Grosu vs. Bacovia

Titanic Fals

După unii, George Andone Vasiliu şi-a ales pseudonimul Bacovia prin abrevierea expresiei Bachus via, Calea lui Bachus. După alţii, pentru a-şi aminti, în ceasuri mai tulburi, de locul naşterii (Bacău, 4/17 septembrie 1881). Cert e că sub poemul său de debut, Şi toate, publicat în Literatorul la 18 ani semna încă V. George. Tot pe atunci e datat şi poemul Amurg violet, inspirat de-o mică traumă din anii gimnaziului: într-o toamnă, rămăsese ferecat toată noaptea în turnul bisericii Precista din Bacău, din pricina unui paracliser distrat. De numele său mă leagă tot o traumă de gimnaziu, pe când o profesoară de desen se străduia să ne iniţieze în tainele cromaticii apelând la cele mai nobile forme de sincronism cultural: în timp ce ne arăta ilustrate după marii impresionişti, ne recita din Bacovia, despre care ne povestea că avusese şi mari virtuţi de desenator. Reţin un tablou de Monet peste care declama, obsesiv, poemul Amurg violet în timp ce ne provoca să scoatem, din apă şi acuarele, propriile capodopere. Pe umed, insista ea, lucraţi pe umed, lăsaţi culorile să se difuzeze lin. Nu ştiu dacă din vina ponositelor scule de creaţie din comerţul socialist, or doar din neghiobie şi nepricepere, eu pictam ca un elefant: degeaba înmuiam pensula în borcanul de iaurt în care ţineam apa şi geaba frecam cutia de acuarele, încercând să scot infinitele tonuri de mov reclamate, desenul meu refuza să iasă frumos. Lucrarea mea semăna cu un pansament prelevat de pe-o rană urât mirositoare şi, cu cât insistam mai mult, cu atât se brânzea hârtia mai tare. Mai enervant decât asta era faptul că priceputele clasei scoteau pe bandă rulantă, şi fără niciun efort, capodopere impresioniste sclipitoare şi vesele doar lansând, pe hârtia umedă, picături mari sau mici de albastru şi roşu... Dar uite, s-a întors roata. Să vedem ce brânză a ieşit!

Monosilab

Ieri am fost la vot, am ales un porc,
Ştiu.

Acum nu mai pot de-aici să mă scot
Viu.

Azi mă duc la mall, o să-mi iau carmol
Mult,

Creierul să-l ung, până o s-ajung
Cult.

Dacă aveam cap în loc de spanac,
Zic,

Poate alegeam un alt animal,
Şic.

Poate o belugă, un rechin cu glugă
Roz.

Astfel aş fi scos cel mai norocos
Loz.

Poate o meduză, un şarpe cu buză
Gri

Ar fi fost mai bine, cine poate
Şti


Amurg violet

Amurg de har în şevalet...
Omleta-n blid e violetă,
O tanti cântă la chiuvetă,
Stomacul meu e violet.

Amurg de apă-n robinet...
Pe ţevi e-aşa o linişte cochetă,
Şi tusea-n gât mi-e amuletă,
Oraşu-ntreg - un sterilet.


De ce, bre

Te uită cum ninge cu zebre...
Şi strada e plină cu peşte
Mai spune s-arunce şi-un cangur
Pe-asfalt să-l aud cum trosneşte.

Şi-aruncă fotoliul în sobă,
Să-nceapă de-acum nebunia,
De nu se dechide fereastra
Deschide măcar butelia.

Să bem chestiunea cu paiul,
Prefă-te şi tu că eşti tristă;
Citeşte-mi o listă de preţuri,
Să-mi curgă şi ochii-n batistă.

Ce cald e în ţeastă la mine...
Şi-mi creşte măseaua de minte,
Te uită cum ninge cu zebre
Nu râde... , că n-ai nici un dinte...

E zi de salariu în ceruri
Şi soarele n-o să mai vină,
Te uită cum arde parchetul
Nu râde, mai toarnă benzină.

Eu nu mă mai duc azi la coasă...
Potop e de-acum înainte,
Te uită cum ninge cu zebre,
Nu râde..., vîsleşte-nainte...


Sonet

E-o noapte udă, grea, să mori nu alta,
Prin ceaţă ca-n ligheanele cu zoaie
Ard, părăsite, tristele tramvaie
Ca-ntr-o şosetă fumegîndu-şi balta.

Prin noaptea neagră - ce-mi apare oare?
Chiar strada mea, cu blocuri minunate,
Le-aud tuşind prin ziduri descleiate
Ca nişte scoici călcate în picioare.

Ca bumerangul mă întorc spre casă,
Prin nori de pipi sau de borâtură,
Săltat în colţi de câini cu ceafa groasă.

Aici, în ganguri, ca o prăjitură
M-aşteaptă moartea, zăngănind din coasă,
Ea face-un pas, eu o sărut pe gură.


Lacustră

De-atâtea nopţi aud plouând,
Sunt singur ca un bold pe fustă,
Aud tavanul supurând
Peste planetă ca o crustă.

Şi parcă dorm întins pe-un peşte
Pândit de-o suplă mulinetă
Şi-un gâlgâit îmi aminteşte
Că n-am tras dopul la chiuvetă.

Jilav stomacul mi se-ndoaie
Hidrantul gros îl miruieşte
Şi simt cum de atâtea zoaie
Buricul mi se dezlipeşte.

De-atâtea nopţi aud venind
Ceva din cer - un fel de lustră,
Sau poate-o venă ruginind
În coşmelia sa lacustră.


Meridian

Sezonul verii s-a finit.
Hotelurile dorm în glastre,
De-acum pisicile-s albastre,
De-acum planeta s-a ţicnit.

Şi-apare iarna într-o joi,
Icnind de zor pe-o trotinetă...
Când vântul suflă în trompetă,
Oraşul pute-a usturoi.