joi, 6 mai 2010

Fumător, ruşinea ţării!

La o trecere de pietoni de lângă Casa Poporului am reîntâlnit o situaţie tipică pentru condiţia tălpaşilor din Bucureşti: până în mijlocul străzii aveam un semafor, apoi altul, şi evident că arătau culori diferite. Când al doilea, la care nu puteam să ajung, era verde, primul mă obliga să rămân pe loc. Iar când ăsta s-a făcut verde, celălalt a devenit roşu, aşa că am fost nevoit să mai stau un minut în mijlocul străzii, într-un picior, pentru că nu aveam un refugiu pentru ambele tălpi. Nimic nou, m-am obişnuit să suport şi asta, ca specie neprotejată aflată pe cale de dispariţie într-o societate în care, vorba dragei mele Oriana Fallaci, „picioarele au fost înlocuite de roţi, ochii au fost înlocuiţi de televizor iar oxigenul Bunul Dumnezeu a fost înlocuit cu aerul condiţionat“. Însă ce m-a scos din sărite acum era gogeamitea schela publicitară din apropiere, pe care se lăfăia un mesaj care părea să mi se adreseze chiar mie: „aceste semafoare ar fi putut fi sincronizate dacă nu se pierdeau anual peste 1 miliard de euro din cauza contrabandei de ţigări“. Obrăzniciile continuau şi pe celelalte laturi cu mesaje de genul „cu miliardul ăla de euro am fi putut face zeci de mii de locuinţe pentru tineri, blabla “. Şi tot aşa. Sunt atâtea de spus despre asta încât aş putea scrie zilnic, timp de un an, câte-un articol fără să epuizez subiectul. Şi fără să am cea mai mică iluzie că asta ar ajuta la ceva. Cunoaşteţi un singur caz, în ţara asta uitată de bunul Dumnezeu, în care un singur şef, cât de mic, să fi plecat urechea la ce-are de spus sfânta talpă? Eu nu. Scriem, argumentăm, protestăm, ne sufocăm în detalii, exersăm graiul articulat în faţa acestor instanţe ale vidului absolut la fel cum ne plătim birurile la stat sau mergem la vot: degeaba. Voi înghesui, totuşi, nişte idei aici, pe sărite, măcar să mă răcoresc.

*Daţi-mi voie să încep prin a-l saluta din toată inima pe acest prea-hulit contribuabil anonim înrăit în vicii, fumătorul român, despre al cărui rol fundamental în societate abia acum suntem informaţi: e prima oară când oficialii români recunosc că şi-au pus speranţele în viciul lui blestemat, fără de care ţara s-ar duce de râpă. Oare pe ce se bazează cei care ne informează acum că banii pierduţi de stat au ajuns la contrabandişti? Să fie aşa de greu de crezut că fumătorul ar fi putut renunţa la viciu? Doar au făcut totul să îl constrângă: i-au inventat taxa pe viciu, i-au scumpit porceşte ţigările în numele sănătăţii, i-au mânjit pachetele de ţigări cu ameninţări cu moartea, l-au făcut impotent, infertil sau handicapat în public, l-au bombardat cu campanii dintre cele mai costisitoare şi mai fanteziste, au convins-o chiar pe Mihaela Rădulescu să-şi expună nurii pe panouri stradale doar ca să-l facă să renunţe la viciu. Iar acum, când vânzările la ţigări s-au prăbuşit, un posibil semnal de succes, în loc să se umfle în pene şi să o felicite pe Mihaela, ni se comunică sumbru că-i nenorocire: sută-n mie ticălosul de fumător a fugit la contrabandişti! Sunt două posibilităţi, una mai scandaloasă ca alta: ori statul ştie exact ce spune, direct de la sursă, adică de la contrabandişti, ceea ce nu m-ar mira prea tare, ori pleacă de la certitudinea că a te lăsa de fumat este imposibil, aşa că scăderile vânzărilor sunt un indiciu precis despre amploarea contrabandei. Noi ce să facem: să o felicităm pe Mihaela că a reuşit sau să credem ce spune statul acum, că aşa ceva era imposibil? Ce e mai scandalos?

