante spunea...

ioi, frate! news alert: rangers 1 - unirea 4
hehehe

claudiu komartin spunea...

voi veni. dacă nu mă împotmolesc pe undeva. deci marin mincu merge mai departe... ca prietenul johnny... mă rog, şi vadim tudor candidează de 13 ani la preşedinţie...

claudiu komartin spunea...

chiar, de ce naiba ai intrat tu-n uniune?

Mugur Grosu spunea...

@sorin: nu face efortul asta, promit sa ne vedem sambata, am un tren de noapte din constanta pe care daca il prind [...] ajung la buzau sambata dimineata. uitam sa iti spun - ghici cu cine plec la constanta in zorii zilei de joi? un indiciu: sper sa nu tina sa-mi explice pe viu cum si-a inscenat un accident de masina :)) hehe
ps. ioi, ala da niuzalert! si cica scotienii-s zgarciti...

Mugur Grosu spunea...

@claudiu: da, MM merge mai departe, la fel ca angela.. [asta ca sa ocolim referintele etilice, ca vezi ce vorbe ne ies...]

cu uniunea.. sa zic asa, mai pe scurt: am auzit ca-s inmormantarile moca.. doar stii ca nu-ti prea da mana sa-ti iei un concediu mai lung in zilele noastre :)

andrei ruse spunea...

incerc sa ajung, dar nu stau f. mult (doar lectura) ca mai e si lansarea lui Ernu, la 7... nu s-a potrivit.

sora_de_razboi spunea...

Ia s-aveti noroc si voie buna diseara, Mugur. Eu nu stiu daca ajung, ca tot pe drumuri zilele astea.