jazz standards [1]: In a sentimental mood

Vara aproape s-a dus, îţi toarnă ultimii stropi de cafea din ibricul fierbinte, şi noaptea ţi se strecoară încet pe sub piele, şi fiecărui ţipăt de greiere îi răspunde câte o stea. "In a sentimental mood / I can see the stars come through my room / While your loving attitude / Is like a flame that lights the gloom". ..A cui să fie suflarea care ridică praful de pe aceste fiole cu gât lung şi subţire, în care Irving Mills şi Manny Kurtz turnaseră câţiva stropi din eterul melodiei lui Duke? În 1935, când Elvis Presley deschidea prima oară ochii iar Panait Istrati îi închidea pentru ultima oară, Marea Furtună de Praf care lovise America lăsase în urmă doar versurile lui Woody Guthrie. Mao Tzedun încheia Marşul cel Lung iar Adolf Hitler începea înarmarea Germaniei. Şi într-un oarecare depozit de tutun din America, Duke Ellington îşi încheia cântarea la o dănţuială, iar grangurele unei firme de asigurări din North Carolina insista să lungească petrecerea în cinstea muzicanţilor. Duke se afla la pian când unul dintre prietenii lui se luă la harţă cu două puicuţe. “Ca să-i împac”, ar fi spus, “am compus piesa asta, acolo, atunci, cu câte o fată stând de-o parte şi de alta a pianului.” Sau poate cântecul era deja acolo, plutise în încăpere cu mult înaintea lor, iar Duke n-a întins decât palmele după fluture, să le-mblânzească. După James Lincoln Collier, fluturele ţâşnise, de fapt, dintre tâmplele lui Otto Hardwick, “asemeni tuturor ideilor melodice ale celor mai cunoscute cântece ale lui Duke”. Sau poate ne preocupă prea mult această pădure de degete întinse după cel ce ne scapă. Iată-l, zboară şi-acum!
Îţi aminteşti, Sorine? Acum câteva zile îţi spuneam că nu suntem decât nişte mijloace de transport în comun pentru poezie. Şi mă împotmolisem, vorbeam despre un proiect literar dar îmi veneau pe buze doar pilde din jazz. Şi am promis că, repetând un joc învăţat de la Harry, o să deschid un fel de şotron cu audiţii comparate, pe care cei îngrozitor de adulţi l-au numit Jazz Standards. Să începem cu una dintre cele mai îndrăgite teme şi să ne minunăm de evoluţia sa în 71 de ani: In a sentimental mood.
Iată cea mai veche înregistrare, cu un neaşteptat, dar fermecător intermezzo al scriitorului şi jurnalistului olandez Simon Carmiggelt:
Duke Ellington - 1936


Django Reinhardt - 1937


Art Tatum - 1948


...evident, înregistrarea totem:
Duke Ellington & John Coltrane – 1962


Archie Shepp Group - Warsaw, 1978


ciudata suflătoare se numeşte Electric Wind Instrument 2000 :)
Steps Ahead - North Sea Jazz Festival 1985


Michel Petrucciani Trio - Japan 1988.


iată şi poezia:
Ledisi Anibade Young - 2002


Sonny Rollins - Bruxelles, 2007


actualizare [un an mai târziu]: am fost nevoit să scot din listă trei piese canonice, pentru că Youtube le-a ras de pe firmament, la reclamaţia unor samsari. dacă vor "dispărea" şi altele n-am ce să fac.