Penultimul testament
Dacă cineva are ceva de adăugat, să adauge acum sau să se abţină pe veci
(m-ai strigat, Maestre...?)
Dacă altcineva are ceva de comentat la adăugire, să comenteze înainte ca adăugirea să fie gândită, altfel aceasta devine definitivă
(vin imediat, sunt reţinut în grădină)
La sfârşit vă invit pe toţi în grădină, să ciocnim nişte şerpi
(se făcea că scriam la ultimul testament)
Mă gândeam la un model nou de pământ, decapotabil, cu deschidere centralizată, înclinat spre ocean
(mă împărţeam la toată lumea, cum mă ştii... mi-am lăsat şi mie)
Însă foarte puţin
(însă foarte puţin)
Omul dăunează grav singurătăţii
(cât să nu-nnebunesc de tot)
Omul joacă în echipa adversă
(mă scuzi, Maestre? sunt aşteptat la Cină)
Ok, decupează doişpe figuri din echipa adversă şi pune-Mi-le într-un plic
Testamentul
În ziua aceea când clipa încă se deplasa
pe jos (la maternitate băgau primele piese)
Până şi ea îşi dădea seama că era ultima repetiţie
(avea o sarcină dificilă cu un copil care voia să-şi fie tată)
Şi asta doar ca ei să se bucure pe deplin de gustul adevărat
(când orice gând putea lua nişte carne pe el şi să iasă)
Fireşte că doar detergentul Meu scotea toate petele
(astăzi ştefan bănică se va scrie cu litere mici)
În evidenţă
(în evidenţă)
Şi chiar atunci Mă plimbam pe aleile îngrozitoare din sufletul cuiva care dorea să profite de pe urma Mea imaginând o metodă de-a-Mi conserva paşii spre-a da apoi lecţii unor balerine trufaşe
(tot atunci am trădat. au aruncat şi au huiduit. am regretat şi am plîns că n-aveam oglindă la mine - ar fi văzut toţi eroarea din care fuseseră invitaţi în aceeaşi viaţă)
Nu M-am putut abţine şi-am pus să-l împacheteze ca să ţi-l dăruiesc
(n-a ajuns ţipla şi i se vedeau picioruşele. dădea din ele. era aşa de simpatic. ca avorton, aducea a poem)
Te las o clipă căci jos M-aşteaptă un manuscris pe care vreau să îl termin. Cât de curând
** Ştefan Caraman feat. Mugur Grosu, 8 august 2002
de ce-am rămas singur
1.
îi stătea bine viaţa sub cur
puteam face orice chiar şi-o adevărată fixaţie
pe imaginea asta de crist neglijent
se îmbăta des cu oţet
ieşise din maică-sa ca un cui cineva bătea cu furie
în capătul celălalt se răstea
la lumină o soma să nu-şi irosească sămânţa
pe faţa lui chiar nu mai ai cafea
fă-mi o iarbă
(fac orice dar nu literatură acum
nu se mai poartă)
l-am înconjurat cu ameninţări aberante
l-am dus la Zoo
i-am arătat ce păţesc animalele
i-am strîns capul în braţe matern
cu putere
l-am pansat după aia patern
cu eclere
atîta creier irosit ca o ceaţă de frişcă pe ştrase
n-am reuşit decît să-i smulg un autograf
sub cuţit un plîns scurt de turelă
aducea ca gust cu un jet de dantelă
la sfârşit m-a ghicit
şi-acum zace lăţit pe tricoul meu oranj violent
şi-acum ling la el câini poeţi bagaboante
(scuzaţi dar nu fac literatură acum
nu e timp) iubeşte-te-n mine
vierme
iubeşte-te-n mine
2.
vorbea supersonic precipitat
iar la intervale scurte de timp se ştergea
de cuvinte putea fi un adevărat buletin
meteo un paşaport zâmbea din nas
şi pocea mereu cuvîntul crişana
umbla mereu cu două axile sub
braţul drept era credincios îmi venea
să-i indic cu băţul zonele în care poţi
să te-adăposteşti de trup însă toate
erau ocupate destul de moi şi de verzi
uneori şi albastre cu urme
totuşi s-a-mpiedicat am parat
sorbind din paharul Tuborg
cu bere Ciuc muşcând din barba cămilei
cu sâni puţin panicat de reforma solară ziua
de vineri e pentru irosirile gratuite pentru
conflicte majore şi premierele HBO (scuzaţi
dar nu fac literatură acum de ce-aş face)
o masturbezi egoist faci ce faci
şi nu mă asculţi aşa ai făcut
întotdeauna mai ales cînd nu te aflai
în aceeaşi încăpere cu mine
sau cînd vorbeai la un alt aparat
genital când mângâiai cu silabele tale prelungi orice
pâlnie
nici un gest de milă nici un accident din care să te extrag
bucăţele de ce-ntr-o zi voi înfăptui o crimă – viaţa
are farmec doar pentru că-ţi poţi proiecta un sens
doar pentru că poţi uneori să atingi să pui mâna
voi pune mîna
pe un pistol şi-am să trag
aşa cum n-am mai tras niciodată (întîmplător
n-am mai tras niciodată)
mă voi descheia la fermoar
voi scoate ţeava lungă cărnoasă
am să închid ochii
nu vei privi
şi poate n-o să mă intereseze dacă în faţa ţevii
ai stat tu sau eu însumi
(scuzaţi dar nu fac literatură acum
nu sunt martori)
-------------------------------------
foto: Ştefan Caraman by Mugur Grosu, 2001
Un comentariu:
am descoperit recent, pe un cd pe care-l credeam distrus, niste texte de-acum 5 ani, de care uitasem; printre ele, materialul de fata, parte a unui proiect initiat de Stefan Caraman in 2002, intitulat Featuring...
eram ca fratii atunci, ne scriam mult si ne semnam fraM & fraC...
ca prim invitat in proiect, am fost si primul retras – din motive, am spus atunci, „personale“: desi chiar eram traversat de niste momente nasoale, adevaratul motiv fusese ca nu m-au prea convins rezultatele si nu ma prea inghesuiam sa colaborez la un proiect in care autorii genereaza un text colectiv mult mai slab decat puteau da, oricare dintre ei, separat...
el s-a tinut, insa, de idee cu dintii, a dus-o mai departe si-a scos si-un volum la Vinea, prin 2004 [cu George Vasilievici si Ondine Dietz.]. nu-s prea convins nici acum c-ar fi un volum reusit – se simt „lipiturile“, monologurile carpite de autismele celuilalt pentru-a mima acel dialog literar reclamat de titlu... cred ca „obiectul“ final n-a reusit sa depaseasca proiectul. totusi, ca happening – nu neaparat demn de-nmormantat intr-o carte, merita cercetat... recunosc ca, dupa 5 ani, textele astea brute / brutale, ma amuza si ma incalzesc mai mult decat multe altele, “reusite”. . . nu stiu prea clar de ce si nici nu-mi bat capul.
poate tot chestiuni „personale“...
Trimiteți un comentariu