joi, 26 noiembrie 2009

dar, vai, ceas! dar, vai, palton!

o să ai un an de oscar, mă anunţase la începutul anului viorica – expert meteo la realitatea tv, unde prestam servicii de editor la starea vremii. îmi citise horoscopul şi încerca să-mi ridice moralul pentru că jobul ăla călduţ şi cretin îmi furniza cele mai crunte depresii. kakaia oscar? ai greşit filmul, i-am spus mohorât, nu ştiu decât un oskar, pastior, dar pe-ăsta-l mâncasem deja, toamna trecută, la festivalul omonim din sibiu, de unde-aş putea reţine cel mult patru, cinci replici schimbate la cafeluţă cu viitoarea laureată nobel, întunecata doamnă herta. dar chiar nu le reţin. iar asta ţinea deja de preistoria mea, plus că anul începuse cum nu se poate mai elegant, mai stelar, cu primul revelion sărbătorit la locul de muncă (și-aș mai putea număra unul, când "mi-am servit patria", în armată..) n-am mai rezistat multe luni, mi-am dat demisia. făceam haz de necaz cu amicii mei sideraţi că tocmai "în aste vremuri de crize" zvârlisem în budă cloşca cu ouă de aur: le declamam că, după andreea marin, răduleasca şi teo, venise şi pentru mine vremea să spun adio sticlei. ca o consolare cretină pentru unsurosul salariu pierdut (ai mei pierduseră o avere la fni, aşa că borfaşul n-ar fi meritat nicio virgulă de la mine) la scurtă vreme după demisie începură şi hăcuirile prin angajaţii din trust – evident, sub “convenabila” acoperire a crizei. cred că-s singura creatură din bătătura lui vântu care i-a părăsit auritele-i grajduri din raţiuni atât de bizare, care și-a permis luxul unei crize strict personale... poate că tocmai de-aia mi-a şi priit. n-aş fi eu dacă m-aş declara mulţumit, dar îndată ce mi-am recăpătat aerul am început să simt iarăşi gustul micii mele planete. pe măsură ce aerul umplea locul economiilor, respiram tot mai bine. când am atins fundul sacului deja levitam. ciudată creatură şi omul, ciudată adunătură de perle şi maţe...
ce nu mi-a adus anul s-a îngrămădit într-o lună: trei lansări, apoi trei lecturi publice, dintre care una la Praga (aflam, recent, de la fata-cu-floarea-in-vioara c-aş fi fost “excepţional” la Blecher... e sigur vorba de mine? mulţam!) o mutare în buricul târgului (chiar dacă mă mai caftesc, uneori, cu ţevile), un nou job, omenesc, excelent (nu spun încă nimic!) şi mai ce? şi mai ce? cât pe ce să uit de expoziţia colectivă de azi, organizată de Institutul Polonez şi girată de teribilul curator și critic de artă Erwin Kessler şi unde trebuie să fug în curând, la ora 18, pentru că ocup şi eu un perete, cu 10 desene din seria zoon Politikon.

ştiţi ce mă emoţionează teribil? nu credeam să mai apuc să expun vreodată la Atelier 35, trecusem de ceva vreme pragul fatidic ce i-a dat numele, aşa că mă consolam doar cu performanţa banală că depăşisem şi vârsta “cri(s)tică”... dacă treceţi pe strada Şelari, opriţi şi la numărul 13, se vede treaba că-i cu noroc!

ps. în ce priveşte numele acestui articol, dă mărturie pentru singurele 6 ore din viaţă irosite cu certitudine în săptămâna asta: luni am fost la conferinţa naţională a usr printre delegaţii scriitorimii strânşi să-şi aleagă capul. cu greu puteam irosi mai temeinic acele ore. reţin doar două vorbe din discursul funerar cu care manolescu şi-a adjudecat noul mandat, două vorbe pe care le-a smuls cu un şuier din viscere de patru ori! ceva de genul: “au fost şi neîmpliniri, mici, dar au fost, de pildă în chestiunea cutare, am încercat să fac şi să dreg dar, vai! aş fi vrut să fac şi treaba aia, dar, vai! şi-aș fi vrut să se-ntâmple şi treaba aia, cum să nu, mi-am dorit, dar, vai! n-a fost să fie! cât despre treaba ailaltă, zău că m-am străduit, dar, vai!” şi după fiece vai era câte-un vinovat, mereu altul, mereu altundeva, cât mai îndepărtat de pupitru. şi iată cum, cu 4 vai mici, dar bine ţintiţi, s-a cules alt mandat. ..regret să mă abat de la linie mărturisind următoarele: am avut şi eu câteva nerealizări, mici, dar au fost, însă mă privesc doar pe mine, nu le las în cârca nimănui, ele sunt doar ale mele. chiar şi-aşa, aş fi un ticălos să nu recunosc că, la aşteptările mele mărunte, pe măsura insignifiantei mele făpturi, chiar am avut un an de oscar... și-aş vrea să mulţumesc academiei, dar asta ar lăsa loc de interpretări, aşa că mă abţin.

6 comentarii:

vakulovski spunea...

Mugur, FELICITĂRI!, dar încă nu s-a terminat anu',
aşa că nici nu ştii ce t(n)e mai aşteaptă:D

Glumesc, dar oricum mai e pînă la moartea lui 2009:)

Pînă atunci -
ne vedem prin tîrg

warnin' bros spunea...

... ceea ce ar putea confirma, draga prietene, că destinul unui creator autentic este ambalat în cele mai (să te citez) "bizare" cazne.
ştii, totuşi 2010 este anul adevăratei crize, ca foamea din februarie după ghiftuiala cu resturile lui ianuarie:))
beware!
acu, ma duc sa citesc lungul interviu de pe blogul lui Mihai...

sora_de_razboi spunea...

La mai mare, Mugurache! Trebuie sa-ti mai spun ca postarile de genul asteia sint un deliciu pentru mine. Pe altii i-ar putea obosi, dar nu si pe mine, care m-am declarat de la bun inceput incintata de arabescurile pufoase ca nise matze de angora in diferite culori, si totusi clare ca o imbinatura de tevi, fiecare cu necesitatea ei, pe care le-am gasit la autorii turci.Nu degeaba Constanta, Mugurache, nu degeaba. Ce, nu acolo am mincat eu primul meu prinz complet turcesc?
Oricum, sa mai inchin un pahar de ayram virtual pentru anul tau de Oscar.

literaprinsange spunea...

kesller e un neinteles tare bun pe ale lui, felicitari pentru toate caci le meriti creativule!

uhitto spunea...

nu era funerar, ci ditamai parastasul festiv. caco leg de astigmatism electoral scriitorincest pot (in)jura caligrafia pariziana a mitocanitei tiriite prin cele prafuri de dat in ochi.

daca prestatia monumentului ar fost alta decit prostatia audientei poate-mi recistigam stima pierduta a manolinei bluf, dar greata si sictirul cu care cadorisi entitatea "dragi colegi" erau pe masura abilitatii fostbalistice a 7genarului.

lasa anul ca cine stie cit si cind incepe. matale scrie si lasa parerile ca aici duci piciorul strimb dupa cum a hotarit colectivul de pitpalaci ce o sa-ti dea cu sticla-n cap sa te desveti de despresii si descintece pentru paduchi morti.

Mugur Grosu spunea...

plecăciunile mele, prieteni... cât s-o putea să te-apleci din fugă, că-i pericoloso sporgersi :)