sail away. madrugada„I just want to sail away
From it all
Freedom is impossible
This I know“
asta cânta dimineaţa când a sunat telefonul.
de-atunci bolovanii din ochi scuipă sare şi apă
de-atunci bat în fotografiile voastre
niciuna nu mă lasă să intru
23, 24, 25, 29
şi-am fi putut număra ascunzându-ne până la adânci bătrâneţi
v-a luat şarpele de asfalt ce duce la vama veche
v-a luat în zbor şi nu s-a oprit până dincolo
ce e dincolo? deschide prietene drag
şi lasă-mă să zâmbesc iar lângă tine
deschide-te-n umărul meu ca o pană şi-nvaţă-mă
cum se intră şi iese din asta
de câte ori ai văzut ştirea asta un accident oarecare ţăndări de oameni şi fiare pe străzi reporteri ciugulind rămăşiţele numărându-le uniforme descriind circumstanţele umbre sprijinind ambulanţele toate acele făpturi pe care moartea le cheamă la slujbă de câte ori ai schimbat canalul acesta de câte ori ai stins moartea cu degetul cu un singur buton cu o singură apăsare de câte ori ai surâs şi-ai crezut că nimic nu te poate atinge
de câte ori dragă Tudor?
de câte ori tu Simona?
de câte ori dragă Alex?
de câte ori dragă Vlad?
era o putere secretă pe care nu n-o mai ştiu
deschide-mi te rog aruncă-mi cheia acum
arată-mi butonul să schimb canalul acum
ajută-mă să te sun acum chiar acum dă-mi credinţa că-mi vei răspunde acum chiar acum întinde mâna şi-ajută-mă să urc lângă tine să sar în primul autobuz chiar acum să merg la the fish surâzând chiar acum ştiind că te aflu acolo certându-mă întrebându-mă ce-am făcut unde-am fost unde-am risipit timpul meu pentru tine certându-mă întrebându-mă de ce m-am închis în om ca-ntr-o poză spunându-mi că mor câte-un pic de câte ori nu-ţi răspund la mobil că sar în gol de câte ori am fereastra închisă la messenger că uit distanţa dintre prima clipă şi ultima că te strig degeaba acum şi-ţi cer cheia
23 24 25 29 tu
de patru ori câte unul tu
şi abia învăţasem să numărăm
şi-abia învăţasem să iubim unul
dimineaţa încă în beznă
dansai cu şarpele şi deodată peretele ăsta
între mine şi tine
ai găsit? ai ştiut? ai văzut?
pana de înger izbindu-te sărutându-te îmbăindu-te
cu lumină?
vlad, e liber drumul acum?
e aici sau acolo, simona?
alex, e jos sau e sus?
tudor, this is not the end of the trip?
bat cu degetul în fotografii să deschizi
lângă mine vreau să te-ntinzi şi să râzi
pentru-ntâia singura oară acum
„Well, this is where it all begins
Begins to stretch and part
If we were to be changing things
I wouldn't know where to start“
5 comentarii:
till death shall tear us apart...
moartea un accident genetic, nu? sau cum? citesc si parca ma fac vinovat, stii de ce spun asta. am refuzat de doo ori sa mergem in fish. nu vreau sa ma incarc de culpa asta. acu ma rotesc la 180 si vad ca eu sint de vina. daca acceptam invitatia lui maparlo acolo, poate ar fi fost altfel. kkt, mugure, e o culpa de care nu pot sa scap. e? pot? si la ce?
sd
asta sint eu, sorin dinco
nu frate. si eu m-am intrebat m-am tot intrebat m-am tot intrebat. m-am rotit nauc intre gratiile acelor daca.
daca nu era concertul ala din varna, daca avea legatura cu acea supriza pe care intentionau sa mi-o faca, daca mergeam si ne intalneam cu ei in the fish, daca ii telefonam inainte ca ei sa porneasca, daca le-ntarziam si-o secunda plecarea, masina aia n-ar fi intalnit-o pe cealalta. intreaga configuratie ar fi fost alta. insa, in cheia asta, orice gest, al oricui, cat de mic, orice interventie, a oricui si oricand, cat de mica, ar fi schimbat radical toate lucrurile. in mai rau sau mai bine. nu stim caile astea. stim doar ca n-am fost acolo atunci. si ne doare ca ei nu-s acum.
chiar si faptul ca suntem atarna mai greu ca o culpa.
faptul ca sintem
vorbaretzilor... 23 24 25 29, ufff. Doar pe Tudor il stiam.
Trimiteți un comentariu