miercuri, 27 octombrie 2010

Tata


Mi-e şi ruşine să spun de câţi ani am în cuptor o carte la care n-am mişcat niciun deget. Ştiu doar cum se va numi: Superstar. Dar nu s-a copt încă. E genul de carte care te strigă când este gata. Nu m-a strigat. Sau nu m-am copt încă. Stau lângă cuptor şi mă cuget. Abia aştept s-o citesc! Cam ştiu şi la ce să m-aştept. Negreşit, unul dintre eroii centrali va fi tata. Îi datorez, deja, multe din editorialele strânse-n volumul Măcelărie (o fugară selecţie găsiţi în revista Tiuk!, în senzaţionala ediţie Paşii taţilor noştri). Îi datorez multe altele. De pildă faptul că prima muzică pe care am ascultat-o a fost jazz-ul. Pe când abia făcusem 5 ani a început să mă ia cu el la un club unde se asculta pe rupte free jazz - o chestie incredibilă, aproape clandestină în vremurile când puşcăria şi România erau sinonime. Şamanul bărbos care oficia acolo săptămânal mi-a dat peste cap toată viaţa, şi-avea să-mi devină tată spiritual: Harry Tavitian. Aşadar îi datorez tatii încă un tată. Primii bănuţi i-am câştigat tot datorită lui, pe la 12 ani: fiind unul dintre primii jucători de Scrabble din România, m-a dus şi pe mine, pe când eram băieţandru, la câteva turnee, dar de mine s-a lipit altceva. Pe vremea aia erau la mare preţ, printre copii, mesajele cifrate: colegii se împărţiseră în grupuri de interese şi fiecare grup avea un cod de comunicare hyperelaborat şi hypersecret, de care se făcea mare caz: îşi trimiteau unii altora mesaje codificate, cu mult tărăboi, mai ales dacă rivalii le interceptau şi se dădeau de ceasul morţii să dibuiască cifrul. De obicei încercau să-l obţină cu pumnii... Până când, urmărindu-l pe tata, mi s-a aprins beculeţul: jocul de scrabble îmi spunea mură-n gură care-i frecvenţa literelor în limba română, şi asta era toată cheia! Codurile alea nu făceau decât să înlocuiască literele cu simboluri sau alte grupe de litere, a căror frecvenţă în fraze era, însă, aceeaşi! M-am dus glonţ la şcoală (pentru prima oară am aşteptat cu sufletul la gură momentul) şi-am capturat un mesaj "secret". În hazul general am anunţat că, până la recreaţia viitoare voi sparge codul, şi i-am provocat la pariuri. O băgam pe mânecă dacă nu reuşeam, că n-aveam cu ce să plătesc. Dar cu adevărat greu mi-a fost doar să fac asta sub nasul profesorului, în timp ce preda, că restul a mers ca uns!  Mi-am notat conştiincios fiecare simbol şi frecvenţa cu care se repetă, apoi am început estimările - de la indispensabilele vocale, care apar obligatoriu după 1-2, cel mult 3 litere, până la literele extrem de rare, ca X sau Z. I-am chelit: în pauza următoare m-am umflat cu tot ce putea fi cumpărat de la chioşc, şi era abia începutul. Abia acum joaca de-a cifrul căpătase o miză. Cu cât se căzneau să elaboreze coduri mai complicate, cu atât mai mare era victoria mea. Căpătasem o dexteritate atât de mare încât uneori "vedeam" dintr-o privire zonele vulnerabile, ghiceam un cuvânt şi spărgeam codul sub ochii lor, fără ca nimeni să dibuiască secretul. Când cineva intercepta un mesaj, venea fuga la mine. Cât a ţinut moda asta, m-am simţit un fel de Merlin... Mi-am amintit de toate astea aseară, descoperind un interviu cu tata în Adevărul: Stăpânii cuvintelor îşi dispută supremaţia la Cluj! Aproape că mi-au dat lacrimile. El e, tata! Grosu Lucian. Adevăratul Merlin. Mă înclin.

8 comentarii:

clarobscur spunea...

heh... cum orice comentariu e marca unei subiectivităţi, la modul cel mai onest sub aşa postare, reformulez o temă groasă a "temerilor" mele: dacă nu ai un tată, fă-ţi rost!
cei mai apropiaţi oameni ai sufletului meu au taţi foarte adevăraţi: (ordine aleatorie)
marin preda
ion creangă
dimitrie cantemir
mugur grosu
crenguţa toma
gilda popa
grig şoitu
mircea ţuglea
alex şi mihai vakulovski
dan iancu
george vasilievici
marin mincu
mihai eminescu
caragialii
dar mai ales
şi în primul rând
ceilalalţi:)

(mi-e dor de tata)

clarobscur spunea...

vorbă la vorbe: http://st-dinco.blogspot.com/2010/10/bagajul-cu-parturi-e-la-usa.html

Mugur Grosu spunea...

Sorin, dacă Ion Creangă s-ar fi născut în zilele noastre, pe tine te lua de naş iar pe mine de nas! :)

clarobscur spunea...

Mugure, nu fi atât de reducţionist. mai ales că nu erau/n-ar fi fost vremuri de criză cu aşa oameni. eu aş fi preferat un pui rumenit în tuci, cu mujdei şi mămăligă, o bute de vin roş, o public lecture la Bolta rece, urmată de o lecţiune kantiană printre pisici, cu Emin. cu astea să mă scot şi eu pe foaia de diurnă la institutu culturel... d'antan:)

vakulovski spunea...

ce fain e să fii mîndru de tată cînd eşti matur! aşa tată - da!

alice spunea...

fir-ar. mi-ai adus aminte de tata. el m-a învăţat să joc şah. şi nu mă lăsa să câştig. am doar o poză cu el şi aia nu-i făcută de mine, m-am apucat prea târziu de fotografiat. în schimb sper că citeşte pentru că numai asta mai pot să fac atunci când mi-e dor de el.

dogmatista spunea...

mie imi place ca toti suntem mandri cu tatii si scriem despre ei, parca anume sa subliniem ceea ce se stie dintotdeauna: conditia de martir a mamei :P

Mugur Grosu spunea...

dacă aşa-i rugăciunea, aşa ne rugăm :)