George Vasilievici, un premiu pentru fiecare

Miercuri, în pauza cenaclului Marin Mincu, întârziasem la o ţigară pe hol şi-am auzit de sus, în dreptul scărilor, glasul unei femei care râdea sau plângea, nu mi-am dat seama din prima. L-am întrebat şi pe Mircea: râde sau plânge? Păi... râsu-plânsu, a ridicat el din umeri. În cele din urmă am înţeles că femeia plângea, şi m-a tulburat asta. M-am întors în sală; multă moarte în textele Ilenei; prea multă moarte pe centimetru pătrat - aş traduce comentariul lui Mircea; acum şi la 2 litri jumate', aş fi putut completa, atâta la sută gratis, moartea-i oricum un bonus etc. Întors în sală, m-am apucat să le povestesc ce-auzisem: de la o anumită distanţă, plânsul e atât de asemănător cu râsul, de la  anumită distanţă viaţa seamănă atât de tare cu moartea!
Aşa. Şi-acum prezentul, acest hoit mereu fraged. Aseară am primit următorul mesaj:
"pregatesc un articol legat de cum s-a acordat premiul George Vasilievici pentru debut la CDPL pentru ca am aflat, evident, ca n-au existat alti concurenti sau vreun juriu, ar fi un premiu inventat asa din burta si, daca chiar e asa, atunci numele lui George este folosit intr-un mod scarbos, din punctul meu de vedere. I-am trimis intrebari si lui Un Cristian si Corinei Bernic pentru ca vreau sa inteleg f clar ce s-a intamplat si sa inteleaga si toti cititorii. Fiind si prieten cu George si destul de apropiat de Un Cristian, as vrea sa imi spui in cateva randuri parerea ta despre acest gest / fapt. Cum stii tu ca a fost si ce pozitie ai fata de asta?"
Am aceeaşi problemă de voce ca acum două zile: nu-mi dau seama dacă cel care-mi scrie râde sau plânge, dacă-i viu sau e mort. Cum aş putea să-i răspund? În fapt, nici măcar nu pricep întrebarea. Ce-ar fi de anchetat aici? N-am timp de anchete, dar dacă aceste-ntrebări există cu adevărat în mintea cuiva (chiar dacă nu-mi vine-a crede) răspund aici:
Acum două luni am pus la cale, împreună cu un cristian un eveniment în club A, un an fără George. Am motive să cred că am făcut bine. Mai pusesem ceva la cale, iar un cristian a anunţat asta public chiar în seara aceea: instituirea premiului naţional George Vasilievici. În fiecare an, în preajma zilei de 3 iunie (ziua de naştere a lui George), editura sa, Casa de Pariuri Literare, va publica, in memoriam, un debutant. Poate e cazul să o spun limpede: în mare parte, eu am fost "vinovat" de această iniţiativă (dacă-i de dat scatoalce, mie să mi le daţi). În preziua evenimentului purtasem o discuţie cu un fost coleg şi amic din Constanţa, Valentin Coman, care m-a anunţat că ar vrea să sponsorizeze un premiu naţional dedicat memoriei lui George, i-am spus că cel mai frumos, "cel mai george" ar fi să ajutăm anual un debutant să vadă lumina tiparului, mi-a spus că se gândea la ceva asemănător, l-am pus în legătură cu un cristian şi lucrurile păreau să se lege: cristi îşi asuma organizarea unui eveniment anual dedicat memoriei lui George, partea cea mai serioasă fiind acest debut anual şi, sunt nevoit să o spun, publicarea unei cărţi de-a lui George. Fireşte, doream să începem cu ultimul său roman, care-şi caută de ani buni editura. Aici, însă, intrase un alt tânăr editor pe fir, care ne-a convins c-ar fi vorbit deja cu mama lui George şi-ar fi obţinut drepturile de publicare; nu dezvolt, important e că ne-a promis că romanul lui George va apărea până pe 3 iunie. Prin mai i-am reamintit de promisiunea asta şi m-a încredinţat că volumul va fi gata la timp. Încă n-a apărut, dar asta e explicabil cumva: totul a fost din scurt. Din acelaşi motiv n-a avut loc, anul ăsta, nicio "preselecţie" pentru debut. Întâi de toate, cel care-a avut iniţiativa instituirii acestui premiu naţional şi s-a angajat să-l susţină financiar - pe numele său oficial, Grupul pentru Jurnalism, Cultură şi Comunicare - din motive strict birocratice, nu se putea implica în proiect într-un interval aşa scurt, aşa că am convenit să amânăm colaborarea pentru anul viitor. În plus, aveam la dispoziţie mai puţin de o lună pentru organizarea unui concurs, ceea ce nu e prea serios, dacă speri să găseşti autori de-o anumită anvergură. Pentru că un cristian anunţase public că editura sa va publica până pe 3 iunie un debutant in memoriam GV, iar în absenţa sponsorului trebuia să-şi onoreze promisiunea cu bani din propriul buzunar, a trecut peste programul editorial, a scos bani din buzunar şi-a publicat un autor pe care Casa de Pariuri Literare a găsit de cuviinţă să parieze: Corina Bernic. Fericită alegere, dacă e să-mi dau şi eu cu părerea. Dacă nu mă înşel (e posibil orice), unele texte din cartea aceasta apăruseră şi în revista Tomis chiar la rubrica ...Pariuri Tomis; de care, apropo, răspundea chiar George. Care, merită amintit, a fost un premiu în carne şi oase pentru toţi cei care l-au cunoscut. Un premiu incomod, ca multe altele. Pace vouă.

