Grosu vs. Caraman

Titanic Fals

Abia debutasem când i-am propus editorului Marin Mincu, drept recidivă, un op de parodii început prin 2000, Titanic Fals. Şi mi-a taiat-o scurt: “Nu! Mai scoate cel puţin un volum serios…, că-ţi sar rechinii la gât să ieşi aşa, fără operă!”. Abia îngăimai: „păi Sorescu… „Singur printre poeţi”… el chiar debutase cu parodii!“ MM împunse apodictic în aer cu degetul: „Da, dar era SORESCU!” Mi-a stat pe limbă să-i zic, dar m-a oprit degetul: …„da, însă doar el ştia, pe atunci, ca-i SORESCU!”… Între timp am mai publicat trei volume, deşi exerciţiul acesta – uneori polemic sau cinic, alteori pur stilistic – continuă şi acum. Redeschid acest dosar literar aici. Ghinionul (sau poate chiar ceva tradiţional creştin...) face ca noua „victimă“ să fie un apropiat: scriitorul, dramaturgul, bancherul, prietenul (când nu-i bancher...) Ştefan Caraman, născut în Tulcea la 3 ianuarie 1967 (la mulţi ani, la mulţi ani...) Piesa „atacată“ mai jos, M&M (couture a porter), a fost montată în 2001 de fenomenalul Szabo K. Istvan. M-am amuzat atunci, sub mustăţi, că regizorul a ales să „cripteze“ anumite monologuri în spaniolă... Apoi am avut acces la original, în volumul strâns de UNITEXT în 2003. Şi m-a pocnit ideea unei „didascalii întoarse“, spre dramaturg:

















P & P (fouture a porter)

ACTORUL (superior şi ironic): Păsărica...! Iată chestiunea pentru care s-au sacrificat vieţi, la umbra cărora s-au scris piese de teatru tulburătoare (ironic şi complice), şi cu reţetă de casă... cuvântul în urma căruia nu rămân prea multe amintiri (arată discret spre cartea pe care-o ţine în mână). Păsărin şi Păsărel, Păsărel şi Păsărin... sună frumos (iar complice şi ironic) dar numai în limba lui Caraman.... dar de ce Caraman? (se preface că se gândeşte) în sfârşit... (schimbă subiectul). Toate marile iubiri se termină prost. Ca şi (iar complice) unele piese de teatru... Alte se termină excelent dar nu încep deloc bine. Şi, la naiba, altele-ncep complet aberant şi parcă nu se mai termină! (revenindu-şi) Dar ce-mi veni mie cu Caraman? (răsfoind cartea timp de două minute). Fiecare-a muşcat, măcar odată în viaţă, din mămăliga iubirii. Fiecare-a trăit un mare deranj intestinal... Doar istoria s-a scris în rama unei iubiri exemplare, de ţară (spre public). Puteţi înghiţi una ca asta? Păsărici... atâta dârdâială şi consum de resurse, atâta cheltuială de frică şi pentru ce? (revine la carte). Trebuie să treacă o cireadă de timp (măsurând cartea) pentru ca doi tipi încurcaţi într-o afacere personală să spună lumii banalul lor adevăr: s-a sfârşit!! S-a descâlcit!! Viaţa parcă se usucă şi-n noi şi se derulează după acelaşi scenariu: plictis, cinism, autism... (ridică privirile şi mişcă admirativ din cap, apoi revine, măsoară cartea din toate unghiurile). Şi totuşi de ce atâta risipă? Specia se înmulţeşte şi fără asta; instinctul primar e suficient. Atingere, frecţie, anerecţie (aparte)... n-a găsit altă rimă! (fals cutremurat) Dumnezeule! Cât cinism! (Revenind la carte, pe care-o deschide la întâmplare, cu vizibil efort de-a o studia în linişte). Dar de ce vă vorbesc acum despre păsărici?! Puteam să vă povestesc despre ceva mai peren şi mai nobil..., sau puteam, na, să flecărim despre fotbal, ori să ne întrebăm de ce nu poartă cămilele sutien! (gânditor) Chiar! Nu mi-a trecut asta prin cap.... (desenând în aer cocoaşele unei cămile ca şi cum ar palpa nişte sâni) Auzi, sutien... (revine la carte) Păsărin şi Păsărel pot fi oricare dintre voi.. Oricare! (Se-ndreaptă spre public) Nu vă regăsiţi? (Ridică de pe scenă o oglindă care lăţeşte şi deformează.) Priviţi-vă! (Spectatorii se contemplă şi chicotesc; dacă nu chicotesc, asta e.) Păsărin... Păsărel... (roteşte oglinda spre alţii) Păsărel şi Păsărin... (mieros) Vă cunoaşteţi? (fără să aştepte răspunsul, răcneşte) Fals! Păsărel şi Păsărin s-au născut doar aici! (arată în carte), sunt nişte per-so-na-je, nişte actanţi imuabili, constant aceeaşi dar unici... Dac-aţi fi fost chiar voi... (dilematic), cine mai era autorul? Unde mai era şpilul cu cartea? Unde replica memorabilă, unde poanta fără egal? (Către un spectator, îndoindu-şi urechea cu palma). Aveţi vreo replică memorabilă, măcar una?! Rostiţi-o! (Şi mai agresiv, sare de pe scenă) Care-i nobila dâră pe care-aţi catadicsit s-o lăsaţi în umilul nostru real? (Forţează o spectatoare să se ridice de pe scaun, indicând teatral locul gol.) Cum, nimic?! Totul curat şi uscat? Nici măcar o pată mică, un strop... (complice) Folosiţi absorbantul ăla bun? (Spre public). Cum îl găsiţi, aşa lăsaţi locul! Gol!! (Înaintează spre fundul sălii.) Deşi sunteţi vii, din carne şi oase şi fiere, aveţi nevoie de noi!! ...Ce vă aşteptaţi să găsiţi? ...Şi după voi vin alţii şi alţii şi alţii şi alţii... (îngână, ieşind) ...Păsărini şi păsărele, pe la teatru se adună.... (răcnind de pe hol) Na, acum descurcaţi-vă! (Revine, calm) ...Acum să văd teatrul vostru!