marți, 5 octombrie 2010

o ofertă de nerefuzat

Am primit, prin poşta electronică, o ofertă incredibilă: "aproximativ 530 milioane de adrese de e-mail, cuprinzand adrese importante din toate tarile lumii importante precum sua, canada . anglia , italia , germaia etc .. la cel mai mic pret de pe piata!!! 650 de lei prin mandat online la poştă sau 700 de lei prin Fan Courier". Cum adică cel mai mic preţ de pe piaţă? Există o piaţă a adreselor de e-mail, poate chiar angrouri, cash & carry, silozuri? Mă apucă melancolia când meditez la grafomanul care şi-ar pune în cap să scrie peste jumătate de miliard de scrisori, fie şi electronice. Să fie paznicul de la baloturile de scrisori de la recent inauguratul Depozit de poezie? Sau poate paznicul de baloturi de la depozitul de proză? Despre toate astea, şi multe altele, îl puteţi întreba chiar mâine, după ora 18, pe mogulul literar Mitoş Micleuşanu, care va aduce nişte proză proaspătă din antrepozitele sale off-shore. La Metropolitană, birjar!

2 comentarii:

alice spunea...

şi ţie brutus? nush cum poţi refuza aşa ofertă îţi dă omu' soft profesional de trimis mesaje in masa cu licienta pe viata.

Mugur Grosu spunea...

soft e pentru amatori, daca era ceva hardcore poate mai discutam :D