Mai ieftin decât mersul pe jos

Asta e prima mea bicicletă, fotografiată acum 15 ani cu primul meu aparat, un minunat Praktika [bine, primul meu aparat "de pozat" a fost strămoşul sovietic al săpunierei, un Этюд (Etude), adjudecat pe la 10 ani din ce-am reuşit să strâng cu colindul, dar dacă încep inventarul cu el ar trebui să adaug şi tricicleta în capul listei mijloacelor de transport personale...]. A fost şi unul dintre primele mele diapozitive; motivul pentru care nu arată prea bine e că pelicula (pierdută-ntre timp) fusese scanată de un amic cu o sculă de amatori (pe atunci nu găseai agregate din astea pe toate drumurile). Dar pentru mine chiar și asta îi dă un farmec în plus: sunt aici o mulţime de istorii private sensibile, aşa cum acel răsărit rezumă toate bântuirile mele prin Dobrogea cu acest tovarăş de drum. Îmi aminteşte de lotcile Deltei, pe care vechii pescari refuzau să le distrugă după ce-şi treceau veacul, aşa că le lăsau să adoarmă pe ape... Nu ştiam c-o voi pierde-n curând: mi-au furat-o dintr-o scară de bloc. Şi era abia începutul: sunt la a cincea bicicletă şi ştiu că viitorul ei hoţ n-o va lăsa nici pe ea să adoarmă... Un lucru bun tot există: cei care s-au bucurat de celelalte bicle furate au înmulţit, inevitabil, rândul bicicliştilor, masa lor critică în acest război de uzură dintre om şi maşină. Pe vremea aia eram o specie rară pe străzile Constanţei, anexate de halucinanta expansiune a autovehiculelor, şi singurul motiv pentru care n-am fost mazilit de maşini (deşi am trecut prin trei experienţe extreme) e că, probabil, imaginea caznelor mele în trafic era mai utilă "cauzei" lor decât dispariţia... (în acest război sângeros, benzinofagele au reuşit, totuşi, să alunge tramvaiele din oraş - taman când crema metropolelor europene descoperea că-i mai cool să le înmulţească...) S-au schimbat multe de-atunci, mai ales în capitală, chiar dacă n-aş aminti apariţia pistelor de bciclete printre schimbările bune, din simplul motiv că majoritatea celor din Bucureşti sunt simple butaforii, de ochii soacrei UE, bune doar în statistici: lăsând la o parte miile de maşini parcate sau chioşcurile ridicate peste noapte în calea lor, adevărul murdar e că edilii s-au mulţumit să mute sâcâitoarea problemă de pe tarlaua maşinilor în rândul pietonilor, cu care bicicliştii sunt puşi acum să-şi negocieze fiecare palmă de pământ. Nu de puţine ori sunt vânat şi apostrofat în trafic de şoferi indignaţi că le-am încălcat sacrul teritoriu şi mă văd nevoit să le explic cu răbdare că: aşa-numitele piste sunt ocupate tot de maşini, sau de pietoni pentru care n-a mai rămas loc după ce le-au tăiat trotuarul să-mi facă mie pistă; că i-aş putea pune-n pericol pe prichindeii care mi-ar putea tăia calea în orice clipă, iar viteza mea e apreciabilă, pentru că nu "mă plimb", ci mă deplasez în sensul cel mai comun al oricărui mijloc de transport; şi că, de peste patru decenii, de la Convenția de la Viena privind traficul rutier, bicicleta este considerată vehicul, iar cel care o conduce este ...șofer! Ce să căutăm pe trotuar? Victime?
Dar iată ceva amuzant: săptămâna trecută, din pricina sâcâitoarelor ploi, mi-am lăsat bicla acasă şi-am luat troileibuzul. La un ambuteiaj, am depăşit un taxi pe care era vopsită următoarea reclamă: "mai ieftin ca noi e doar mersul pe jos!" Mi-a smuls un surâs sardonic: ce mincinoasă reclamă! Nimic nu poate concura bicicleta. Şi iată de ce: conform ciclocomputerului (cică aşa se numeşte cesuleţul de bord), doar de când s-a lăsat căldura am parcurs cu bicicleta peste 500 de kilometri. La preţul firmei de taxi, asta m-ar fi costat vreo 700 de lei, ceva mai mult decât suma cu care mi-am cumpărat bicicleta - prin urmare deja merg pe gratis. În contrapartidă, dacă aş fi parcurs distanţa asta pe jos aş fi pierdut cam 100 de ore (patru zile şi patru nopţi din viaţă), fără să pun la socoteală perechile de botine distruse. Alţii mai isteţi decât mine au demonstrat că bicicleta e cel mai eficient energetic mijloc de transport, cam de patru ori mai grozav decât mersul pe jos... Şi dacă tot i-am pomenit pe isteţi, fiţi atenţi: prietenii de la revista de arhitectură Zeppelin organizează un concurs de fotografie cu tema Oraşul bicicletelor. Pe lângă miza care cred că e pentru toţi evidentă, e pus la bătaie şi un album de colecţie, oferit de librăria Okian: Poetics in Architecture. Hai, pe cai şi fuga la fotografiat, aveţi răgaz până vineri la prânz. 

actualizare: puteţi "răsfoi" albumul aici. Veţi găsi şi 3 situaţii absurde, surprinse de Raluca Enache, în legătură cu aşa-zisele piste din Bucureşti şi ce cârâiam mai sus.