marți, 13 decembrie 2011

poejazz. lansare cu cântec

Acum 14 ani, la Muzeul de Artă din Constanţa, Harry Tavitian mi-a oferit cel mai frumos cadou de Crăciun pe care mi l-am imaginat, invitându-mă să particip la Atelierul de improvizaţie nr. 33 "Praznic". Din fericire pentru urechile cuvioasei asistenţe eu nu am cântat, ci am realizat o instalaţie cinetică din câţiva kilometri de sfori şi 1000 de linguri de lemn suspendate deasupra publicului, linguri care, şi datorită unor entuziaşti din public care s-au oferit să mă ajute la păpuşărit, au dansat literalmente în ritmul muzicii. A fost un eveniment de pomină, începând cu aventura achiziţiei tuturor lingurilor de lemn disponibile în oraş, fapt care-a băgat în sperieţi toţi vânzătorii ambulanţi şi mi-a asigurat onoarea de a-l cunoaşte personal pe bulibaşa lor, sau cum s-o fi numind şeful lingurarilor (un om tare de treabă, care mi-a făcut şi-o reducere grasă când i-am explicat că depăşisem dramatic bugetul şi că preţioasele ustensile urmau să servească la hrana sufletului iar nu a burţii) până la iureşul final, când de exaltare am rupt nişte frânghii şi-a început să plouă cu linguri în sală. De-acolo se trage şi lingura care-mi atârnă la gât în fotografia de-alături (şi care apare pe spatele cărţilor mele experimentale din seria zapping). Alături de Harry, în seara aia de pomină au mai cântat Corneliu Stroe (dr), Lucian Ban (p), Vlaicu Golcea (b), A.Ştefănescu (dr) şi Edi Neumann(ts). L-am lăsat la urmă pe Edi pentru că la el doream să ajung: după 14 ani am bucuria să-l reîntâlnesc iar "pe o scenă", graţie editurii Tracus Arte care organizează un eveniment în clubul La Scena, joi, 15 decembrie, de la ora 21: o dublă lansare - cartea lui Radu Ianovi, "dansând cu spatele în întuneric", şi cartea mea, grossomodo, în deschiderea unui recital de poezie şi jazz, în fapt un dialog pe care l-am putea numi poejazz.
PS: O condiţie minimă, la intrare, va fi să prezentaţi una dintre cărţile amintite, ori să o cumpăraţi direct de acolo. Prestăm şi cu sala goală, că doar de bucurie ne întâlnim, dar îmi place să cred că se poate mai mult :)

2 comentarii:

Şerban Tomşa spunea...

Domnule Grosu,
aș fi onorat dacă aș putea găzdui pe blogul meu, în preajma sărbătorilor, două poeme care vă aparțin și la care țineți mult. Mi le puteți trimite, alături de două-trei texte critice și o bibliografie, pe adresa : biblioteca_lui_noe@yahoo.com
Dacă vă surâde ideea, postăm și o fotografie.
Vă mulțumesc.
Cu admirație și prietenie,
Șerban

Mugur Grosu spunea...

cu mâna pe inimă vă mulţumesc. v-am răspuns.