actualizare 1: autorul mesajului m-a anunţat că a renunţat să mai scrie articolul despre "modul scârbos". ce drăguţ.

actualizare2: am aflat de la Corina Bernic că a primit un mesaj similar prin care era, la rândul său, chestionată în privinţa faptului "mai mult decat deranjant pentru numele lui George, folosit doar ca scop comercial". Autorul mesajului avertiza că vorbeşte şi-n numele altor scriitori, "unii dintre ei ca si mine, prieteni cu George si, sper ca ne intelegi, putin bulversati de aceasta situatie". Corina a avut amabilitatea să-mi facă şi mie cunoscut ce-a răspuns şi să-mi permită să-i public aici răspunsul:

"Bună,
Citindu-ţi mail-ul mi-a venit în minte titlul unui volum de-al lui V. Leac „toţi sunt îngrijoraţi”, în acest caz fiind însă vorba „unii” – nu este chiar etic să vorbeşti la plural, în numele altora, fără să-i aminteşti. Scrii că ai luat deja legătura cu Un Cristian, deci cunoşti situaţia şi ştii că cele scrise acum de tine se apropie mai degrabă de un banc tip Radio Erevan. Eşti un pic mai tânăr decât mine, dar sigur ai auzit de unul cu o Volgă, dar de fapt bicicletă, iar nu dăruită, ci furată. Din tonul tău – cam tendenţios – reiese că s-a acordat un premiu, o finanţare etc.. Editura Casa de pariuri literare a publicat volumul meu pe costurile ei proprii, iar eu – prin contract, deci de comun acord – nu am primit nici un ban. Că s-a anunţat că volumul meu va fi primul dintr-o serie anuală de volume de debut publicate în memoria lui George Vasilievici, m-a bucurat foarte mult. Am considerat că astfel chiar că aş putea să fac ceva efectiv pentru memoria lui. Cum spui că pregăteşti un articol, sunt convinsă că te-ai documentat, deci ştii că am experienţa şi know-how-ul necesare pentru aşa ceva – fără nici un scop comercial, ci din obligaţie morală şi pe cât îmi va fi cu putinţă. Dacă poate fi considerat că este incorect să aminteşti de scrierile unui om - care în lumea editorială de la noi mai mult de piedici a avut parte –, nu pot spune decât că regret, dar este dreptul meu să nu fiu de acord cu acest punct de vedere.
toate cele bune,
Corina Bernic"

actualizare3: detest expresia "tot răul spre bine". dar taman asta-mi trece prin cap acum. am veşti bune: aici :)