Andrei Pleşu, 2009: "Votul obligatoriu. Sînt pentru. Nu în principiu, nu din raţiuni teoretice, ci cu gîndul la circumstanţele particulare ale vieţii politice româneşti. Cred că e preferabil să consolidăm, prin lege, anemicul simţ civic autohton, decît să fim campionii absenteismului european şi să ne lăsăm conduşi de opţiunile (aproximative) ale unei minorităţi active sau manipulate. Cred că nervii sînt mai buni decît lehamitea, că îndeplinirea unei obligaţii antipatice e mai utilă decît satisfacţia unei libertăţi fără reguli. (...) Chiar dacă o parte dintre alegători depun, intenţionat, un vot alb sau unul nul, vom avea o mai corectă imagine a ceea ce sîntem şi a rezultatului electoral, decît încercînd să ne imaginăm ce ar fi votat cei care n-au votat. Dacă 60% dintre cetăţenii ţării votează nul, aflu ceva mai semnificativ despre judecata lor politică, decît dacă 60% dintre ei nu votează deloc (din motive infinit diferenţiate şi deci nesistematizabile: dezgust, plictiseală, lene, apolitism, tembelism, somnolenţă, mahmureală etc). În România, uneori, pentru a fi responsabili, oamenii trebuie, din păcate, să fie provocaţi, aţîţaţi, împinşi de la spate. (...). Propunerea dnei Adriana Săftoiu (cu privire la obligativitatea votului) mi se pare, deci, raţională."
Andrei Pleşu, 2012: "Nu voi merge la referendum. Niciunul din motivele pentru care nu voi merge nu poate fi definit ca 'boicot'. Nu merg mai întâi pentru că a merge la referendum e un drept nu o obligaţie şi pot să-mi exercit drepturile cum cred eu de cuviinţă (...) M-am plictisit să tot aleg în România 'răul cel mai mic'. Refuz să mă las manevrat de ură şi orgolii personale. Nu văd niciun motiv să înlocuiesc un berbec cu două gâşte."
Mie iniţiativa aia din 2009 mi s-a părut şi mi se pare, în continuare, sinistră, pentru o ţară cu reflexe totalitare atât de vii încă. Mă bucur că n-a trecut şi că Andrei Pleşu şi-a putut, astfel, exersa dreptul la plictiselă şi minunatele sale vorbe de duh citate cu-atâta voluptate în stânga şi-n dreapta.
PS. Cât despre ce nu s-a putut scrie aici, a scris Claudiu Komartin aici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu