marți, 7 iulie 2009

Blackout [spectacol-lectura]


De mai bine de jumătate de an ţineam doar pentru mine înregistrarea spectacolului-lectură cu piesa Black-out, eveniment regizat de Georgeta Lozincă şi găzduit toamna trecută de Teatrul Ariel din Târgu Mureş în cadrul festivalului Dramafest, unde m-am nimerit printre cei 5 finalişti ai Bursei de Texte din 2008, şi dacă punctul care trebuia demult să încheie fraza asta nu-şi găseşte urgent loc de parcare o să instaurez dictatura virgulei şi-o să rămână şomer, mai ales că litera i are forfetar de plătit şi-i nevoită să renunţe chiar şi la părstilist. Hai că a funcţionat. Fragmentul ales aici este chiar finalul cât se poate de nefericit, să nu mai fie loc de alte ascunzişuri. În plus, dacă n-aţi aflat încă plotul, vi-l spun acum:
Cinci indivizi care nu se cunosc rămân blocaţi într-un Digestaurant - o toaletă publică ultramodernă - chiar în ziua inaugurării sale, prilej cu care ar trebui să descopere că nu se cunosc nici măcar pe ei înşişi. Printre ei se află un travestit, sau mai mulţi. Versiunea înfricoşător de lungă şi de integrală a textului poate fi frunzărită aici sau aici...
Nu ştiu nicio Academie căreia să-i aduc nişte kile de mulţumiri, dar sunt dator cu cel puţin o sacoşă de reverenţe pentru filmare lui Dan Masca şi teribilei sale echipe de la Reea & CulturaÎnMureş, care mi-a trimis posmagii prin poştă în vreme de viscol iar eu m-am învrednicit să-i împart abia pe caniculă...

Un comentariu:

q spunea...

Cred ca si actorii ar fi meritat o nominalizare. Pentru un spectacol/lectura s-au miscat, ori mai bine zis s-au nemiscat, foarte bine in rol.