* Să presupunem că toată urgia stârnită împotriva fumătorilor, inclusiv campania fundamentată pe nurii Mihaelei a reuşit, şi nenumăraţi fumători au renunţat la odiosul lor viciu, lucru care în mod firesc, responsabil şi anticipabil a dus la scăderea veniturilor la buget. Caz în care-i felicităm pe toţi călduros, inclusiv pe geniile care-au condus toate campaniile antifumat şi cei care-au cheltuit banul public pe ele: iată, a funcţionat! O felicităm şi pe Mihaela că nu s-a despuiat în zadar, avea dreptate să se supere pe oamenii răi, precum Zoso, care-au luat în derâdere umanitarul ei gest şi „stilul său neconvenţional de luptă“ împotriva fumatului. În cazul ăsta, însă, campania de acum, cu miliardul de euro care s-a făcut scrum, e complet deplasată, căci mesajul s-ar traduce aşa: „pentru că nenorociţii de fumători s-au lăsat de fumat, ţara e plină de gropi, n-avem autostrăzi, oamenii mor în spitale iar profesorii crapă de foame “. Să le fie ruşine!

* Dar cum să crezi că statul şi-a dorit cu adevărat să lupte eficient împotriva fumatului când el deţine peste trei sferturi din afacerea cu ţigări? Când, sub frumos sunătorul pretext al luptei împotriva fumatului, s-a uns cu de la sine putere partener al producătorilor, înhăţând, ca cel mai ordinar mafiot, peste trei sferturi din încasări ca taxe de protecţie? La fiecare pachet de ţigări vândut, 1 ţigară din 20 e profitul producătorului, 3 sunt cheltuielile de producţie iar restul de 16 (!) sunt profitul statului - prin accize, taxa pe viciu şi TVA. Am toate motivele să văd aici un odios conflict de interese şi să-l acuz pe stat de ipocrizie, cinism şi lăcomie: mesajul cu miliardul pierdut e recunoaşterea oficială că bugetul e fundamentat (şi) pe seama acestui viciu letal. Dacă ipocrizia-i europeană, cinismul şi lăcomia sunt pur româneşti. Poţi înţelege că Mihaela, din înălţimile ei de starletă, n-avea idee pentru ce s-a lăsat folosită, dar cum să îţi reprimi scârba faţă de acest sistem de orori, care întreţine următoarea dilemă perversă: dacă fumez sunt un ratat, handicapat, impotent, strigoi duhnitor, dacă mă las de fumat îmi încarc conştiinţa ca ultimul criminal, căci vă las fără drumuri, şcoli şi spitale. Să-mi fie ruşine.

* Anul trecut, Peter Imre (da, prietenul lui Patriciu şi noul manager general la Adevărul Holding, pe-atunci director corporate affairs Philip Morris pentru România şi Bulgaria) avertiza: „când o industrie de 1,5 miliarde de euro accize pe an îţi spune: nu creşte accizele, deoarece nu e un plan viabil, atunci ar trebui să te aşezi la masă cu jucătorii din acea industrie şi să încerci să găseşti soluţii pentru reducerea contrabandei“. Era la mintea cârnatului că o politică fiscală nerealistă va avea efect invers: cu cât statul e mai ipocrit, lacom şi cinic, cu atât mai uman pare contrabandistul, care pentru muritorii de foame chiar e un salvator.

* Contrabandă fără corupţie nu există. Nu poţi băga zilnic în ţară atâtea vapoare, avioane şi trenuri burduşite cu ţigări ilegale fără să ungi bine pleoapele mai-marilor ţării: ca şi în cazul aşa-zisei lupte antidrog, cu cât creşte, chipurile, prigoana împotriva contrabandiştilor, cu atât mai uşor se scumpesc ofertele alternative ilegale, rotunjind, astfel, conturile corupţilor din sistem, fără de care contrabanda n-ar fi posibilă. Recomand, spre documentare, articolul lui Vargas Llosa din El Pais [preluat de Money Express], despre sângeroasele adevăruri ale aşa-ziselor „campanii antidrog“. Nu amărâţii care-şi riscă libertatea prin pieţe vânzând ţigări netimbrate sunt adevăraţii contrabandişti, ci chiar oamenii puterii: fiecare îşi ia tainul, de la cei din guvern până la ultimul purtător de chipiu din colţul străzii. Am văzut cu ochii mei poliţişti flecărind amical cu vânzătorii de ţigări ilegale dar amendând câte-o băbuţă care vindea leuştean fără acte. Îi înţeleg, într-un fel: la halul în care-au ajuns salariile, nici oamenii legii nu-şi mai permit să fumeze legal... E imposibil.

