luni, 9 aprilie 2012

ziua lui George

În copilărie, când aveam un necaz îmi tot repetam, ca pe-o mantră, o formulă pe care-o auzisem la oamenii mari: timpul e un zeu blând, timpul e un zeu blând. Tot ce-aveam de făcut era s-o tulesc din calea iureşului, să mă ghemuiesc într-un colţ şi s-aştept cu răbdare să treacă. Am încercat asta şi când am aprins o perdea şi era să dau foc la toată casa. Închideam ochii şi-mi repetam că visez, că trebuia doar să mă mut în alt vis şi flăcările aveau să dispară. N-a mers şi, din fericire, n-am insistat, m-am pus să car apă şi-am reuşit să sting focul. Apoi am revenit la primul plan şi-am încercat să adorm, să mă mut în alt vis. Mama veni prima acasă şi mă găsi ghemuit în bezna tencuită cu fum (era oprit curentul iar lumânări nu mai îndrăzneam să aprind). Dar, uite, vezi c-a trecut? Chiar şi mantra e alta: acum oamenii mari, sacerdoţi ai cuanticii, spun că timpul e o cantitate discretă. Atât de discretă că nici nu ştim când dintr-un an se fac doi. Uite, s-au şi făcut. Doi ani de când George a uitat mantra lui preferată: azi.
"Câtă măreţie există?", se-ntreabă Sorin. Şi el se mai ghemuieşte, uneori, într-un colţ şi încearcă să uite. "„bă, frate”, parcă-l aud, „astea-s prostii. am prea puţin timp să-mi bat capul cu ele”. şi aşa a avut. dacă aş socoti în termenii lui, aş observa că diferenţa dintre cât a trăit George şi cât trăiesc eu e compusă dintr-o sumedenie de „prostii”. îţi baţi capul să le pricepi, că-s inevitabil ale tale şi cu ele mori. şi, cu asta, basta"
Miercuri, aşadar, în Club A. Co memorăm. Până uită şi de noi zeul

'

2 comentarii:

Gramusteanul spunea...

George Vasilievici a fost, este si va ramane mereu alaturi de mine. In fiecare an si in fiecare moment mai greu al existentei mele imi este dor de el, de copilaria lui, de maturitatea lui, de viata lui trecuta cu zambetul si cu mistoul pe buze.
Sper sa ne revedem cu bine dincolo, tizule!

Frunza din Palma spunea...

voi cauta si eu pe net george vasilevici