vineri, 3 noiembrie 2006

HOAX



dragă cititorule

te rog trimite poezia aceasta la toţi prietenii tăi
şi spune-le ca la rândul lor s-o trimită la toţi prietenii
negreşit
această poezie cu 77 de versuri e miraculoasă şi sacră şi dacă
timp de 14 zile o vei trimte la cel puţin 77 de oameni
o mare minune se va lăsa
peste viaţa ta
şi-a celor dragi ţie
dacă dimpotrivă vei zvârli poezia la coş
sau vei întrerupe-n vreun fel acest lanţ poetic ce ne leagă de-acum
mare urgie va fi peste tine zbaterea limbii şi oaselor nor
de lăcuste ronţăind toată lumina
ochilor
tăi
preşedintele nichard rixon a primit această poezie prin poştă
a râs şi-a catalogat-o drept junk dar şase zile mai târziu
pe când se afla la toaletă i-a-nţepenit mâna pe penis
n-au reuşit să i-o descleşteze cu toată tehnologia
aşa c-au vrut să ţină toată povestea ascunsă până găseau antidotul
i-au zis preşedintelui să-şi ţină mâna sub haină la apariţii
dar ieşi un scandal de proporţii părea că se masturbează
în timp ce vorbea despre terorism încălzirea globală sau alte minuni
ale omenirii scăpă de linşaj fugind într-un mare
deşert şi-acum bântuie în genunchi cu mâna lipită
acolo
într-o dimineaţă josephitz stigl viceseniorul băncii mondiale
primi această poezie ştia care-i mersul
cu lanţul aşa că i-a dat-o imediat secretariei
cerându-i să o multiplice şi s-o treacă-n anexele acordurilor stand-by
toate bune
doar că secretara vărsă
din greşeală cafeaua peste original şi-apoi încercă
să o şteargă frecă ce frecă
până nu se mai înţelese nimic
şi-a zis că nu-i mare pierdere nu părea
cine ştie ce poezea aşa că a căutat ea pe net
ceva mai de soi ceva să meargă la inimă la semnarea acordurilor
găsi ceva tare frumos ceva de-al lui mircea
cărtărescu părea celebru
multiplică şi făcu imediat anexele necesare
şase zile mai târziu pe când semna memorandumul tehnic de înţelegere
suplimentar pentru aranjamentul stand-by cu o ţară
din africa
stiloul viceseniorului începu să curgă
n-ar fi fost mare lucru
doar că-n loc de cerneală stiloul lui vărsa sânge
încercă să-l ascundă la piept dar cămaşa
i se înroşi imediat iar sângele-acela ţâşnea
tot mai puternic curgea pe podea stropea sala
în câteva clipe trecu tuturor de genunchi
valuri roşii îi izbeau de pereţi rupeau strada josephitz
fu luat pe braţe săltat în elicopter evacuat
de urgenţă în zare toţi îşi vor aminti
cerul acela ca un cd zgâriat de palele roşii
însângeratul amurg de elicopter în ocean
dispărut fără noimă
tânăra oki wshima-ylpon e moştenitoarea unei averi fabuloase
tatăl său un afacerist nepalezo-nordcoreean valora
potrivit publicaţiei vorbes 1,4 miliarde şi asta
la începutul anului căci averea n-a încetat
să crească să crească fireşte că
vorbes nu divulgă sursa miracolelor n-aţi fi aflat niciodată
că-n primăvara trecută tânăra oki wshima primise o poezie misterioasă
de la tânărul ylpon – muzician şi compozitor de succes
după ce făcuse avere din imobiliare – a fost pe loc cucerită
a citit-o la toate prietenele şi la scurt timp după asta
toate-au luat-o în sus
iubirea averea iubirea averea
s-au căsătorit
acum tu prietene ştii că tot rodul acesta
toată roua şi pulberea aurie
de la poezie vine prietene iar tu nu vei trăda
nu vei rupe lanţul acesta
nu vei trăda nu vei rupe
lanţul iubirii aşa
leagă-te şi dă-l mai departe dă-l mai departe dă-l mai departe


2 comentarii:

Anonim spunea...

vad ca numai comenteisan de ix ix ix au facut americanii astia, poate tu-i cunosti mai bine batrinescule! Si intr-o zi o sa aflii ca erau negri. Hoax!

Anonim spunea...

PAMFLETUL is not dead