* Fumatul nu e un lux - pentru majoritatea românilor e singura plăcere pe care şi-o mai puteau permite, în condiţiile în care cei mai mulţi fumători se numără printre cei mai săraci muritori – şi au tot mai puţine motive să-şi dorească să trăiască mai mult. Când un pachet de Carpaţi a ajuns să coste 8,3 lei, cheltuielile celui mai sărac fumător ar fi de peste 250 de lei lunar, adică jumătate din salariul minim pe economie. Cât de realist vi se pare? Ce credeţi că fumează cei peste 1 milion de şomeri acum? Au doar 2 opţiuni – contrabanda sau renunţarea la viciu. În niciuna din situaţii statul nu mai poate conta pe ei să-şi strângă miliardul de euro. Totuşi au mai cheltuit nişte bani (din ăia puţini pe care se vaită că-i mai primesc) pe o campanie publicitară deloc ieftină, ca „strategie de luptă“ împotriva contrabandei. Unii mai iau încă salarii pentru o „muncă“ din asta.

* Când guvernul condus de onorabilul Călin Tăriceanu (bun prieten cu onorabilul Peter Imre...) inventa scamatoria cu preţul minim la ţigări, era limpede că scandaloasa măsură anticoncurenţială avea ca ţintă distrugerea mărcilor autohtone - care îşi deranjau concurenţii multinaţionali cu alternative de calitate mai slabă dar enervant de ieftine. Când preţul minim, taxa pe viciu şi creşterea accizelor au făcut ca un pachet de Carpaţi să fie suficient de scump încât să preferi un Marlboro, onorabilul Peter Imre şi-a frecat palmele bucuros. Puţin i-a păsat că cei mai săraci dintre noi au început să cumpere puturoasele Plugarul de la filierele basarabene de contrabandă – consumatorii ăia oricum „nu intrau în target“. Ceilalţi au băgat mai adânc mâna în buzunare, şi când au ajuns la genunchi au vândut nişte ronghiuri din casă ori şi-au golit frigiderul pentru a continua să fumeze legal, cu şi mai mari sacrificii. O altă parte, neglijată de toţi, a renunţat la fumat. Această opţiune a fost exclusă din planuri, doar vorbim de un viciu, iar viciile nu ştiu de glumă: când producătorii au început să urle că le-au scăzut vânzările, toţi au sărit cu gura pe contrabandişti. Nu e ciudat că pe onorabilul Imre l-a apucat indignarea sub următorul guvern, care n-a făcut decât să împingă lăcomia la cote şi mai absurde pe schema pusă în operă de vechiul prieten, Călin, care i-a protejat atât de bine afacerile înainte? Mai puţin ciudat e că onorabilul Imre a renunţat, în cele din urmă, la lobby-ul pentru ţigările quality şi s-a apucat de gazetărie. Şi aşa cum piaţa tutunului quality s-a prăbuşit, şi-acum dau vina pe contrabandişti, mă uit cum se duce la vale şi presa quality şi mă-ntreb cât mai durează până-i vor găsi vinovaţi pe bloggeri...

* Nişte amici din Suedia şi Norvegia mi-au oferit, de câteva ori, alternativa lor la ţigări: un soi de pernuţe umplute cu tutun, ca pliculeţele de ceai, dar mult mai mici. Deşi m-am arătat sceptic, am fost uluit de efect: dependenţii de nicotină îşi puteau consuma viciul pe nesimţite, fără să-i deranjeze pe cei din jur şi fără să se expună la teribilele riscuri aduse de sutele de substanţe cancerigene asociate cu obiceiul fumatului. Da, se poate fumat fără fum! Şi, evident, fără riscuri. M-am întrebat, uluit, cum se poate rata o asemenea afacere. Amicii nordici m-au lămurit că acele produse nu se găsesc decât în ţările lor dintr-un singur motiv: e interzis exportul în UE –pentru că n-ar fi pe deplin cunoscute efectele secundare: cine ştie ce pericol se ascunde-n perniţe! Dacă-ţi apar te miri ce bubiţe? Iată cât de serioase sunt guvernele UE când vine vorba de lupta împotriva fumatului – mai ales fără fum: dacă fumătorii ar avea nefericita idee să renunţe la ţigări, ar văduvi bugetele comunităţii de zeci şi sute de miliarde de euro. Cu care sunt atâtea de făcut! Spitale, drumuri, tunuri şi campanii sociale goale. Cu nuri.

