joi, 27 august 2009

Venere şi Madonna

Aseară. Săteam întins pe spate, cu lumina stinsă, şi încercam să pritocesc o poveste. Cu început, cuprins, încheiere - cum scrie la carte. De fapt m-am hotărât imediat să mai amân începutul - are prostul obicei să o lungească aiurea, să bată câmpii, şi-apoi se face nevăzut şi te lasă în mijlocul bărăganului să-i plăteşti nota. Nu, mulţumesc. De data asta ne concentrăm la cuprins. Dar nici cuprinsul n-are obiceiuri mai fine, aici chiar că trebuie să ai mintea odihnită şi să fii cu ochii în paişpe, că nu mai ai de-a face cu o entitate oarecum idealistă şi naivă, cum era introducerea, ci cu nişte grupuri organizate, bine puse la punct dar ale căror intenţii îţi scapă, o şerpărie de personaje, situaţii şi interese care-şi dispută supremaţia până când reuşesc să-ţi impună soluţia dorită de ele, indiferent de ce planuri aveai tu în cap. Aşa că cel mai bine-i să stabilesc de la început finalul. Odată bătut în cuie finalul, lumea interlopă de la cuprins dansează cum îi cânţi tu. Iar dacă nu-i convine, n-are decât să nu danseze! Dar ce-mi veni mie cu dansul? Şi dintr-odată am realizat că nu mai eram singur: la adăpostul întunericului, cineva îmi intrase în cameră pe fereastră. Şi îmi cânta, şi se unduia! Vai de mine, era chiar ea, Madonna! Poftim încurcătură. Mii de oameni o aşteptau la concert, au dat câte-o găleată de bani s-o audă, s-o vadă, s-o... audă, şi ea în camera mea, vai ce mai cânta şi se unduia! Dar eu dacă-mi pun ceva în cap, poate să-mi intre-n cameră şi Madonna, că-s tare ursuz şi lipsit de maniere. Aşa că i-am zis de la obraz: ştii ce, poţi să cânţi şi să te unduieşti cât vrei, dar afară, că eu acum am o treabă şi nici măcar tu cu 16 papi Benedict laolaltă n-o să mă abateţi cumva de la ea. Aşa i-am zis, dar asta n-a ajutat la nimic, căci ea se apropie şi mai mult, iar când luă o notă de sus, paharele de pe policioară i-au răspuns cu un zăngănit. I-am zis iar: degeaba cânţi şi te unduieşti că eu finalul nu-l schimb! Dar ea se apropie şi mai mult, iar când luă o notă de jos, o şosetă care se ascundea de o lună în spatele canapelei sări în mijlocul încăperii zvărcolindu-se ca un peşte pe uscat. Degeaba cânţi, i-am strigat, încercând să înhaţ şoseta, degeaba te unduieşti, că nu te bag nici măcar la cuprins, cât eşti tu de Madonna! Dar ea se apropie şi mai mult, şi luă o notă nici de jos nici de sus, ci fix din mijlocul grădinii Edenului, din pomul oprit. Şi-atunci povestea uită de poruncile mele şi muşcă pofticioasă din nota aia şi imediat i s-au deschis ochii, a cunoscut că era goală, a înhăţat şoseta din mijlocul încăperii şi s-a acoperit cu ea.

12 comentarii:

uhitto spunea...

ce picioare mari ai :))

crenguta spunea...

q.e.d.
dpdvdr teoretic, ai formulat in prima parte o geniala poetica!
mdn sks :)

Mugur Grosu spunea...

reverenţele mele, voi încerca să roşesc corespunzător! la urma urmei s-au plătit 5 milioane de euro pentru textul ăsta :)

543 spunea...

parca o si vad pe Madona la tine in camera.

scenarista spunea...

sunt tanar doamna (am ok-ul la polutii serale)
hey, man
toate bune?!

crenguta spunea...

ofcetopic: man, te-am sunat ca m-a sunat. aurel cogealac. vezi cum si cind apare prin bz, poate veniti si voi, si, de la coliba bursucului, poate sarim in valenii de munte, la harry. asa ca, daca le potrivesti tu pe toate astea, asigur eu transport si cazare. da sa fie pina in 14 sept, nu pe 5, nici pe 6 sept, ca-s arvunit, sau dupa 20 sept, ca tre sa iau startu cu dreptu in nouveau an scoler.
din gura colibei, cu drag si dor,
bursuc

Mugur Grosu spunea...

@543 - cum ma vezi si cum te vad!

@scenarista - aproape toate, buna sa-ti fie inima de scenarista! ma bucur sa te regasesc!

@aseara ne-am intalnit. are si el o fundatie de turnat, la cogealac. cum s-ar spune, cu o fundatie toti suntem datori.

Mircea Ţuglea spunea...

şi, cine erau venerele?

Mugur Grosu spunea...

Mircea, mai pune mâna pe carte :)) Venere nu “erau”, ci era!

“Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este,
Lume ce gândea în basme şi vorbea în poezii,
O! te văd, te-aud, te cuget, tânără şi dulce veste
Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alţi zei.
Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie,
Braţ molatic ca gândirea unui împărat poet,
Tu ai fost divinizarea frumuseţii de femeie,
A femeiei, ce şi astăzi tot frumoasă o revăd.”

Mugur Grosu spunea...

@crengule, activează şi tu cartea de oaspeti la hanul ăla, sau primiti doar elogii telefonice? :)

Mircea Ţuglea spunea...

@ mugur: ăsta-i un citat din Cărtărescu?

Mugur Grosu spunea...

@mt: nu, mai încearcă! :)