Melcscova

De câte ori pleca în vizită de documentare la Melcscova, directorul Institutului de Cercetare a Rimelor Comunismului ajungea la Vladivosmelc, unde se îmbăta muci. Dacă, dimpotrivă, pornea spre Vladivosmelc pentru un schimb de experienţă, era mai mult ca sigur că va ajunge la Melcscova, unde se îmbăta clei. Profanii ar putea crede că nu e cine ştie ce diferenţă, însă în munca de cercetare o cât de mică abatere de la ordinea lucrurilor e un dezastru. Comitetul de primire din Vladivosmelc dovedea cel mai înalt profesionalism în privinţa schimburilor de experienţă, însă îşi declina orice competenţă când venea vorba de vizitele de lucru, adică exact domeniul în care excelau colegii din Melcscova. Aşa că, de câte ori directorul Institutului de Cercetare a Rimelor Comunismului greşea adresa şi îşi anunţa vizita de la primul telefon public, îl ascultau cu atenţie, telefonau la Melcscova după instrucţiuni, apoi trimiteau o maşină să îl ridice şi încercau să-i asigure o cât mai călduroasă primire, urmând însă întocmai protocolul schimburilor de experienţă – pe care-l ştiau ca pe vodcă. Dar iată de ce toate aceste eforturi erau, cum spuneam, nule din punct de vedere ştiinţific: la un schimb de experienţă, oaspetele scoate ce are mai bun prin bagaje şi imediat gazda-i răspunde cu ce-i mai de soi prin partea locului. Să spunem, de pildă, că oaspetele scoate o sticlă cu pălincă de turt, învechită cinci ani în butoaie de dud. Se serveşte un rând în picioare, se sparge sticla goală şi imediat gazdele o înlocuiesc cu una de vodcă distilată prin cărbune de lemn, ce nu va apuca să atingă masa, fiind mistuită la fel de rapid. Se urează în ambele limbi şi ritualul se repetă de câteva ori, apoi oaspetele scoate, să zicem, o oală de sarmale, la care gazdele răspund cu o găleată de caviar de Astrahan, şi tot aşa: se mănâncă şi se bea cot la cot, respectând cu sfinţenie proporţiile egale cu care se face amestecul bilateral. În schimb la o vizită de documentare, musafirul nu e lăsat să-şi deschidă bagajele, pentru ca datele prelevate de la faţa locului să nu fie contaminate de niciun corp străin. Prin urmare, într-o astfel de deplasare nu se mai cară niciun fel de bagaje. Aşa se face că directorul Institutului de Cercetare a Rimelor Comunismului, odată pornit să se documenteze la Melcscova, ajungea la Vladivosmelc cu mâna goală. Iar comitetul de primire îl asista cu căldură dar mut, incapabil să se abată de la tipicul ştiut. Cum oaspetele n-avea bagaje, schimbul de experienţă se limita la ocheade şi monosilabe în ambele limbi. După ce reuşea, într-un fel, să se descotorosească de gazde, directorul începea pe cont propriu o anevoioasă muncă de cercetare in situ, luând cârciumile la rând până se făcea muci. În cele din urmă, lipsa de rezultate notabile fu remarcată mai sus, unde se hotărî înfiinţarea Comisiei de Investigare a Institutului de Cercetare a Rimelor Comunismului. Cum toate datele anchetei duceau la un singur fir, prima măsură a directorului acestei comisii fu să se deplaseze la Melcscova. Din motive necunoscute, însă, ajunse la Krasnomelcsk, unde i se pierdu complet urma.



* [Iulian Tănase mi-a aruncat, ieri, o mănuşă cu heliu pe care m-am repezit să o prind: oare ce mai fac melcii? Tot alergând după ea nimerii pe alte meleaguri, după cum vedeţi şi mai sus...]