GROSSOMODO

Buline albe pentru file negre

În avampremieră la europenele fotbalistice – unde tricoloazele noastre au picat în Grupa Morţii alături de Italia, Franţa, Olanda şi România (sic! căci al patrulea adversar din grupă sunt chiar ai noştri – care vor avea grijă, conform tradiţiei, să-i arate buna direcţie ghinionului, când n-or reuşi adversarii...) revistele de cultură s-au întrecut în a comenta pe larg meciul inamical Italia - România, a cărui lovitură de debut (cauzatoare de moarte, spune-se) a dat-o rromul român Romulus Mailat:

Suplimentul de cultură nr. 15 (24-30 noiembrie 2007) ne propune, cu editorialul lui Radu Pavel Gheo, reevaluarea sintagmei „acasă“ prin urmatoarea situaţie: românul Petrică Scarpete din Tălieni e anchetat de comisarul Scarpetti în vederea expulzării din Italia, deşi asemănarea de nume şi informaţia că bunicul „românului“ era italian (de unde şi numele Tălieni al aşezării unde se stabilise „înainte de război, când în Italia era foame mare“) conduc la ideea unui fault la rude: şut drept în vinclul numelui „’talian“ al Mailatului, Romulus – despre care-aminteşte şi cronica Ce mai e azi MNAC, a lui Constantin Vică: „Din seria PR prin artă pentru masele oarecum educate a poposit şi la MNAC o colecţie a Ministerului de Externe al Italiei, Farnesina. Colecţia s-a vernisat cu ocazia cazului Mailat, drept urmare a devenit un motoraş de PR şi pentru partea română. Adică noi nu avem doar cetăţeni-infractori, ci şi un gust desvârşit pentru arta contemporană.“ Şi-i lăsăm cu onoarea nereperată pe bieţii cetăţeni-infractori care-au dus ciordeala, mangla şi jula pe nebănuitele culmi ale artei?

Cultura, nr. 46 (22 noiembrie 2007) atacă subiectul prin Augustin Buzura – care centrează cu editorialul Derută, defensivă, diletanţi: „Urmărind evoluţia nebuniei antiţigăneşti şi antiromâneşti din Italia, am descoperit că opiniile bolnavilor psihici în această ţară pot fi luate în serios acolo unde te-ai aştepta cel mai puţin: în justiţie! Emilia Neamţu, martorul cheie al părţii italiene în procesul intentat lui Mailat (...) a fost internată la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu, cu un diagnostic ce nu e nevoie să fie tradus nici măcar pentru cei ce nu au habar de psihiatrie: sindrom disociativ cu tulburări de personalitate“. Alfred Bulai preia şi demonstrează cum se poate marca în propria poartă: „Prima şi cea mai importantă întrebare pe care presa noastră nu a reuşit, la începutul poveştii, să o formuleze, ar fi următoarea: cetăţeanul român arestat e cu adevărat autorul crimei? (...) Nimeni nu a părut în primă fază dispus să ia în calcul şi declaraţia lui, cum că a luat doar poşeta victimei. Toleranţii români erau mai preocupaţi de ideea că acest ţigan împuţit cum ar spune un şef de stat, ne strică imaginea ţării şi a noastră, a tuturor.“ Mădălina Firănescu conchide: „Iar ca să nu-l mai înjure romanii pe Traian (al lor, nu al nostru), pentru pacostea pe care le-a adus-o pe cap prin cucerirea Daciei, Hadrian istoricul, nu împăratul, a venit cu soluţia: coloniile penitenciare din Egipt.“

România literară, nr. 46 (23 noiembrie 2007) dă stingerea nocturnei europene cu editorialul lui Ioan Es. Pop: „Dacă întâmplări precum cea de la Roma, cu români sau alţi expaţi, aveau să se repete, o ură imensă, repede transformată în armă politică, putea dărâma întreaga construcţie ideatică a promiţătorului superstat al Europei.“ În prelungiri, Mircea Mihăieş marchează cu capul: „Căderea demografică a etnicilor români e însoţită de-o susţinută creştere a natalităţii în rândul grupului devenit problemă de rezonanţă internaţională. (...) Întrebarea se va pune în următorii termeni: cine pe cine integrează?“ Nu se putea fluier final mai inspirat decât cronica ce închide revista: cazul lui Roberto Saviano – „autorul în vârstă de 28 de ani al romanului-reportaj Gomorra – excepţională anchetă asupra criminalităţii napolitane legate de Camorra.“ Acum scriitorul italian se ascunde şi se deplasează doar cu o maşină blindată, păzit permanent de doi poliţişti, căci dezvălurile sale privind „realitatea economică şi antropologică a noii criminalităţi, cea care nu ezită să ucidă pentru a-şi apăra interesele legate de trafic de droguri, dar şi de dominaţie în afaceri imobiliare, cu textile sau în salubritatea oraşului“ i-au atras condamnarea la moarte...