Dezlegarea la hoax

Ideea fixă că pârleazul dintre ani trebuie sărit la finele lui decembrie e relativ nouă. Fix cu 444 de ani în urmă în Franţa, un ucaz al lui Carol al IX-lea stabilea data de 1 ianuarie drept noul termen al saltului temporal (poreclit, mai apoi, şi Revelion). Pentru talpa ţării a fost ca şi cum i-ai fi ordonat să mănânce vin feliat şi să-şi toarne brânză-n pocale. Retrograzi, cârtitori sau doar ignoranţi, mulţi şi-au continuat tabieturile festive de 1 aprilie, iar acest eveniment paralel, ilicit, a născut cel mai nostim hoax calendaristic: cei serioşi, sau care sărbătoreau pe bune vechiul „An Nou“ deveneau victimele celor puşi pe şotii şi miştouri, care născoceau metode burleşti de-ai felicita, cadorisi, cicăli. Victimelor li se spune şi peşti de aprilie – cea mai comună farsă fiind fixarea unui peşte mort pe spinarea amicilor (în timp, surogate mai paşnice, de hârtie, au înlocuit specimenele puţitoare...); dacă vrem musai şi-un link ştiinţific pentru fixul piscicol, să amintim că luna începe cu soarele în constelaţia Peştilor.
Sub divinul pretext al acestui Revelion al nebunilor, instituţii dintre cele mai serioase îşi permit an de an să experimenteze pe spinarea audienţei credule hoax-uri tot mai elaborate. În aprilie 1998, un articol al fizicianului Mark Boslough din buletinul New Mexicans for Science & Reason pretindea că legislativul din Alabama votase schimbarea valorii matematice a constantei pi în valoarea biblică 3.0! În 2004, BBC anunţa, cu sobrietate specifică faptul că Germania ar fi renunţat la Euro: cum Marca germană nu mai există, ar fi fost luată în calcule trecerea la moneda britanică. Ştirea stârni imediat splinele a sute de ascultători atinşi, până atunci, doar de spleen. Acum, fireşte, ar fi elegant, poate chiar patriotic, să trântim nişte exemple de farse din spaţiul autohton. Doar că ele se-ntâmplă zilnic, fără vreo scuză festivă şi – mai ales în mass-media – fără cuvenitele dezminţiri. Cu 11 zile înainte de dezlegarea la hoax, Ioana Lupea (despre care unii speculau copios că va fi noul redactor-şef la Evenimentul Zilei iar alţii că-şi face bagajele cu lotul “transfugilor” la Adevărul) semnala într-un editorial că presa noastră a patentat Un nou gen jurnalistic: ştirea-farsă: „Deontologia a fost învinsă de marketing. Pe câmpul de luptă a căzut şi credibilitatea presei.“ Ca studiu de caz, două exemple recente (din perioada „de post“ la farse de presă): un articol din Jurnalul Naţional - despre o Elena Băsescu ce-ar fi primit locuinţă de la fostul primar Traian Băsescu, şi-o ştire-farsă de la Realitatea (haha!) privind demisia lui Adrian Năstase din fruntea Consiliului Naţional al PSD: „Elena Jurnalului Naţional nu este Elena Băsescu. Ziarul a urzit o întreagă poveste, în buna tradiţie a farselor, pe baza unei simple şi evidente coincidenţe de nume. Nici Adrian Năstase nu a renunţat intempestiv la funcţia pe care tocmai o câştigase... Era doar o păcăleală a Realităţii TV inserată într-o emisiune cât se poate de sobră. (...) Dacă responsabilitatea de a vinde „produsul media“ a ajuns mai importantă decât datoria de a informa cititorul, atunci orice truc este permis. Presiunea audienţei naşte pui vii.“ Tare mişcarea din încheietură, dacă ne amintim că asta cu puii vii a fost patentată chiar la ziarul gazdă al editorialistului indignat. (Iată de ce, între zvonul avansării în grad şi cel al fugii la altă gazetă, bunul simţ strigă “fugă”...Cum se face că duduia Deontologia îşi păleşte mereu cu griji avocaţii fix în pragul unor schimbări importante de carieră, la fel cum pe politruci îi pălesc cele sfinte doar în anii electorali?)
Noi am celebra ilicit Ziua Păcălelilor. O sărbătoare e o abatere de la regulă. Ce-ar înţelege omul trândav dintr-un weekend? Ce mai înseamnă farsa, minciuna, „plasa“ într-un ţinut care-a banalizat, prin instituţionalizare, orice schemă de ţeapă? Ca să-nţelegem ceva din paranghelie ar trebui ca măcar acum să ne oferim, unii altora, adevărul, să ni-l scuipăm aşa, sec, puturos, în faţă. Un autentic 1 aprilie românesc ar strânge valuri de oligarhi, şefuleţi, vedete şi politruci făcând coadă la televiziuni pentru spovedanii live: “am înşelat, am minţit, am ciordit, iaaaartă-măăăă!” Fireşte că a doua zi, în aceeaşi tradiţie, ar veni cu dezminţirea-n proţap şi-am lua-o toţi de la capăt. Dar, măcar odată pe an, am avea şi noi ce sărbători. Un fel de ţeapă la ţeapă. “Legea a fost inventată de Hammurabi, a continuat cu Moise şi are continuitate în regulametul F.R.F. care trebuie aplicat. Este un decalog făcut de F.R.F. care are vreo patru prevederi, care seamănă cu cele ale lui Moise: ce să nu faci, să nu furi, să nu înşeli, restul trebuie perfecţionate…" - tricota recent, pe tema brichetei din capul arbitrului-martir Deaconu, eruditul administrator-delegat al “câinilor roşii”, Cornel Dinu – printre altele, comentator competent al revistei Cultura, supranumit Mister (cred că în româneşte)… Hoax-uri gen Decalogul cu vreo patru prevederi compun acel uriaş câmp de mistere semantico-ontologice numit cândva, din lipsă de imaginaţie, România.
Şi, pe fundalul acestor producţii de farsă şi ţeapă, să celebrăm personalitatea lui Sir Charles Spencer Chaplin, aka Charlot, geniul lui râsu’- plânsu’ avant la lettre, născut la 16 aprilie 1889.
Pentru cei care nu cred că Timpuri Noi e o staţie de metrou iar Goana după aur vreun ucaz dintr-un decalog comunist.

* articol publicat în revista Tomis din Constanţa