(...) Scot telefonul, chem un taxi în timp
ce plătesc, mă ridic. Mă ţin încă bine, sunt încă între
tărâmuri, în nomansland. Mops şi Vasea se iau după mine, dar
nu-i aud, abia când ies la aer îmi revin şi le zic că am chef să
dansez. Mops ia iniţiativa, se urcă în faţă şi-i spune
şoferului să ne ducă în Morbidance. Nu-i cel mai fericit nume
pentru starea de-acum, dar e la fel de sigur că n-o să mă opun cum
e de adevărat că va plăti el taxiul. Mops însă are-n vedere şi
alte opţiuni, pentru că şoferul - ca toţi cei de teapa lui la
această oră înaintată, când mulţi sunt prea muci să priceapă
ce li se întâmplă - vrea să ne fraierească. Bâjbâie, trage de
volan de parcă i l-am fi pus noi în braţe cu forţa, încearcă să
ne convingă că nu ştie nici măcar bulevardele principale. Mops îl
ghidează ca pe un orb şi-l înţeapă pervers:
- Aş zice că ai trăit până acum
doar în Zijin Cheng, dar pun pariu c-o să spui că nu ştii unde se
află nici ăsta.
- Chiar nu ştiu, se jură
taximetristul, fericit că spune în sfârşit adevărul.
- E în Beijing, înseamnă Oraşul
Interzis şi timp de juma' de mileniu a
fost locuit doar de împăraţii chinezi
cu suitele lor. Mai e ceva pe care-l
făceau doar împăraţii chinezi: nimeni, în afară de ei, n-avea
voie să poarte culoarea galben, aceeaşi cu care chinezii îi
înfăţişau şi pe zei. Acum spune-mi, prietene inocent, care-i
legătura dintre tine şi împăraţii chinezi?
- Culoarea galbenă de la taxiu?
răspunde şcolăreşte şoferul, mai mult decât măgulit.
- Aşa, culoarea galbenă, care în
alte culturi e asociată uneori şi cu bătrâneţea. Deci cu
iminenţa morţii. Şi singura certitudine pe care-o pot avea toţi
cei aflaţi în această maşină e că vom muri odată şi-odată cu
toţii, poate tu ceva mai devreme ca noi, nu că ai fi mai în
vârstă, dar prin natura profesiei eşti mai expus la riscuri. Chiar
şi faptul că, iată, reuşeşti să te-apropii de destinaţie te
apropie şi de moarte, ca fiecare secundă din viaţa ta în care
faci pe niznaiul, ceea ce ar scuza cumva faptul că nici n-ai pornit
aparatul de taxat, pentru că subconştient îl asociezi cu
invizibilul cronometru care ţi-ar putea arăta cu înfiorătoare
precizie cât mai ai de trăit. Dar nu asta era, neapărat, legătura.
Ci faptul că nimeni nu putea intra sau ieşi din Oraşul Interzis
fără aprobări speciale - articulează cu voluptate Mops în timp
ce-ntinde mâna spre clanţă, căci aproape-am ajuns. Dac-ai văzut
filmul cu Peter O'Tool, îţi aminteşti că
cel mai greu îi era să evadeze de-acolo chiar împăratului...
Nu l-ai văzut, nu-i nimic. Îţi spun eu ce-i de reţinut: la
fel ca împăratul chinez, tu vei rămâne aici, incapabil să te
ridici, deşi ai vrea să te iei după noi, pentru că vom pleca fără
să plătim, doar lăsându-ţi irefutabila noastră recunoştinţă
pentru privilegiul imperial de-a fi fost aici, în colivia ta
galbenă.
Şi chiar iese. Îi facem jocul şi ne
extragem şi noi, alene, îndepărtându-ne apoi cât se poate de
lent. În urma noastră muţenie absolută,
deşi m-aşteptam la o ploaie de-njurături sau chiar la un levier
după ceafă. Nu se-ntâmplă nimic, afurisitul de Mops nu-şi mai
încape în piele de mica-i vrăjitorie, dar ne abţinem, abia când
coborâm scările din Morbidance izbucnim toţi în râs. Fix atunci
dăm nas în nas cu Serghei, care ne-ntreabă, cu gura până la
urechi ca şi noi, ce-am fumat. Vorbim toţi deodată aşa că nu
pricepe nimic, dar ne spune că are ceva şi mai bun şi ne face semn
să ne luăm după el. Intrăm în WC şi ne înghesuim într-o
cabină atât de strâmtă, în jurul tronului, încât ne hlizim şi
mai tare, surescitaţi de ce urmează să scoată Serghei din joben. (...)
* fragment din povestirea scrisă pentru antologia Prima dată, care încheie frumoasa serie omonimă de la Editura Art (am mai colaborat la volumele: Prima mea beţie, Prima mea dezamăgire în dragoste şi Prima carte). Lansarea azi, 7 iunie, ora 19, la librăria Bastilia din Piaţa Romană. Nu-i musai să veniţi, dar m-aş bucura să citiţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu