Catedrala andaluză

Erau ultimele ceasuri pe care le mai aveam de petrecut în Sevilla. Năuc, obosit şi oarecum trist, apăsat de senzaţia că asta-i tot ce ne-a mai rămas - să fim, pe rând, turişti sau suveniruri. Înaintam fără să mai opun rezistenţă, rostogolit de valurile de trupuri vorace, străine, grăbite să umple intestinele cartierului Santa Cruz. Şi l-am văzut pe omuleţul acela zidit în aer, la doi paşi de cea mai mare biserică gotică din lume, care ascunde mormântul gol al lui Cristofor Columb. Cel mai mare cavou din lume, pentru un mormânt gol. Cu intrări separate pentru enoriaşi şi turişti, ambele straşnic păzite de forţe de securitate. Iar pe străduţa alăturată un omuleţ şi-o chitară înălţând altă catedrală, la scară umană, fragilă, aproape invizibilă, transparentă. M-am tras de cealaltă parte a căii înguste, m-am aşezat. Şi între cele două catedrale - morminte goale, morminte pline - toată lumea aia care trecea, îşi continua înaintarea istovitoare atât de uşor de confundat cu istoria, o sumă oarecare de zgomote, glasuri, telefoane mobile, scutere, polizoare, pantofi cu toc, turle răsturnate, pantaloni, buzunare goale sau pline, haine locuite sau abia bântuite, suma umbrelor dragi sau străine care se duc, se vor duce, s-au dus. El este Pablo Gamboa, singura catedrală din Andaluzia în care-am intrat. Mi-ar fi plăcut să adorm în ea.

PS. Isis Abigail mi-a scris pe Facebook că piesa, numită "Mi unicornio azul", e creaţia faimosului cantautor cubanez Silvio Rodriguez. Am găsit şi-o traducere în engleză: "My blue unicorn,/ I lost it yesterday./ I left it grazing and it disappeared./Any information, I will pay for it well./ The flowers that it left behind don't want to talk to me."
...Şi tot de la Isis, acest cânt pentru Maiakovski.