miercuri, 3 august 2011

Pe limba focului


Obişnuim ca la nunţi să le urăm mirilor "casă de piatră". E în regulă: piatra are multe de spus, n-ai cum să te plictiseşti nici când rămâi singur acasă. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la o nuntă-n Olteanca am văzut, însă, ceva şi mai fain: o urare dansată pe care-aş traduce-o "casă de foc". Dansatoarea în negru din filmul de mai sus, Savina Stoitsova, e chiar naşa mirilor - de fel din Bulgaria, dacă are vreo importanţă, cert e că ştia să-i vorbească focului pe limba lui. Cealaltă dansatoare, Kaami Kaze, e din Olanda şi s-a născut în Egipt. Iar mireasa, Adina Luncan, e plecată din ţară de la 17 ani şi de 3 stă în Olanda, unde studiază artele la Academia Gerrit Rietveld [cum vă povesteam acum vreo 3 luni aici] De altfel jumătate dintre nuntaşi au fost din "străinătate"; printre ei, şi-o simpatică trupă de muzicieni polonezi, care-au parcurs peste 1000 de kilometri cu dubiţa - un soi de casă pe roţi - doar ca să-i întâlnească pe cei invitaţi să cânte la nuntă: Taraful Haiducilor. Cred c-ar fi meritat şi de-ar fi fost să parcurgă distanţa pe jos: infatigabila trupă, condusă de faimosul violonist Caliu din Clejani [Anghel Gheorghe - îl ştiţi din filmul lui Radu Mihăileanu, Concertul] a întrecut orice aşteptări - nu doar ca virtuozitate ci şi ca vitalitate: cred c-au cântat peste 16 ore, în special muzică lăutărească autentică, dar şi piese clasice, "grele" (de Béla Bartók, Aram Khachaturian etc) inspirate cândva de folclor şi-acum redăruite folclorului [proiect care se regăseşte şi pe ultimul album al Haiducilor - Maškaradǎ / Crammed Discs, 2007]. Ce să mai spun, oameni buni, m-am simţit iar acasă, de parcă pripegisem o mie de ani.

8 comentarii:

Iulian Tănase spunea...

Foarte, foarte frumos! Unde s-a ținut fericitul eveniment?

Mugur Grosu spunea...

în satul Olteanca, din Teleorman.
cred şi eu că-ţi place, mai ales prima dansatoare, care ne-ar fi putut fi colegă, având în vedere numele sub care se recomandă pe Facebook: Kaami Kaze :)

Adina. spunea...

:)
erata: sunt plecata de acasa de la 17 ani, dar in Olanda am ajuns abia acum 3 ani :) si de la anul plec iar! urarea cea mai potrivita cred ca ar fi traista de foc! oricum iti multumesc mult pt entuziasm si voie buna :).
Kaami e prietena mea cea mai buna, si citesc Kamikaze, dar uite ca abia acum am facut si eu legatura HA!

Mugur Grosu spunea...

:)
gata, am făcut ordine şi curăţenie, am pus şi link la liniştea zilnică, s-ajungă la toată lumea. Reverenţele sunt ale mele :) Banzai!

cetateanul_turmentat spunea...

Super! Vezi? Tocmai pentru acest tip de evenimente, viata este atat de frumoasa si atat de scurta.
Mai vrem!

Mugur Grosu spunea...

nu-i viaţa scurtă, ne lungim noi prea mult şi nu mai avem loc în ea :)

Carucioare spunea...

Deci e foarte tare:)

marul spunea...

hmmm