Titanic Fals
Lupta voluntară a poemului cu poetul
La secţia de cracare catalitică a rafinăriei poetice Eminescu
din strada Eminescu, din oraşul Eminescu
a ieşit din cuptor în luna lui Cuptor a anului Eminescu
Marele Poem Eminescu.
Criticii de la Asociaţia Criticilor Voluntari Eminescu
sosiră cât ai bate din palme
cu fulgerătoarele lor motostivuitoare Eminescu,
cu neprihănitele, cu explozivele, cu inepuizabilele lor
stilouri şi sugative marca Eminescu
şi reuşiră să elogieze în timp record
Marele Poem Eminescu.
Elevii de la liceul industrial Eminescu,
din cartierul, din Piaţa Eminescu
înmânară apoi, căzând în genunchi în faţa
conducătorului secţiei de cracare,
fremătătoare buchete de plopi
fără soţ.
Era o atmosferă de reală însufleţire Eminescu
şi-n ochii trecătorilor începură să scânteieze
mici cuburi de lacrimi cu colţul ciobit
şi pe buzele lor se iviră, unul câte unul,
mici firişoare de necuvinte.
Un comisar însărcinat cu menţinerea ordinii publice
se sesiză din oficiu,
legitimă trecătorii şi află că toţi se numeau Stănescu,
îi duse la secţie, le luă declaraţii,
încheie tot atâtea procese verbale
pe care le semnă, consternat de propria-i faptă,
Stănescu.
Şi-apoi văzu că din tabloul cu ramă de aur
ce lumina încăperea îi zâmbea blând Stănescu,
din chihlimbarul broşei prinse de-al secretarei generos piept
îi zâmbea blând Stănescu,
ba chiar şi palele ventilatorului răpăiau sec, dar blând
Stă-nes-cu.
Fugi în stradă şi soarele–l pocni drept în cap
cu o rangă toată din aur, Stănescu.
Peste drum, şapte muncitori luau masa de prânz într-un şanţ.
Mâncau salam Stănescu şi beau ţuică de casă
dintr-o sticlă de vin Stănescu,
vorbeau despre meciul care urma să înceapă curând:
echipa locală de fotbal, Stănescu, primea vizita
echipei de polo Sorescu.
Meciul se anunţa palpitant,
terenul fusese parţial inundat,
să nu se alerge, dar nici să nu se înoate cu spor.
Toţi visau la remiză,
în cel mai pur împăciuitorism al acelor locuri.
Ploaia însă le strică tuturor socotelile,
o ploaie parcă scoasă din portofelul lui Noe,
prin care echipa de polo răzbi spre poarta adversă
fără drept de apel.
Rezultatul nu fu, aşadar, consemnat nicăieri.
Toată lumea se zăpăci într-un hal de nescris
de până şi Călinescu-i spunea lui Minulescu Dinescu.
Până-n zori, toate fură uitate.
Dar pentru că toate trebuiau să poarte un nume,
Un singur nume,
li s-a spus Păunescu.
........................
[Am avut ocazia să-l întâlnesc pe Ioan Flora, ba chiar să împart cu el camera, la Festivalul Days of Poetry & Wine din Medana/Slovenia. Atât a rămas, o ocazie - preţioasă şi ea. Flora n-a mai putut veni, iar după jumătate de an s-a şi stins. L-am reîntâlnit, însă, în straturile rarefiate al literaturii ca pe un clopot de sticlă în care mă puteam refugia să respir. Recent, Emilian Galaicu Păun mi-a înlesnit iar o astfel de întâlnire, pe blogul său. De data asta chiar am împărţit camera.]
10 comentarii:
ce e porcaria asta? te credeam mai bun de atat, mugure!
toata consideratia domnule/ilor.
mugure, tot e bine ca unii te cred:) misto :)
ce să fac, nu ne naştem toţi Eminescu, asta e clar :)
eh, plecaciuni, frate mugure, in fata acestor nume mari pe care le pui in featuring, insao sa fiu un porc de ciine si o sa pun aici un poem de-al meu de pe hyperliteratura.reea.net, aflat la sectiunea e-book, in prima carte electronica publicata in samizdat (ioi) acolo. el zice asa:
oamenii de casă care duc gunoiul regulat sînt de admirat
mai întotdeauna e un cîine lîngă tomberoane
care-i setat să treacă de la linsul pe puţă
la şerlocholmsul „resturilor menajere”
şi astfel universul e din nou perfect
oare ce-o fi în mintea lui cînd înfulecă
probabil eminoviciu
scanează
eminov secretar de stat în guvernul uresese (două săptămîni pe lîngă
aparat i-au fost fatale)
eminovna ibovnica lui iuri platanovici măcelar din sankt (1874-1907,
mort prin autoînjunghiere în arest după ce a recunoscut crima)
eminovic atacant divizionar be la sîrbi (retras din motive de segregaţie)
eminovski un polonez blond slab mort (care a scăpat totuşi de gazare la
ausvici)
eminovskaia bătrîna care împletea ciorapi în secolul trecut (demenţă
senilă, sufocată în propria garsonieră de propria colecţie de pisici)
eminovenco un hahol de treabă (eminovencu, apoi, după ce a trecut cu
barca, noaptea, la chilia veche, omorît prin împuşcare de către grăniceri)
ho şi emin vietnamez cu cinci copii convertit la comunizm (jucător la
ruleta rusească, luzăr în meciul versus robert de niro, după care robi are
confruntarea aia fatală cu faţa neterminată a lui cristofăr ualcăn, cînd îşi
dă ăsta cep la creieri şi nu mai vînează cerbi)
poate există şi un fel de eminson, clandestin pe titanic, supravieţuitor
ps arunc gunoiul şi mă razim de marginea tomberonului cîinele e sfios
se apropie şi-ncep să povestesc
în 98 rembrănduiam eminescu, dragul meu
era o tentativă „eşuată din faşă”
nu era încă momentul
săgeţile nimereau peretele alb de lîngă ţintar
acum e momentul
ştergem de pe listă
LITERATURNOFF
clone clonev clonevici clonescu clonenson
piaţa e liberă magazine cu vitrine
să trăieşti poftă bună îţi spun şi-mi aprind un tutun
pe casa scărilor o pasăre cenuşie sună la uşi din greşeală
mă opresc să urc ea coboară
cobor din calea ei ea năvăleşte spre mine să exit pe unde enter
probabil
69
scanează
eşti un obiect mort în mişcare
un obstacol tragic din care iese fum jocul ăsta trebuie să se termine
pasărea neagră iese sînt răvăşit de atîta acţiune
stai liniştit! n-am convenit că niciunul dintre aceşti domni n-a existat cu adevărat? n-au existat decât nişte mijloace de transport în comun pentru poezie :)
în altă dezordine de idei, am avut recent plăcuta surpriză să aflu că nu sunt singurul care-a citit poemul lui Flora în cheie soresciană, si nu spun nimic rău aici, dimpotrivă, e vorba chiar de spiritul proiectului Titanic Fals, adica cel mai pur spirit jazzistic – am mai spus, gasesc nefericită, suficientă şi chiar otrăvită eticheta de parodie, cel puţin în cazul de faţă. e vorba de o evoluţie liberă pe ceea ce s-ar numi un "jazz standard". Ca "All the things you are", ca să păstrăm plotul sorescian... Uite ce spune Mircea V. Ciobanu în Revista Sud-Est: “Nu există (mă tem că am mai spus asta) nici o deosebire structurală între poezia lui Sorescu [“Trebuiau să poarte un nume”] şi “Lupta voluntară a pompierilor cu incendiul” de Ioan Flora, în care se povesteşte (sic!) despre „Fabrica de confecţii Stalin, din strada Stalin, din oraşul Stalin”, în care „izbucneşte în luna Stalin a anului Stalin Marele Incendiu Stalin”...
open source!
open sesame!doar ne-am cunoscut in club la harry:)... ma rog, dupa o sedinta a cenaclului de marti (also, an open source)
ah, mi-ai stârnit pohta să fac ceva ce am tot amânat, de lene... o să încep aici o serie "jazz standards", cu audiţii comparate şi pilde de la youtube :) că 1000 de vorbe nu fac cât un cântec...
fain ce citesc/vad aici, unde am ajuns intimplator, transportat de Stefan Caraman prin intermediul initiativei sale...
daca imi veti permite, voi insera in blogul meu adresa blogului dvs...
bogdan stoicescu
http://cuvinte-sunete-imagini.blogspot.com
si io am avut privilegiul de'a ma fi aflat, de mai multe ori, in preajma lui Ionike Flora... trebuia, la un moment dat, sa'i fiu chiar redactor la un volum... s-a grabit, insa, spre alte tinuturi si a plecat intempestiv, fara sa'mi dea de veste... asta e!
stimate domn, bucuria-i de partea mea, vă mulţumesc că aţi traversat satul global şi mi-aţi adus-o! [dar ce spun eu sat global? mai nimerit ar fi să-i spunem satul blogal... în ce priveşte uliţa mea, nu vă trebuie nicio ştampilă sau viză. eu v-am reţinut adresa în blogroll fără să aştept aprobare!]
Trimiteți un comentariu