7 comentarii:

igorzo spunea...

eu unul m-am reprofilat pe tutun camel la pachet. costă în jur de 4 euro (cu tot cu foiță) iar dintr-un pachet am ce fuma două zile până behăi :) cred că dacă s-ar găsi și în românia la același preț, ne-am transforma peste noapte într-o nație de rulatori, iar semafoarele s-ar desincroniza până și pe potecile care duc la Sfânta Mănăstire Frăsinei.

vklvsk spunea...

Super text!

şi mă bucur că în Moldova ţigarile sunt mai ieftine şi fără desenele alea morbide.

Eu zic sa va mutaţi aici, până n-am intrat şi noi în UE:)

Mugur Grosu spunea...

în Belgia ieftin, în Basarabia ieftin şi bun, şi pun pariu că la Polul Niord au ieftinit vata de zahăr!
îl înţeleg pe ăla care-a scos România la vânzare pe e-bay! cu puţin noroc o cumpăra Cokofifi Henekou din Benin, care-mi tot propune afaceri colosale prin e-mail. o ducea la el acasă şi o vindea bucată cu bucată, ca fier vechi, şi ne ieşea şi nouă de-o pipa păcii cu fraţii maghiari

alexandru potcoava spunea...

da măi vklvsk, la tine-i Raiu nostru! când am văzut ce ieftineanu sunt țigările în Chișinău, am fumat ca turcu patru zile, să-mi ajungă pe o lună. că peste graniță n-am avut cojones să trec cu baxul. așa că, sandule, din pedeveul ăsta bucură-te că nu sunteți în UE și aprinde una d-aia bună și eftină și pentru mine.
întrebarea e, grosule, ce cîcat ne facem noi aici? eu, deocamdată, sunt încă pe legale, dar se apropie falimentu! cred că e timpu să mă duc să fac piața...cine știe, poate alea la negru nici nu provoacă impotență și cancer - că nu scrie pe ele :)
PLM, LEGALIZAȚI CONTRABANDA!

MaParlo spunea...

hai frate, despre ce uluiala vorbesti?! despre atunci in bulgaria cand mestecam pliculetzele alea de "ceai" impreuna cu filtrul de la tzigari? ...si ne miram ce repede se autoconvinge occidentalul rasat?!...
fumatul denota mai mult o dependentza de gest decat de substantza... de asta ne minunam si noi... ce'ai?! "ceai"? asta e tzara nu obiceiul... sau invers...

Mugur Grosu spunea...

@Maparlo: într-adevăr, îmi amintesc şi eu acum, prima oară m-am întâlnit cu pernuţele la Nisipurile de Aur. m-au intrigat, întâi am râs ca un prost, dar eu nu le-am mestecat, cum zici c-ai făcut tu, pentru că se ţin sub buză :) adevărata "convertire" la fumatul fără fum se face însă în împrejurări critice, de pildă în avion, unde gestul de care spui, ca şi ceremonialul pipei, ar fi un act terorist :))

Mugur Grosu spunea...

@Alexandru Potcoavă: eu spun să meditezi bine la consecinţe, că în curând or să te dea ăştia la televizor, unde văd c-au extins campania de intoxicare: "din cauza lui Alexandru Potcoavă vom omorî 15% din pensionari"

ps. cât de simplă şi eficientă ar fi fost însă o campanie cu taxă inversă, în care să ne spună frumos ce-au făcut cu miliardele colectate până acum din viciul fumătorilor: "cu miliardele colectate de pe accize, TVA şi taxa de viciu am construit, până acum, 7300 km de autostrăzi, 936 de spitale şi 190 de săli de sport". Nu ştiu cum de nu le-a trecut prin cap! Le-a scăpat!