În seara de Paşti, pe strada de sub fereastra mea au trecut un bărbat şi-o femeie care ţineau un copil de mână. Fiecare avea, în cealaltă mână, câte-o luminiţă albastră. Înaintau foarte lent, parcă temându-se să nu le stingă vântul lumina. Mă minunam ce fel de lumânări sunt acelea, cu lumină albastră, şi de ce atâta prudenţă: la etajul 8, de unde-i priveam, nu se simţea nicio adiere. Apoi m-am dumirit, nu erau lumânări, ci telefoane mobile: probabil erau absorbiţi de tradiţionalele SMS-uri de sărbători, şi de-aia înaintau aşa greu, să nu se împiedice. Bine că nu trecea vreo maşină. Bine că era şi copilul cu ei, să îi apere. Am comentat cu soţia: Hristos a-nviat, iată o veste îmbucătăritoare!
Urmând straniul obicei din ultima vreme, toată noaptea am visat acelaşi cântec. În special refrenul revenea obsedant: adiós, adiós mi amor, adiós, adiós mi amor:
5 comentarii:
mi-adusei aminte de asta:
http://www.youtube.com/watch?v=-_8haz1wAFE&playnext_from=TL&videos=lkqWNOvS7Fg
:)
Iti mai aduci aminte de Piru ? Daca nu , intreaba-l pe Gill . Candva a fost O3... , Mire... Salutari din Paris !
hei, Piru Vampiru'!! ar fi culmea să nu-mi aduc aminte! ca şi cum Jules Verne ar fi uitat că Passepartout a uitat lampa aprinsă când a plecat în jurul lumii :)
salutări din micul Paris, unde şaorma-i de vis!
Extraordinara melodie...
Trimiteți un comentariu