joi, 9 mai 2013

Frazeologia de protocol și libertatea de expresie

Nu mă dau în vânt după evenimente festive, dar ieri m-am nimerit la două - cum nu se poate mai diferite: întâi o recepție oferită de Ambasada Poloniei  - țară care, la 3 mai 1791, a dat prima constituție din Europa și-a doua din lume, după Statele Unite; întâmplător, 3 mai e și Ziua Mondială a Libertății Presei, dar despre asta ceva mai târziu. Soareaua era prilejuită de Anul prieteniei polono-române (20 de ani de la semnarea tratatului bilateral), eveniment unde-a cuvântat liber și premierul Victor Ponta; mă așteptam ca după frazeologia de protocol să aud, cel mult, o glumiță despre aniversarea noastră –anul obștescului sfârșit al actualei Constituții (dacă le iese pasiența și-o vor schimba, în sfârșit); însă domnia sa a preferat să încheie cu o glumiță pe obsedanta temă a coabitării - ceea ce, dacă i-am deslușit bine engleza, a fost mai degrabă o gafă: nu pui în aceeași oală cooperarea dintre popoare (prietene) și coabitarea (de compromis) premier-președinte. În fine. După ce-am schimbat niște vorbe cu câțiva oameni de treabă pe care-am avut bucuria să-i reîntâlnesc, mi-am zorit bicicleta la Cheful Presei, organizat anual de ActiveWatch; am ajuns prea târziu pentru crema serii – bilanțul libertății de exprimare pe anul trecut, cu premianții și repetenții săi, dar fondul – Raportul Freeex pentru 2012 – merita, oricum, studiat pe-ndelete, din scoarță-n scoarță (cerebrală, firește). Am făcut acum asta. Horror! Nu comentez, studiați-l! Menționez doar că la capitolul “III. AGRESIUNI / Autoritățile încalcă legea adunărilor publice” (pg. 33) apare un caz în care am fost și eu implicat:
Pe 6 octombrie, 25 de persoane au fost reținute și transportate cu blindata Jandarmeriei la Secția 3, pentru că s-au întâlnit la Hala Matache să reclame lipsa de verticalitate a Primarului Sorin Oprescu. Deși acesta a promis că va menține Hala Matache pe actualul amplasament, a lăsat Hala, care este monument istoric, pradă recuperatorilor de fier vechi și a declarat public că intenționează să o „mute”, lucrul acesta însemnând translatare prin demolare. Timp de mai bine de o oră , zeci de jandarmi le-au interzis trecătorilor să se apropie de Hala Matache și le-au deviat traseul cu scopul de a preîntâmpina/ descuraja/ intimida strângerea oamenilor în jurul acestui monument istoric. Celor reținuți li s-au întocmit procese verbale de avertisment pe motiv că ar fi participat la un protest illegal”. 
Nu aș fi îndrăznit aseară să-l tulbur pe premierul nostru glumeț cu interpelări deplasate (pentru amintitul context...), și cum singura oală de care dispun e aceasta, îl informez indirect, prin cei care-i fac monitorizarea presei, blogurilor și goagălului, că încă așteptăm un raport despre măsurile luate pentru sancționarea acelor abuzuri:
Excelență! Oricât de formal ar părea, așteptăm niște scuze! …Până atunci, vorba tatii, nu vă salut 

*film de Vlad Petri / foto de Alexandru Oglinda

Un comentariu:

Monica spunea...

Nu va salut:)) tare